Călin Mocanu:” Sunt foarte interesat de ce vine în animația românească”

Aflată în vizită “de lucru” la Teatrul Țăndărică, fosta mea casă permanentă, nu m-am putut opri din elanul de a urca la etajul unu că să stau de vorbă cu managerul instituției, domnul Călin Mocanu. Aflasem de niște proiecte noi care la ora apariției discuției noastre vor fi în derulare, am considerat că pot fi un punct de interes adăugându-se unor proiecte devenite “tradiționale”: Festivalul Teatru, stradă și copil sau Festivalul internațional ImPuls.

Raluca Tulbure: Vreau să-mi vorbești despre proiectele noi pe care le aduce stagiunea aceasta la Teatrul de animație Țăndărică? Primul ar fi Poveștile României. De fapt, prezentarea unor personalități care au scris istorie în diferite domenii. Despre cine este vorba într-o primă etapă?

Călin Mocanu: Va fi vorba de Regele Ferdinand, Regina Maria, Enescu, Brâncuși, Ștefan cel Mare, A.I.Cuza. Pentru mine cel mai important mi se pare Cuza, pentru mișcarea pe care a creat-o, dar nu sunt istoric, pentru că dacă aș fi fost l-aș fi impus.

R.T.: Primul spectacol a fost Brâncuși, pe un scenariu de Ema Stere și regizat de Attila Vizauer și pe care l-ați jucat de Ziua națioanală Constantin Brâncuși, pe 19 februarie.

C.M.: Da, și va urma spectacolul dedicat Regelui Ferdinand.

R.T.: Cui se adresează Poveștile României?

C.M: În primul rând, elevilor din clasa a IX-a până în clasa a XII-a. Am să-ți spun ceva: mai de mult am contestat o idee care a venit de mai sus de a juca în școli, în orice condiții. Am promis atunci că voi veni cu o altă idee dacă voi fi ascultat. Am fost ascultat și m-am prezentat cu o altă propunere. Idea de teatru în școli, după părerea mea, are un obiectiv clar: să ne cunoaștem marile personalități, nu numai din istorie, ci și din alte domenii. Acum, trebuie doar să mai am niște formalități cu Inspectoratul școlar și, apoi, vom da drumul proiectului în școli. Ideea mi-a venit după o cercetare făcută în Germania peste care m-am uitat și am înțeles pas cu pas cam ce au vrut ei. Au vrut să ajungă în limbajul adolescentului, la sufletul lui, la felul lui de a interpreta lumea în această perioadă a vieții. Am văzut foarte multe spectacole pentru adolescenți, cu adolescenți , dar și cu actori, cu texte scrise cu dramaturgul la scenă. Ce înseamnă cu dramaturgul la scenă, ai să mă întrebi? Ori ce schimbare este posibilă cu dreptul de autor lângă tine. Dacă o cercetare după 4-5 spectacole arată că trebuie luat sau pus din ea sau trebuie altfel calibrată dramaturgic, atunci se va face cu dramaturgul alături și se va schimba pe loc și interpretarea din scenă.

R.T.: Interesantă perspectivă! Ar fi ceva inedit pentru România.

C.M: Atunci, m-am gândit să generez o rețetă foarte general care este cam așa: un spectacol în clasa copilului, la ora de dirigenție sau de română sau de muzică,în funcție de ce personaj dorim să facem cunoscut, jucat a 35 de elevi, la care se vor adăuga și mulți profesori. Am avut deja, câteva spectacole aici la teatru și a fost plin de profesori, interesați să vadă cum se va lucra. Se va începe cu 15-20 de minute înainte cu un stand up tematic,  legat de subiectul spectacolului, făcut de un actor tânăr, care pe un text scris povestește pe o situație dată, într-un context dat și când se va ajunge la un apogeu dramaturgic creat pe stand up în care se pune întrebarea oare personajul de care vorbim are sau nu are dreptate, este bine sau nu ce se spune despre el, e real sau nu, apare personajul. Se simte nevoia la un moment dat să-l întrebi pe Brâncuși ce a simțit când și-a dus lucrările la Expoziția mondială de la New York și i s-a spus acolo că nu sunt opere de artă,ci de utilitate publică.

R.T.: Care este ritmicitatea acestui gen de spectacol?

C.M.: Șase avem până acuma. Până la sfârșitul stagiunii.

R.T: Șase personaje în căutarea poveștii, a istoriei, a muzicii, etc. Cu ce fel de actori lucrezi aceste proiecte?

C.M.: Cu actori independenți și, cred că,e un lucru foarte important. Îi luăm de pe piața liberă pentru că ne-am dat seama că noi trebuie să jucăm aici, la sediu, dar și în alte locații. Și ca să continui, după stand up vine personajul, așa cum este el, luat din istoria lui,cu vorbele lui, nu e nimic stilizat. Este Ștefan cel Mare pe care îl știm, Ferdinand despre care am citit, e vorba despre principiile lor.

R.T.: Se pot pune citate ale lor, acum cu Brâncuși au tot apărut, circulă foarte des vorbele de duh ale marilor personalități.

C.M.: Ca o paranteză, legat de Brâncuși, îți spun despre un viitor proiect când tot teatrul va fi transformat într-un atelier Brâncuși, vom face operele principale din polistiren, pe care copii să le facă și să le desfacă. Operele vor fi povestite, cei mici vor sta, de exemplu, la Masa tăcerii, Coloana infinitului va fi compusă cu ei. Apare persoanjul Brâncuși care va povesti despre fiecare operă. Acesta este un al doilea pas din Poveștile României. Vreau să mai precizez că este vorba de 3 actori: cel care face stand up, cel care face personajul și un actor tânăr care va sta în sală și care de pe telefon cu niște buffere mici încearcă să pună muzică de așteptare, de ambianță, schițând un fel dramaturgic sonor. Tot el va încerca să-i incite la întrebări pe tinerii din sală.

R.T: Să trecem acum la al doilea  proiect nou, cel cu improvizația,Improveste.

C.M.: Lucrez aici de un amar de ani și am văzut că e foarte important ca un actor să aibă o stare anume, de așteptare și de generare a valorilor. S-a creat o trupă mobilă care îți caută un nume, au participat la un festival de impro sub numele de Păpușarii, au luat și un premiu. Este un spectacol pe care l-a pus Dan Codreanu și este foarte interesant ca și concepție. Sunt actori care cântă la instrumente, unii învață acuma, participă la ateliere de improvizație. E nevoie de stare asta de impro la orice actor, indiferent unde joacă.Este un antrenament permanent.

R.T.: Se va juca numai la sală?

C.M: Nu, în spații neconvenționale, în spitale. Trebuie doar să consolidăm puțin aceste două proiecte, ca apoi să le dăm drumul.

R.T.: Să vorbim acum de proiectul SALT care de anul acesta este și festival și care a scos pe piață două producții: Regele moare și Apolodor, pregătind o a treia: Mateiaș Gâscarul.

C.M.: Evenimentul SALT încununează, dacă vrei, acest festival care este pentru noua generație. O zi, vom face un free style puppetry, adică animație liberă, momente scurte de improvizație cu marionete / păpuși / obiecte, pe teme la alegere. FreeStyle Puppetry reprezintă o oportunitate pentru tinerii păpușari să prezinte o idee, un concept sau un stil de animație, cu momente ce pot fi selecții din lucrări în desfășurare sau de sine stătătoare cu o durată de maxim 7 minute, în care vor fi un solist și un ajutor. Va fi cu premii, fiecare participant face parte din juriu, în momentul în care e pe scenă nu are vot, iar când nu e pe scenă are vot. E foarte important.

R.T.: S-au înscris mulți?

C.M.: Sunt destui și, poate, ar trebui să facem și o selecție. Au venit din teatru, de la Iași, de la Tg. Mureș, de la Cluj. De ce fac free style puppetry? Pentru că nu peste multă vreme va veni Festivalul ImPuls, care s-a mutat în septembrie și vom juca mult pe stradă. Trebuie să dezvoltăm numere de stradă, să le calificăm, să le ridicăm nivelul. Aducem performanță la festival, vrem să creem performeri. Sunt foarte interesat de ce vine în animația românescă. De aceea am creat SALT-ul.

R.T.: Țăndărică altfel aduce ceva nou, anul acesta?

C.M.: Este un festival care se susține financiar și asta este foarte important. A început cu o săptămână, apoi, două și acum va ține o lună.

R.T.: Despre Teatru, stradă și copil sau despre Festivalul Impuls vom vorbi mai pe larg cu altă ocazie. Ca și despre aniversarea lui Țăndărică de 75 de ani de la anul. Mulțumesc pentru discuție și pentru ceaiul de iasomie.

Talent, șansă și muncă

În urmă cu trei ani, patru actrițe din generația de aur a secției de păpuși a Teatrului Bacovia din Bacău primeau la București, pe scena de la Țăndărică Premiul de excelență Michaela Tonitza Iordache în arta animației românești. Adriana Stoian, Elena Solomon, Sorina Moian și Verona Marinescu (absentă din motive de sănătate) gâtuite de emoție au urcat pe scenă,în aplauzele colegilor de teatru, urmărite de directoarea Eliza Noemi Judeu și au depănat puțin din  povestea lor. Fiecare dintre ele are cariera, amintirile ei, regretele, bucuriile și, cu siguranță, ar fi putut povesti câte-n lună și-n stele, dar imaginea mea cu ele, unite nu numai de meserie, ci și de conjunctura mometului m-a făcut să mă gândesc la un interviu în patru. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, redau mai jos, discuția cu două dintre ele, Sorina Moian și  Verona Marinescu. Celelalte două,urmează în numărul viitor.

Raluca Tulbure: Pentru început v-aş propune să ne referim la copilăria Dvs. că să vedem de unde a răsărit steaua fiecăreia, artiste de excepţie, mari„păpușărese”, cum umblă vorba prin târg.

Sorina Moian: Mi-a plăcut de mică să recit, să compun poezii, să fac balet în urbea mea, Botoșani. În școala primară, pregăteam spectcole, eu fiind regizorul. La 12 ani, am luat premiul I pe oraș, pe raion, pe regiune recitând o poezie și, ajungând în faza pe țară. Am urmat cursuri de balet și de teatru la Casa Pionierilor din oraș, timp în care am avut multe spectacole reușite.

Verona Marinescu: Copilăria a fost tristă. Război,foamete, dureri fizice și sufletești la tot pasul. Mă întrebați de unde a răsărit “steaua”mea? Din durere, din respect, din iubire pentru oameni.

R.T.: Care credeți că este principala voastră trăsătură de caracter fără de care nu ați fi putut face meseria aceasta?

S.M: Răbdarea, perseverența și afinitatea pentru copii.

V.M.: Disciplină, muncă, iubire pentru profesie.

R.T.: Care sunt principalele atuurile unui artist păpușar?

S.M : Abilități de comunicare și relaționarea cu colectivul și publicul spectator.

V.M.: Seriozitate și multă muncă pentru cunoașterea mânuirii păpușii, lucru care nu este ușor.

R.T.: Cum au fost începuturile voastre în teatru?

S.M : În urma unui concurs pentru un post de mânuitor-păpuși (pe atunci nu era denumirea de actor-mânuitor) , am intrat la Teatrul Vasilache din Botoșani  în 1973. A fost greu “să mă joc” cu altfel de păpuși decât cele din copilărie.Greu, dar mai frumos! Primul spectacol în care am jucat a fost Stan Pățitul. Drăcușorul meu era foarte greu sau așa mi se părea mie, dar l-am domesticit. Au urmat spectacolele: Ceasornicul șchiop, Minimul cel isteț și leul pe catalige, Motanul și luna, În glumă și, primul meu rol de compoziție, Vulpea din Aventurile unei vrăjitoare. Apoi, am ajuns la Teatrul de Animație din Bacău unde am profesat ani de zile.

