Este actriță prin vocație, dedicată teatrului pentru
copii, un Gavroche cu șapca trasă
ștrengărește peste ureche. Carieră lungă cu roluri multe și, la un moment dat,
destinul previzibil se schimbă. Pleacă din teatrul care a consacrat-o și,
printr-o întâmplare îl descoperă pe... Cioran. Genoveva Preda este un fel de
omul orchestră. Citește opera lui Cioran, scrie scenariul, îl joacă (în
franceză), compune scenic un one woman show. Înainte de Cioran a fost un
spectacol legat de legendele românilor. Tot pentru francezi. Din experiența ei
teatrală cioraniană a rezultat o primă carte, intitulată Destinul unui spectacol:Cioran,
ľhomme à fragments, apărută la Fundația
Națională pentru Știință și artă. Iubirea, admirația autoarei pentru ilustrul
român stabilit la Paris nu are granițe și, asemenea unui miracol, a apărut în
viața ei dintr-o întâmplare. Datorată Irinei Mavrodin, distins specialist în
literatura franceză. Ea a fost cea care a îndemnat-o pe Genoveva Preda să se
aplece mai cu temei spre opera lui Cioran și să facă un spectacol. “Prin
vocea mea doream să aduc pe scenă esența ideilor, vraja lor poetică. (…).Călătoream
cu sufletul, cu gândul, cu glasul, cu mintea printre cuvintele lui”. Cartea
surprinde povestea spectacolului, emoțiile actriței, ecourile pe care le-a
stârnit, scrisorile pe care le-a primit, unele scrise cu atâta sentiment, că
par a fi ca niște epistole de dragoste.
Drumul
acestui spectacol prin Franța a fost parcurs în ani și a fost jucat în teatre,
biblioteci, cafenele, biserici, castele, cluburi, dar și licee. Autoarea
povestește cu umor, cu nostalgie, cu duioșie, dar cu o bucurie nedisimulată amintirile
legate de trecerea ei printre oameni și întâmplări. Cartea conține și fragmente
din textele lui Cioran în franceza și română ( traduse de Genoveva Preda) și
care au constituit suportul spectacolului. Reflecțiile autoarei înainte și după
spectacolul cu Cioran sunt notate într-un capitol sugestiv intitulat “Nimeni nu
moare în cer!” și descoperă filonul cel mai intim, mai sensibil al artistei și
care creionează portretul unei ființe diafane, romantice, dar în același timp al
unui om preocupat de viața, de semeni, de teatru pe care îl simte prin toți
porii, de literatură și care prețuiește prietenia. O optimistă incurabilă care constată că există fericire și în durere.
Partea
cea mai consistentă a cărții conține cronici, scrisori, afișe, interviuri,
fotografii. Cartea este o mărturie despre “laboratorul” unui spectacol despre
care știam foarte puține lucruri.
A doua
carte pe care am primit-o se numește Macii,ploaia
și singurătățile Irinei Mavrodin,
scoasă și în franceză la editura Scrisul
Românesc, în niște condiții grafice deosebite, cu ilustrașii color. Este o
carte scrisă cu inima despre o prietenie ce ține de un miracol. Cioran a fost
cel care a făcut legătura între cele două, le-a unit, le-a împrietenit. Cartea
e ca o poveste ce începe cu “a fost odată“… un autor . Și de acest autor s-a
“îndrăgostit” o actriță. După ce i-a
parcurs opera, a purces la un drum lung, anevois, laborios. La capătul lui a
apărut “zâna
” cu bagheta magică, Irina Mavrodin, care a prezis succesul recitalului pe care
Genoveva Preda l-a conceput. Așa a început și prietenia dintre cele două.
Cartea reflectă, prin relatările autoarei,momentele importante, locurile, oamenii,
întâmplările cu care cele două s-au intersectat: plimbările prin Saint Malo, mormântul
lui Chateaubriand, săpat în stâncă, la Muntele Saint Michel, acasă la Paul
Barbăneagră, apoi, pe urmele lui Paul Valery, Jean Vilar sau Georges Brassens.
Un alt capitol este dedicat Irinei Mavrodin, cuprinzând unele eseuri și poezii.
Pierderea Irinei i-a prilejuit niște gânduri pline de sensibilitate. Alte două
capitole sunt dedicate lui Cioran, de fapt, firul care leagă cele două cărți
mărturii ale Genovevei Preda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu