Tiberiu Stoi, un mohican al papusilor

L-am cunoscut personal anul trecut, pe scena Teatrul ȚĂNDĂRICĂ când i-am înmânat Premiul de Excelență Michaela Tonitza Iordache în animația românească. Din fundul sălii a apărut, în fugă, un domn cu o pălărie și nas de clown, emoționat și care plinde mdestie a mulțumit simplu. Este considerat cel mai longeviv păpușar din Timișoara, cu o carieră de peste 50 de ani. A jucat zeci de roluri, a predat cursuri în țară și străinătate, a bătut Europa în lung și-n lat și joacă din plăcere. Scena îi conferă libertate, iar iubirea lui pentru copii și păpuși este nemăsurată.

Raluca Tulbure: Pentru început mi-aș dori să descoperim cine este Tiberiu Stoi?

Tiberiu Stoi: Nu vreau să mă descriu autobiografic – nu e cazul – voi povesti câteva lucruri care cred că mi-au definit alegerea pentru meseria de păpușar.  De foarte mic eram un mare observator. Priveam curios diverse obiecte sau gângănile de pe afară în mod îndelung și, ciudat, simțiam că sunt ele. Deveneam furnică, vierme, copac, tufiș și eram foarte fericit.  Pe la patru ani, vreme de multe zile, eram un cățel pe care cei ai casei îl scoteau greu de sub mese. Pe la șase ani, când familia avea musafiri făceam spectacol în pielea goală, țopăieli, dansuri, tropăituri, urlete, cântări, în mare iureș și nu vroiam să mă mai opresc atît de bine mă simțeam.  Mai târziu, luam în mână obiecte le mișcam crezând că sunt personaje din poveștile știute. Din figurile de șah făceam marionete care se războiau crunt între ele. Îmi plăcea circul, mai ales clovnii. Mă amuzau filmele cu Pat și Patachon, Stan și Bran, dar îl iubeam pe Charlie Chaplin, neîntrecutul. Mai târziu, au urmat romanele polițiste, iar și mai târziu, literatura universală, clasică și modernă. M-a „doborât” cea clasică, fantastică și cea suprarealistă. Am făcut și  muzică: pian zece ani, apoi de unul singur jazz. Nu mi-au plăcut notele și nici lecțile de balet. Dramaturgie am citit și  mi-a plăcut, dar spectacolele de teatru nu m-au atras în mod deosebit. Și, desenam foarte de mic foarte mult, mult. Îmi place și acum să fac din plastelină făpturi cu care să mă joc. Într-un final, am descoperit teatrul de păpuși și l-am luat cu mine pentru toată viața. Poate că m-am născut păpușar. Am fost și sunt mereu sedus de natura comic – tragică sau dimpotrivă tragico – comică a vieții, iar teatrul de păpuși exprimă din plin, metaforic, simbolic, plastic, acest lucru, de treaba asta și-a dat seama și teatrul dramatic de azi. Procedând ca atare.

R.T.: Când și cum a aparut dorința de a face teatru?

T.S.: Dorința a venit când, pentru prima dată, am văzut un spectacol cu păpuși. Copilul din mine a râs și a strigat „ Asta vreau ! “.

R.T.: Și la păpuși cum ați ajuns?

T.S.: Am intrat întâmplător, din curiozitate, la un spectacol al teatrului de păpuși din Timișoara.

R.T.: Ce vă sunt  mai dragi marionetele sau păpușile?

T.S.: Și - și. Marionetele imită realitatea, păpușile o sugeriază. Sunt fascinante toate.

R.T.: Care sunt ”ingredientele” din care este plămădit un artist?

T.S.: Sensibilitate artistică, inteligență artistică, fantezie, imaginație, chemare, cultură, dorință de perfecțiune, de originalitate, iubire de oamenii, încredere în forțele proprii, iubire de viață, cu alte cuvinte TALENT ÎNĂSCUT.

R.T.: De la cine ați deprins ABC-ul meseriei?

T.S.: În mare, de la mine însuși. M-am format după placul și gustul propriu. Am știut instinctiv privind teatrul ce să îmi spun „Tu fă asta, tu fă și asta”.

R.T.: De la Cluj la Timisoara a fost un drum lung, anevois?

T.S.: Dimpotrivă, a fost un drum extraordinar și minunat, pe care îl mai parcurg și acum.

R.T.: Atunci când vă  apucați de un spectacol care este etapa care vă place cel mai mult?

