ȚĂNDĂRICĂ LA
ISTANBUL
Festivalul
internațional de păpuși de la Istanbul a ajuns la ediția cu numărul 19. Un
festival particular dedicat lui Karagöz, eroul popular turc, care în 2017 va aniversa 500 de ani
decând teatrul de umbre a apărut la
Istanbul. Festivalul, oraganizat de Cengiz Őzek, cunoscut păpușar turc, care a
participat și la Festivalul organizat de Teatrul Țăndărică și de Stefan
Carelius, a adunat anul acesta pe lângă trupe din Turcia și spectacole din
România (Teatrul Țăndărică), Franța (Compania MalaStrana), Austria (Teatrul
vizual Karin Schafer), Belgia (Compania Vlinders &C), Olanda (Compania
Ananda Puijk), Spania (Joan Baix și Jordi Bertran), Italia ( Gaspare Nasuto și
compania lui Pulcinell di mare), Ungaria (Markuszinhaz), Singapore (Frankie
Malaki și trupa sa Mascots and Puppets) și Grecia (compania Antamapanthahou).
Teatrul
Țăndărică a prezentat spectacolul Cine
ești tu?, adaptare
după povestea Pisica indisciplinată
de L Bjelisei, realizat de o echipă din Croația (Romano Bogdan- scenariu și
regie, Rusa Trajkova-decor, păpuși, costume, Bojan Miljancic- muzica, Davor
Dokleja- asistent regie). Actori: Olga Bela, Dan Codreanu și Adrian Alexandru
Neculcea. Povestea ia naștere din niște perne amorfe și ne
vorbește despre personaje ce se recunosc reciproc. În unele privințe se
aseamănă, alteori sunt diferite. Recunoașterea are loc într-un spectacol cu
păpuși și actori, care permanent devin altcineva. Este un spectacol al
formelor, vocilor, cuvintelor și bunului simț. Trei prieteni - Olga, Dan și
Alex - se joacă. Curând lumea lor este populată de prieteni noi (un arici, o
veveriță, un iepuraș, o cioară și o pisicuță) care, asemenea unor copii
neastâmpărați, se îndepărtează de casă și se pierd. Se învață unii cu alții, se
ajută și își dau seama că, deși, sunt foarte diferiți, se aseamănă. Mesajul
este că prietenul la nevoie se cunoaște și că trebuie să ascultăm de părinți.
Cele două reprezentații s-au jucat în sala Institutului Cultural Roman din
Istanbul, situat în zona istorică a orașului, lîngă celebra Piață Taksim, (un
fel de Piața Universității). Sprijinul Institutul Cultural Român a fost atât
logistic cât și afectiv. Cele două doamne, Seila Suliman și Olivia Anghelescu, ne-au ajutat cu tot ce am avut
nevoie, încă de începutul tratativelor de participare, dar și pe parcursul
șederii noastre acolo. Cadrul ‚scenografic’ a fost
oferit de sala superbă, cu lambriuri și
vedere spre Bosfor, luminile au fost asigurate de un candelabru cu multe brațe
și de lumina naturală. Sen kimsin? Who are you? Cine ești tu? Au întrebat
colegii mei actori copiii veniți la spectacol. Primul a avut un public format
din copii vorbitori de limba greacă, micuți și care erau la primul lor
spectacol de păpuși. A doua reprezentație s-a jucat în engleză, română și turcă
în fața unor copii mai mari români,turci sau de alte naționalități. A fost o
experiență inedită, dar și un paradox. Să fi la Istanbul, să joci la ICR în
engleză și turcă pentru copii greci și , mai apoi în trei limbi. Finalul
spectacolelor a fost plin de voie bună, micuții spectatori făcând poze cu
actorii, cu păpușile, zbânțâiundu-se sub plapuma care delimita spațiul de joc.
În
rest, program de voie într-un oraș fascinant, pe o vreme de toamnă târzie, cu
străzi pline de oameni, în ciuda situației politice, cu lume pestriță, cu mirosul de cafea și arome
de tot felul, cu castane prăjite, rahat, nuga și halva ce-ți dansează prin
fața ochilor într-un ritm amețitor. O croazieră pe Bosfor între Europa și Asia,
la apus de soare, sub podurile simbol al orașului, un ceai fierbinte pe punte,
cu aparatul de fotografiat declanșat la fiecare minut pentru a nu pierde nicun
amănunt dintr-o plimbare care mi-a bucurat sufletul și ochii. Apoi, o prajitură
și un salep (o băutură tradițională din rădăcină de orhidee sălbatică, lapte și
zahăr, și , la ceas de seară, un pahar de vin roșu savurat din plin, având la picioare
orașul luminat feeric, parcă special pentru mine. O plimbare cu taxiul în miez
de noapte, o bancnota ruptă într-un colț care a declanșat o ceartă cu
taximetristul ce vroia alți bani și... amintirea de neuitat a unei deplasări ,
a unor oameni și a unui oraș pe care ai vrea să-l tot revezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu