David
Zuazola este un artist păpușar complex: constructor
de păpuși și mecanisme, scenarist, compozitor, scenograf, interpret. Și,mai e
ceva, scrie articole, cronici, eseuri în reviste de specialiate (Titeresante),
ține conferințe. S-a născut în Chile, s-a stabilit la Madrid, dar și în Italia.
E carismatic, jovial, plin de idei, cu alură de sportiv. Nu are un repertoriu
foarte vast, dar fiecare spectacol a făcut înconjurul lumii, a luat premii, a
făcut să se vorbească de el. Nu am putut să-l ocolesc și a răspun promt la
întrebări.
Raluca
Tulbure: Ne-am cunoscut în București, la festivalul
organizat de Teatrul Țăndărică în 2018, unde ai avut un spectacol și ai ținut
și o conferință. Anul acesta ești invitat în cadrul festivalurilor de profil de
la Timișoara, Arad și Cluj Napoca. Se poate vorbi de „dragoste la prima
vedere”? Ce știai despre teatrul românesc de animație înainte de prima ta
vizită?
David Zuazola:
Am venit pentru prima dată în România, în urmă cu câțiva ani la Festivalul
Euromarionete de la Arad. Atunci făceam parte din Compania Jordi Bertran.
Aradul m-a fermecat, mai ales berea rece și centrul orașului. Oamenii sunt
foarte amabili și asemănători cu cei din Chile. A doua oară când am vizitat
România, a fost așa cum spuneai, anul trecut la Festivalul ImPuls de la
Țăndărică în București. Orașul e halucinant, festivalul minunat. Mi-a plăcut,
în timpul liber, să evadez prin oraș și să mă plimb pe străzi. Seara, urmăream
festivalul, mă întâlneam cu colegi din lumea întreagă. Am amintiri plăcute
legate de munca extraordinară pe care o fac Narcisa și Călin Mocanu, Miruna
Simian. Atenți la toate detaliile, reușind să facă șederea noastră cât mai
plăcută. Despre România știam multe lucruri, destre teatrul Țăndărică, despre
festivalurile de la Arad, Timișoara și Cluj Napoca. Mereu a fost o țară cu o
tradiție importantă în păpușărie și, asta se vede în spectacolele companiilor
sau păpușarilor cu care mă întâlnesc prin lume.
R.T.: Când ajungi
într-un loc nou, înainte de spectacol, ce-ți place să faci?
D.Z.: Îmi place să gust mâncarea locală, berea, să stau
de vorbă cu oamenii. De câte ori pot, o pornesc pe străzi, fară hartă,
încercând să descopăr colțișoarele speciale ale orașului respectiv.
R.T.:
Cum a început pasiunea ta pentru teatrul de păpuși? De copil?
D.Z.: De mic îmi plăcea să construiesc lucruri. Făceam păpuși
mici și jucării și inventam mici istorii. Mai târziu, am învățat să lucrez în
lemn de la bunicul meu care era tâmplar.
La un moment dat, m-am apucat de muzica și am făcut Comunicare la
universitate. Când am plecat din Chile, am ajuns la Barcelona, m-am pus pe
studiul teatrului, l-am avut ca profesor pe Jordi Bertran. El m-a invitat să
fac parte din compania lui și, așa a început totul.
R.T.: Vorbește-mi un
pic de copilăria din Chile. Pentru fiecare artist anii de început sunt
importanți nu numai în formarea ca profesionist, ci și ca om.
D.Z.: Am copilărit într-un cartier sărac, unde trebuia să
inventezi și jocurile și jucăriile. Nu existau jocuri electronice, nici
calculatoare așa că jocurile principale erau cele cu prietenii din cartier.
Prieteni adevărați din carne și sânge. Nu ca cei de azi, virtuali. Jucam
fotbal, prindeam insecte, mergeam cu bicicleta. Îmi amintesc că aveam și multe
perioade de singurătate când mă uitm la televizor la desene animate sau mergeam
în curte și mă jucam cu figurinele din plastic. Mereu am fost un singuratic, am
descoperit în timp muzica și scrisul. Am început pe la 13 ani să cânt la
chitară, am făcut-o mulți ani, să compun muzică, să scriu versuri. Am făcut
asta toată adolescența. Nu prea îmi plăcea să ies, preferam să stau în camera
mea. Acum, e la fel, ies numai când călătoresc, altfel, toată ziua stau în
atelier exersând. Copilăria mi-a influențat modul de a fi, m-am schimbat foarte
puțin. Am rămas același băiețel, doar cu mai puțin păr și multe riduri.