V.M.: Cu teamă, cu dragoste pentru ceea ce făceam.

R.T.: De la cine ați  deprins tainele meseriei?

S.M.: Expresia “pe vremea mea” este adevărată, dar, pe atunci nu era facultate de teatru pentru păpușari, ci, doar, cursuri de perfecționare pe care le-am urmat sub îndrumarea unor profesori de istoria teatrului românesc și universal, istoria teatrului de păpuși și psihologia copilului. Țin să-i menționez aici pe: Sanda Diaconescu, Ileana Berlogea, Sanda Manu, Rodica Dianu, Victor Ernest Mașek, Gigi Nicolau. Meseria propriu zisă am deprins-o de la colegii mei de teatru, atât de la cei din Botoșani, cât și de la cei din Bacău, cărora țin să le mulțumesc.

V.M.: În primul rând de la colegi. Apoi, în concedii, făceam cursuri de mânuire a păpușii și de istoria teatrului la București, Iași, Brașov.

R.T.: Cum vedeți relația actor-regizor?

S.M : O relație de parteneriat. De cele mai multe ori, am lucrat cu regizori care”m-au ghicit” și am realizat roluri ”mănușă”, cum se spune. Cred că regizorul și actorul trebuie să intre în rezonanță. El cere, tu vii cu propuneri astfel încât ideile ambilor să construiască personajul dorit de amândoi.

V.M.: De colaborare și înțelegere.

R.T.: Care sunt etapele din realizarea unui spectacol care vă plac cel mai mult?

S.M: Lectura la masă când de la o repetiție la alta descopăr ce interpretare se potrivește personajului meu, ținând cont de înfățișarea și caracterul acestuia. Apoi, repetițiile la scenă când împreună cu regizorul și partenerii de scenă găsești mișcările care să completeze personajul. Și, nu în ultimul rând, schimbul de idei din pauze asupra spectacolului.

V.M.: Citirea la masă. Repetițiile sunt istovitoare, dar ai bucuria de a descoperi multe lucruri, în special la mânuirea personajului tău.

R.T.:  Ați visat vreodată la un rol?

S.M: Da! Rolul Împărătesei din Albă ca zăpada.

V.M.: Mi s-au îndeplinit dorințele. Am avut roluri frumoase și le-am iubit până la lacrimă.

R.T.: Care au fost spectacolele pe care le-ți iubit cel mai mult?

S.M : Au fost multe: Aventurile unei vrăjitoare, Cel mai bun bucătar, Harap Alb, Fram, ursul polar, prostia omenească, Fantezii, Povestiri hasidice, Înșir’te mărgărite, Făt Frumos și vrăjitoarea, Pinocchio, Domnul Goe, Dumbrava minunată și câte și mai câte.

V.M.: Dumbrava minuată, Fata babei și fata moșneagului, Cenușăreasa.

R.T.: Talent, muncă sau/și șansă?

S.M :Talent, șansă și muncă.

V.M. :Toate la un loc.

R.T.: Mai credeți în povești?

S.M: Aș vrea să mai cred, dar...

V.M.: Mai cred. Cu ele viața e un pic mai roz.

R.T.: Ce diferență este între copilul care ați fost și cel de azi?

S.M: Față de copilul inocent care am fost eu, copilul de azi a devenit un adult care și-a transformat latura ludică în una responsabilă și asumată.

V.M.: Cred că a rămas cu aceiași bucurie a copilului care am fost și eu.

R.T.: Păpuși sau marionete?

S.M : Păpuși!

V.M.: Îmi plac păpușile mânuite pe mână, dar și marionetele.

R.T.: Dacă ați fi regizor care ar fi spectacolul/spectacolele pecare le-ați pune în primul rând?

S.M : Peștișorul de aur, Prinț și cerșetor.

V.M.:Tot ce s-a dramatizat după poveștile lui Creangă, dar și după alți scriitori care au scris pentru copii.