T.S.: Spectacolul “ Etapelor “ – de la repetițiile la masă la spectacolul ultim de adio.

R.T.: Ce calități trebuie să aibă un păpușar față de un actor de teatru dramatic?

T.S.: Păpușarul își iubește păpușile. E important, dar insuficient e nevoie de dexteritatea de-a mișca obiecte, în speță, păpuși, cât și un simț special al spațiului și al timpului păpuși mănuite. Deasemenea, capacitatea de a transfera energia, intențiile și vocea în păpușă, mai trebuie avută o modestie specială. Păpușarul e mulțumit să prezinte publicului păpușa sa și nu, în special, pe sine.

R.T.: E greu e ușor să lucrezi pentru copii?

T.S.; Foarte ușor, atunci când îi iubești și esti copil ca ei.

R.T.: Într-un Top 5 arbitrar alcătuit, care ar fi spectacolele pe care le-ati nominaliza? Vă întreb pentru că toată lumea, când e vorba de dumneavoastră, amintește de spectacolul celebru de la Cluj cu Ubu.

T.S.: Antropomorfism – Regia Florica Teodor; Peripeții la Gura sobei – Regia Mimi Mierluț; Trei oamenii de zăpadă – Regia Mimi Mierluț: Flautul fermecat – Regia Aurel Aureliu Manea; Ubu rege – Regia Kovács Ildikó.

R.T.: Ati avut idoli sau modele?

T.S.: Nici idoli, nici modele. Dar eram foarte atent la mânuirea și interpretarea actorilor de excepție.

R.T.: Dacă ar fi să mulțumiti cuiva către cine s-ar îndrepta mulțumirile ?

T.S: Florica Teodoru de la Timișoara, Mimi Mierluț - Tg. Mureș, Ileana  Berlogea – București, Kovács Ildikó– Cluj.

R.T.: Care credeâi că sunt atuurile pentru un spectacol de succes?

T.S.:  O îmbinare fericită dintre scenograf, regizor și actori, toții de bună calitate. De asemenea, un scenariu potrivit locului, timpului și publicului respectiv.

R.T.: După atâția ani de carieră care ar fi sfaturile lui Tiberiu Stoi pentru “fiii” săi, începători sau doritori într-ale meseriei?

T.S.: Multă muncă în fața oglizii. Repetarea la infinit a mișcărilor de care sunt capabile păpușile – mers, alergare, săritură, mișcări de bust, mișcări de cap, așezării, ridicări, zboruri, etc. Aceasta ca să se ajungă la automatism în mânuire, fapt care lasă libereră interpretarea.

R.T.: E nevoie de talent, de șansă sau de ce în a fi artist mânuitor?

T.S.: Talentul crează șansa. Dar nu întotdeauna! Oricum, ambele trebuie să coexiste implicit.

R.T.: Dacă ati avea posibilitatea de a lua viața de la capăt ati face altceva sau tot teatru?

T.S.: Cu siguranță, tot teatru.

R.T.: V-ați dorit vreodată un text anume sau tot ce v-ați dorit s-a îndeplinit?

T.S.: Nu mi-am dorit niciodată ceva special în teatru. Am făcut, cât puteam eu de bine, ce mi s-a cerut, ce mi s-a oferit.

R.T.: Care ar fi definiția lui Tiberiu Stoi despre teatru după o carieră remarcabilă și un “munte ”de experiență?

T.S: Definesc teatrul ca ceva ce aduce bucurie și împlinire celor ce îl fac și celor ce îl consumă.

R.T.: Aveti regrete?

T.S.: Niciun regret. S-au desfășurat toate așa cum trebuia, cu bune, cu rele, ca-n teatrul vieții.

R.T.: Care credeti că este rolului premiilor în viața unui actor?

T.S.: Premiile stimulează, dar cât și cum, depinde de cel premiat.

R.T.: Ce s-a schimbat in copilul de la inceputul carierei Dvs. fata de cel de acuma?

T.S.: Mai nimic. Poate mai multă minte.

R.T.: Stimate domn, mai credeți în Feți frumoși și Ilene Cosînzene?

T.S.: Bineînțeles. Altfel, n-aș fi păpușar și încă unul nebun.

R.T.: Dacă ați fi magician ce ați face cu bagheta magica?

T.S.: Aș face un teatru magic, cu păpuși magice, cu copii magici într-un UNIVERS MAGIC!