R.T.: Care este etapa cea mai importantă din procesul unui
spectacol?
D.Z.: Etapa cea mai importantă este atunci când îți dai
seama că și cel mai mic detaliu este important. Începuturile sunt mereu
diferite. Îmi amintesc că prima mea încercare a fost doar o idée pe care am
scris-o și apoi a devenit spectacol. Al doilea spectacol a pornit după ce am
construit o păpușă. De la ea a pornit povestea și apoi am scris scenariul. Spectacolul
s-a numit Aripă murdară. A fost
primul spectacol ca solist, care mi-a definit stilul și m-a purtat în multe
turnee. Ultima operă Jocul timpului a
început de la un vis. Am visat că trebuie să lucrez cu 7 regizori din 7 țări
diferite, 7 povești de 7 minute fiecare. Așa a început o muncă care a durat 4
ani de pregătire. Fiecare spectacol are etape diferite și viață proprie.
Important este să trăiești o perioadă de deschidere creativă pentru a fi gata
să începi altceva.
R.T.: Îți
construiești singur păpușile. Știu că lucrezi cu materiale reciclate. Ce alte
materiale preferi?
D.Z.: În principal folosesc materiale reciclabile și
lemn. Îmi plac metalele și jucăriile stricate. Îmi place să creez mecanisme
individuale pentru fiecare păpușă și altele ca scenografia să prindă viață.
Dar, mereu descopăr materiale noi. Să-ți povestesc despre ultimul? Lucrez la un
spectacol nou care se va numi Robot,
împreună cu prestigioasa companie poloneză Unia Teatr Niemożliwy.
Trebuia să obțin efectul de metal, cu un material ușor. Am descoperit că folosirea conservelor de băuturi și
beri ar avea un efect metalic care a funcționat foarte bine pentru mine.
R.T.: Ce sisteme de
mânuire folosești?
D.Z.: Cele pe care le pot folosi eu și numai eu.
R.T.: Să vorbim
puțin de experiența ta cu Jordi Bertran, unul din marii marionetiști ai lumii,
binecunoscut în România. Ce ai învățat de la el?
D.Z.: A fost o experiență minunată. Cu el am început în
lumea asta, am avut posibilitatea de a călători peste tot, am participat la
multe festivaluri, văzând spectacole din realități diferite. Așa am început
să-mi caut un loc al meu și l-am găsit. Jordi Bertran este un prieten bun,
suntem în contact și, din când în când, mai lucrez cu el. De la el am învățat
să potrivesc muzica cu păpușile. Ritmul, timpii, umorul care caracterizează
lumea păpușilor. Am făcut niște cursuri cu el în care am învățat să folosesc
marionetele. Așa cum ai spus, este unul dintre cei mai importanți marionetiști
din lume și sunt recunoscător pentru ocazia pe care mi-a dat-o.
R.T.: Spectacolul
Jocul timpului pe care l-am văzut, mi s-a părut interesant din mai multe puncte
de vedere:scenariu, păpuși, mesaj, dar și pentru numărul 7, așa cum aminteam
mai sus. E numărul tău magic?
D.Z.: Spuneam că am avut un vis. Am vrut să trăiesc visul
aevea și nu mi-am pus întrebări. S-a născut în mod natural, cifra 7 este un
număr magic și cred că asta a ajutat la succesul spectacolului. Am avut norocul
să călătoresc în peste 20 de țări, am obținut premii importante și asta,
datorită magiei lui 7.
R.T.: Care este
mesajul acestui spectacol?
D.Z.: Mesajul este: nu căuta mesaje, uită pentru o oră de
lumea ta, intră în a mea.
R.T.: Ești un globe trotter, unde te simți cel mai
acasă?
D.Z.: În atelierul meu