R.T.: Ce reprezintă teatrul pentru Dvs.?

S.M: Un loc drag mie, cu amintiri plăcute și triste unde prin personajele jucate mi-am exteriorizat emoțiile și am trăit mai multe vieți.

V.M.: E o întrebare care mai doare. A reprezentat totul. O viață dedicată lui, cu dragoste, cu disciplină, cu multă, multă muncă.

R.T.: Ce sfaturi ați da unui păpușar începător?

S.M :Experiența de viață m-a învățat să nu dau sfaturi decât celor care mi le cer sincer.

V.M.: Să fie serios, să muncească cu drag, să-și însușească foarte bine arta mânuirii (e foarte important!).

R.T.: Există o rețetă pentru o viața profesională și personală perfectă?

S.M: Nu cred în perfecțiune, ci doar în capacitatea fiecărei femei de a stabili prioritățile și a găsi un echilibru între viața personală și cea profesională.

V.M.: Nu există sau poate nu cunosc eu.

R.T.: Ați sacrificat ceva din viața dvs. Pentru meserie?

S.M: Da, primii ani ai copilului meu.  Din cauza programului nenormat și foarte încărcat cu repetiții și deplasări nu am fost prezentă la evenimentele  importante din viața fiicei mele.

V.M.: Da! Sănătatea. Am fost pensionată pe caz de boală. Am avut infarct miocardic.Știți că am făcut deplasări prin comune cu căruța? Stăteam cocoțați pe decoruri sau mergeam pe jos ca să-i fie mai ușor sărmanului cal.

R.T.: Există ceva care lipsește teatrului de animație astăzi? Ce credeți că s-ar putea face pentru a-i “îmbunătăți” imaginea?

S.M: Un spațiu de funcționare de sine stătător și un public mai implicat în actul artistic.

V.M.: Cunosc foarte puțin actorii păpușari de azi din Bacău, dar cred că ar trebui să dețină foarte bine arta mânuirii și o voce cu care să poată interpreta diferite personaje.

R.T.: Mai are puterea de a educa? Sau are doar o funcție de petrecere a timpului liber?

S.M: Teatrul ar trebui, în mod normal, să aibă un rol important atât educativ cât și de divertisment pentru copii și adolescenți.

V.M.: Teatrul are puterea de a educa. Dacă nu, ce rost ar mai avea?Și ar fi păcat!

R.T.: Dacă ați putea să o luați de la capăt ați face tot teatru?

S.M: Cu tot sufletul, DA!

V.M.: Sigur, DA!

R.T.: Presupunând că ați avea o baghetă magică ce ați face cu ea?

S.M: M-aș transforma în zâna cea bună și aș face să dispară din sufletele oamenilor ura, invidia, egoismul, răutatea, lăcomia, răzbunarea. sentimente care ne-au atins pe toți cu sau fără voia noastră și, poate că în acest fel lumea ar fi mai bună.

V.M.: Dacă aș avea această baghetă aș ruga-o să dea sănătate  și să-i facă fericiți pe minunații păpușari, dar pentru că nu o am le doresc doar tot ce e mai bun.

Călin Mocanu:” Sunt foarte interesat de ce vine în animația românească”

Aflată în vizită “de lucru” la Teatrul Țăndărică, fosta mea casă permanentă, nu m-am putut opri din elanul de a urca la etajul unu că să stau de vorbă cu managerul instituției, domnul Călin Mocanu. Aflasem de niște proiecte noi care la ora apariției discuției noastre vor fi în derulare, am considerat că pot fi un punct de interes adăugându-se unor proiecte devenite “tradiționale”: Festivalul Teatru, stradă și copil sau Festivalul internațional ImPuls.

Raluca Tulbure: Vreau să-mi vorbești despre proiectele noi pe care le aduce stagiunea aceasta la Teatrul de animație Țăndărică? Primul ar fi Poveștile României. De fapt, prezentarea unor personalități care au scris istorie în diferite domenii. Despre cine este vorba într-o primă etapă?

