Actriță a Teatrului de Animație Țăndărică, regizoare, cadru didactic la UNATC (secția păpuși-marionete), Liliana Gavrilescu ne-a propus două spectacole care au la bază două titluri extrem de cunoscute și iubite de generații întregi de copii. Spectacolul de la Teatrul Țăndărică, Micul meu prinț, este o adaptare liberă după Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry (1900-1944), iar la UNATC, Momo, pornește de la povestea omonimă, scrisă de Michael Ende, scriitor german (1929-1995).
Mulți dintre noi avem un mic prinț, al nostru, rodul
imaginației noastre, al dorinței de a avea un prieten, fie el și imaginar și
care să ne însoțească copilăria. Scenariul imaginat de Liliana Gavrilescu este
o adaptare liberă, cu accente contemporane (uneori, prea contemporane, departe
de spiritul scriitorului francez) și are ca principali protagoniști pe bunicul
Anton, pilot, cu 30 de ani de activitate, participant la diverse operațiuni,
exerciții militare, misiuni și pe nepotul, Anton, ajuns la rândul lui pilot. Ca
pentru fiecare dintre noi, bunicii sunt parte importantă a formării noastre ca
oameni. Așa a fost și bunicul Anton pentru nepotul său, un noian de amintiri între
vis și realitate, o legătură specială creată peste timp. Și, ușor pătrundem în
poveste. Intrăm în casa bunicului, facem cunoștință cu câinele Cirus, oița Lala
(nu cea a lui Saint-Exupéry!), cu fetița
cu pălării, etc.
Micul Anton nu are prieteni pentru că știe prea multe,
vorbește prea mult, iar bunicul este prietenul lui cel mai bun. ‘Dacă vrei să te împrietenești cu cineva trebuie să petreci timp cu acel
cineva. Timpul petrecut împreună este prețios pentru fiecare.’ Avem nevoie de
bunici, de dragostea lor, de căldura cu care ne înconjoară, de sfaturile lor. Acesta
ar fi unul dintre mesajele pe care le propune spectacolul. Bunicul îl trimite
pe micul Anton să caute comoara. Ce este ea, cum arată? Poate fi:
responsabilitatea, prietenia, stelele, visele… Cine știe?
Spectacolul curge lin, cu împletirea momentelor fără
cuvinte (dar, un pic cam lungi), cu apariția personajelor care defilează ca la
o prezentare de modă: omul de afaceri care visează numai bani, actrița
vanitoasă care are o fetiță cu pălării, directoarea de bancă. Călătoria pe care
cei doi Anton o fac printre stele este ca o lecție despre munți vulcanici, deșert,
are un dram de poezie (ca text și ca imagine). Dacă este găsită comoara sau nu,
asta nu vă mai spun.
Scenografia este semnată de Marian Sandu, colaborator
mai vechi al Teatrului Țăndărică. Un colț de casă, tufe cu plante, aștri, nori,
stele, păpuși de talie mică sau medie. Păpușa Micul Prinț nu m-a fermecat
deloc. Este destul de ștearsă, dar la experiența pe care o are, Liliana
Gavrilescu a reușit prin mânuire și voce să creeze imaginea unui băiețel simpatic
(este ajutată de Ruxandra Ștefănescu). Alături de ele mai apar: Ioan Brancu
(Bunicul Anton), Cristina Țane, Mona Toncu, Ana Maria Bălescu, Florin Mititelu
(toți fac mai multe roluri). În ceea ce privesc costumele, iese în evidență,
costumația actriței vanitoase, un amestec de crinolină la vedere, o aripă de
pasăre pe un umăr și pe cap (pentru monologul ”sunt un pescăruș”), mănuși
negre. Directoarea de bancă are o poșetă în formă de pușculiță-porcușor. Foarte
adecvată mi s-a părut muzica semnată de Paul Ovidiu Cosovanu.
Nu m-a cucerit deloc acest nou Mic Prinț, chiar dacă
începutul părea interesant. Mă întreb cât vor înțelege copilașii de peste 4 ani
despre terenuri și case de vânzare, bani, afaceri.
Momo
este examenul de
licență al propmoție de anul acesta de la UNATC și are la baza scenariul scris
de Liliana Gaavrilescu (semnează și regia, și coregrafia). Publicat în 1973,
romanul fantezie al scriitorului german ne oferă o serie de lecții de viață
importante. Nu lucrurile materiale sunt
vitale, ci timpul petrecut împreună cu cei dragi, conexiunile umane autentice
sunt cele mai valoroase. Trebuie să apreciem prezentul, să știm să descifrăm
semnele subtile care ne pot arăta drumul drept, să nu ne grăbim, să nu pierdem
timpul. Povestea de la UNATC vorbește despre toate astea în limbajul specific
teatrului de animație.
Momo, “o fetiță micuță, slăbuță, cu ochii foarte mari,
minunat de frumoși și la fel de negri” ajunge la periferia unui mare oraș. E primită cu bucurie de comunitate, se împrietenește
repede, știe să asculte și începe să-i ajute pe oameni să-și rezolve unele
probleme. Este curajoasă și va duce o luptă cu forțele malefice ale timpului,
reprezentate de o entitate numită Men in Grey pentru a le reda oamenilor timpul
furat. De data asta, scenariul este coerent, păstrează “litera ”poveștii de bază și aflăm despre importanța
timpului, despre prietenie și puterea comunității, despre calitatea vieții,
etc.
Spectacolul este unul cu păpuși la masă, de dimensiuni
mici și medii. Aici, trebuie remarcată calitatea deosebită a păpușilor,
concepute de Raluca Aionițoaie (premiată în cadrul Galei UNATC). Sunt multe
personaje, păpuși cu articulații mobile și care deschid gura, altele compuse pe
corpul actorului, siluete, mânuite și de 3 actori. măști. Sunt expresive, cu trăsături
lucrate la amanunt, detalii vestimentare. Animații video (Gina Georgiana Dinu,
Mirela Raicu), video mapping, lumină de cuarț, o muzică (Andrei Midișan) care
potențează desfășurarea acțiunii, completează și îmbogățesc spectacolul. Am
lăsat la urmă, interpretarea, mânuirea. Se vede că regizoarea și profesoara
Liliana Gavrilescu a lucrat până în cele mai mici detalii cu studenții pentru
că toate păpușile au expresivitate în mișcare, sunt mânuite ca la carte de
către Ioana Vlădău-Babii, Andreea
Trestianu, Mara Ion, Ștefana Tărniceru, Elena Man, Vlad Dragne, Daniela Truță,
Mara Stoicescu, Ruxandra Ilie. Poate, vom mai auzi de ei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu