excelsior: Kiki si Bozo

Ultima premieră de la Teatrul Excelsior, Kiki și Bozo este un nou exemplu pe calea schimbării mentalității și percepției teatrului pentru copii și tineret. Trăim într-o lume a schimbărilor, a dominației digitalului, a violenței la toate nivelurile, a pierderii adevăratelor valori morale și etice, a înțelegerii greșite a noțiunii de libertate și atunci ne întrebăm de ce au nevoie copiii noștri? Mai au nevoie de teatru? Mai au nevoie de poveștile clasice cu care am crescut noi? Au nevoie de modele? La nivel mondial teatrul pentru copii și tineret se îndreaptă spre a altă direcție. Copiii trebuie ancorați în realitate, trebuie să cunoască viața necosmetizată, cu bune și cu rele, trebuie să “trăiască” ziua de azi, alături de noi. Fetița cu chibrituri există! Mica sirenă se sacrifică pentru ca iubirea să triumfe și nu trebuie schimbat finalul pentru că e prea trist. Sunt dintre aceia care cred că nu trebuie să renunțăm definitiv la feți frumoși și zâne, dar înțeleg că generațiile de acum au nevoie de teatru pentru a le forma o altă atitudine față de lumea înconjurătoare, au nevoie să se regăsească pe scenă, să găsească răspunsuri la întrebări la care, poate, părinții nu au răspunsuri pregătite.

Kiki și Bozo se adresează un segment de public între 8-14, școlari și preadolescenți, iar textul scris de Andreea Vălean este unul bine structurat, sensibil și plin de poezie, deși abordează tema morții, cu care ei nu prea sunt obișnuiți, fiind destul de menajați pe scenă, pentru că televizorul le oferă din plin motive de frică, de teamă. Este vorba de o călătorie inițiatică în țara de dincolo, în “deșertul de cenușă” al morții, în care fetița ce a pierdut un prieten drag, pe cățelul Nini o face pentru a înțelege ce este prietenia, iubirea, ce putere are miracolul în viață. “Este un text din care copiii vor învăța foarte multe lucruri despre viață, dar și despre moarte și, în același timp, se vor distra“, scria Andreea Vălean în caietul program. Sunt unele replici de mare sensibilitate, profunde și care sunt în spiritul copilului:”ce să faci cu norii negri de sub pleoape și cum să-i gonești” și care dau de gândit. Fiind vorba de tema morții, a pierderii, a luptei cu necunoscutul, regizorul Peter Kerek a abordat spectacolul cu delicatețe și împreună cu scenografa Iuliana Vîlsan au creat o ambianță accesibilă, elegantă, “gândită ca o cutiuță muzicală care oferă evadări și totodată introduce personajele într-o atmosferă tandră și jucăușă”. Decorul este alb, de un alb imaculat, asemenea sufletului de copil, dantelat, în fundal și pe o laterală sunt vitrine cu păpuși (o sugestie, la jocul prefarat cu păpuși la vârsta copilăriei) și, în scenă mai sunt folosite papuși, unele ca de porțelan. Totul are un aer vintage și creează o atmosferă plăcută. Muzica live dă un alt accent interesant, iar pianistul Răzvan Apetrei are un “rol” important în economia spectacolului.

Peter Kerek se află la o nouă colaborare cu un teatru pentru copii și adolescenți, după ce a pus la Teatrul Ion Creangă Amintiri din copilărie și a lucrat cu magia care zice el trebuie să fie într-o doză serioasă într-un spectacol dedicat celor mici.”Copilăria o trăiesc și adulții. Ea nu se pierde niciodată. Motiv pentru care nu pot privi copilăria cu nostalgie”. Și, nici nu o face! Spectacolul său este serios, duios, întrebător, iscoditor, caută răspunsuri. Textul este redus la minim, actorii dau dovadă de o abilitate scenică pentru a crea un limbaj accesibil cu corpul lor, din gesturi, din elemente acrobatice. Kiki și Bozo, omulețul însoțit de sufletul său sunt două făpturi fragile, copilăroase dispuse să găsească din orice un motiv de joacă. Distribuția pe care am văzut-o eu a fost alcătuită din Alexandru Mike Gheorghiu, Ștefania Dumitru, Dan Clucinski. Actori tineri, expresivi, receptivi la răspunsul din public, comunicativi și atenți la detalii.

Un spectacol interesant și ieșit din sfera clasică a tiparelor, care pune probleme, iar răspunsurile trebuie să le găsim îi noi, în copii noștri.

Teatrul Excelsior Kiki şi Bozo. Text de  Andreea Vălean. Regia:  Peter Kerek.Scenografia: Iuliana Vîlsan. Muzica: Răzvan Apetrei. Distribuția: Ştefania Dumitru / Raluca Botez (Kiki), Richard Bovnoczki / Alexandru Mike Gheorghiu( Bozo), Ion Bechet / Dan Clucinschi (Sufletul lui Bozo)