Călin Mocanu: Va fi vorba de Regele Ferdinand, Regina Maria, Enescu, Brâncuși, Ștefan cel Mare, A.I.Cuza. Pentru mine cel mai important mi se pare Cuza, pentru mișcarea pe care a creat-o, dar nu sunt istoric, pentru că dacă aș fi fost l-aș fi impus.

R.T.: Primul spectacol a fost Brâncuși, pe un scenariu de Ema Stere și regizat de Attila Vizauer și pe care l-ați jucat de Ziua națioanală Constantin Brâncuși, pe 19 februarie.

C.M.: Da, și va urma spectacolul dedicat Regelui Ferdinand.

R.T.: Cui se adresează Poveștile României?

C.M: În primul rând, elevilor din clasa a IX-a până în clasa a XII-a. Am să-ți spun ceva: mai de mult am contestat o idee care a venit de mai sus de a juca în școli, în orice condiții. Am promis atunci că voi veni cu o altă idee dacă voi fi ascultat. Am fost ascultat și m-am prezentat cu o altă propunere. Idea de teatru în școli, după părerea mea, are un obiectiv clar: să ne cunoaștem marile personalități, nu numai din istorie, ci și din alte domenii. Acum, trebuie doar să mai am niște formalități cu Inspectoratul școlar și, apoi, vom da drumul proiectului în școli. Ideea mi-a venit după o cercetare făcută în Germania peste care m-am uitat și am înțeles pas cu pas cam ce au vrut ei. Au vrut să ajungă în limbajul adolescentului, la sufletul lui, la felul lui de a interpreta lumea în această perioadă a vieții. Am văzut foarte multe spectacole pentru adolescenți, cu adolescenți , dar și cu actori, cu texte scrise cu dramaturgul la scenă. Ce înseamnă cu dramaturgul la scenă, ai să mă întrebi? Ori ce schimbare este posibilă cu dreptul de autor lângă tine. Dacă o cercetare după 4-5 spectacole arată că trebuie luat sau pus din ea sau trebuie altfel calibrată dramaturgic, atunci se va face cu dramaturgul alături și se va schimba pe loc și interpretarea din scenă.

R.T.: Interesantă perspectivă! Ar fi ceva inedit pentru România.

C.M: Atunci, m-am gândit să generez o rețetă foarte general care este cam așa: un spectacol în clasa copilului, la ora de dirigenție sau de română sau de muzică,în funcție de ce personaj dorim să facem cunoscut, jucat a 35 de elevi, la care se vor adăuga și mulți profesori. Am avut deja, câteva spectacole aici la teatru și a fost plin de profesori, interesați să vadă cum se va lucra. Se va începe cu 15-20 de minute înainte cu un stand up tematic,  legat de subiectul spectacolului, făcut de un actor tânăr, care pe un text scris povestește pe o situație dată, într-un context dat și când se va ajunge la un apogeu dramaturgic creat pe stand up în care se pune întrebarea oare personajul de care vorbim are sau nu are dreptate, este bine sau nu ce se spune despre el, e real sau nu, apare personajul. Se simte nevoia la un moment dat să-l întrebi pe Brâncuși ce a simțit când și-a dus lucrările la Expoziția mondială de la New York și i s-a spus acolo că nu sunt opere de artă,ci de utilitate publică.

R.T.: Care este ritmicitatea acestui gen de spectacol?

C.M.: Șase avem până acuma. Până la sfârșitul stagiunii.

R.T: Șase personaje în căutarea poveștii, a istoriei, a muzicii, etc. Cu ce fel de actori lucrezi aceste proiecte?

C.M.: Cu actori independenți și, cred că,e un lucru foarte important. Îi luăm de pe piața liberă pentru că ne-am dat seama că noi trebuie să jucăm aici, la sediu, dar și în alte locații. Și ca să continui, după stand up vine personajul, așa cum este el, luat din istoria lui,cu vorbele lui, nu e nimic stilizat. Este Ștefan cel Mare pe care îl știm, Ferdinand despre care am citit, e vorba despre principiile lor.

R.T.: Se pot pune citate ale lor, acum cu Brâncuși au tot apărut, circulă foarte des vorbele de duh ale marilor personalități.

C.M.: Ca o paranteză, legat de Brâncuși, îți spun despre un viitor proiect când tot teatrul va fi transformat într-un atelier Brâncuși, vom face operele principale din polistiren, pe care copii să le facă și să le desfacă. Operele vor fi povestite, cei mici vor sta, de exemplu, la Masa tăcerii, Coloana infinitului va fi compusă cu ei. Apare persoanjul Brâncuși care va povesti despre fiecare operă. Acesta este un al doilea pas din Poveștile României. Vreau să mai precizez că este vorba de 3 actori: cel care face stand up, cel care face personajul și un actor tânăr care va sta în sală și care de pe telefon cu niște buffere mici încearcă să pună muzică de așteptare, de ambianță, schițând un fel dramaturgic sonor. Tot el va încerca să-i incite la întrebări pe tinerii din sală.

R.T: Să trecem acum la al doilea  proiect nou, cel cu improvizația,Improveste.

C.M.: Lucrez aici de un amar de ani și am văzut că e foarte important ca un actor să aibă o stare anume, de așteptare și de generare a valorilor. S-a creat o trupă mobilă care îți caută un nume, au participat la un festival de impro sub numele de Păpușarii, au luat și un premiu. Este un spectacol pe care l-a pus Dan Codreanu și este foarte interesant ca și concepție. Sunt actori care cântă la instrumente, unii învață acuma, participă la ateliere de improvizație. E nevoie de stare asta de impro la orice actor, indiferent unde joacă.Este un antrenament permanent.

R.T.: Se va juca numai la sală?

C.M: Nu, în spații neconvenționale, în spitale. Trebuie doar să consolidăm puțin aceste două proiecte, ca apoi să le dăm drumul.

R.T.: Să vorbim acum de proiectul SALT care de anul acesta este și festival și care a scos pe piață două producții: Regele moare și Apolodor, pregătind o a treia: Mateiaș Gâscarul.

C.M.: Evenimentul SALT încununează, dacă vrei, acest festival care este pentru noua generație. O zi, vom face un free style puppetry, adică animație liberă, momente scurte de improvizație cu marionete / păpuși / obiecte, pe teme la alegere. FreeStyle Puppetry reprezintă o oportunitate pentru tinerii păpușari să prezinte o idee, un concept sau un stil de animație, cu momente ce pot fi selecții din lucrări în desfășurare sau de sine stătătoare cu o durată de maxim 7 minute, în care vor fi un solist și un ajutor. Va fi cu premii, fiecare participant face parte din juriu, în momentul în care e pe scenă nu are vot, iar când nu e pe scenă are vot. E foarte important.

R.T.: S-au înscris mulți?

C.M.: Sunt destui și, poate, ar trebui să facem și o selecție. Au venit din teatru, de la Iași, de la Tg. Mureș, de la Cluj. De ce fac free style puppetry? Pentru că nu peste multă vreme va veni Festivalul ImPuls, care s-a mutat în septembrie și vom juca mult pe stradă. Trebuie să dezvoltăm numere de stradă, să le calificăm, să le ridicăm nivelul. Aducem performanță la festival, vrem să creem performeri. Sunt foarte interesat de ce vine în animația românescă. De aceea am creat SALT-ul.

R.T.: Țăndărică altfel aduce ceva nou, anul acesta?

C.M.: Este un festival care se susține financiar și asta este foarte important. A început cu o săptămână, apoi, două și acum va ține o lună.

R.T.: Despre Teatru, stradă și copil sau despre Festivalul Impuls vom vorbi mai pe larg cu altă ocazie. Ca și despre aniversarea lui Țăndărică de 75 de ani de la anul. Mulțumesc pentru discuție și pentru ceaiul de iasomie.