Tabla înmulțirii sau a despărțirii?

Compania Lightwave a fost întemeiată în 2013 de niște tineri păpușari entuziaști. Repertoriul are trei titluri (Iubitafizica, Reflection și Sunt eu, Annabel). În palmaresul companiei de teatru  pentru adulți cu păpuși life size mai figurează participări la diverse festivaluri (Londra, Izmir, Paris, Bangkok, Bali, Berlin, Istanbul, Hanoi,etc), emisiuni TV (Românii au talent sau Die Puppenstar la RTL, Germania). Sunt activi, incisivi în marketarea produselor lor și longevivi printre trupele independente.

          Ultima premieră, Sunt eu, Annabel a avut loc la Centrul Cultural European pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” și are la bază un scenariu imaginat de Cristina Andreea Ion și un text scris de poetul Iulian Tănase, cel care a contribuit și la spectacolul Iubitafizica. Un text dens, profund care “atacă” mai multe  ”paliere”: copilul care suferă când părinții se ceartă și care crede că el poate fi cauza, drumul greu de la copilărie la adolescență, violența în familie, călătoria înversă de la maturitate spre copilărie. Întoarcerea în timp la casa părintească, prilejuită de găsirea unui jurnal, provoacă tot felul de stări. Rememorarea aduce cu sine amintiri duioase sau amare, dureroase. De fapt, jurnalul a fost lumea imaginară a eroinei, creată special pentru a trece mai ușor peste problemele familiei ei. O lume ideală, plină de iubire, înțelegere. Mulți copii și adolescenți se refugiazădin real în imaginar sau, mai nou în virtual, pentru a evada. Părinții nu-și dau seama de impactul pe care îl are lipsa armoniei asupra copiilor lor, unii fiind marcați pe viață. Revenită în casa copilăriei, Annabel, ajunsă la 30 de ani, retrăiește “felii” din copilărie. Paralel cu aspectul “social” al temei se dezvoltă un altul, legat de trecerea timpului. Personajul Timp (care narează cea mai mare parte din text și este interpretat de Constantin Cotimanis) este cel care ne conduce prin labirintul vieții. El este cel care ne supraveghează și, de ce nu, ne guvernează viața. Ne duce de mână de la copilărie spre adolescență, de la maturitate spre bătrânețe. Timpul este implacabil! “La tinerețe știm tabla înmulțirii, iar la bătrînețe tabla despărțirii”, o replică care mi-a plăcut foarte mult și care are un sâmbure de adevăr în ea.

          Spectacolul decurge lent, trenează pe alocuri. Cred cu tărie că spectacolul este perfectibil (era a doua sau a treia reprezentație cu public) la nivel de mânuire sau de reviziure a unor pasaje mai lungi. Interesantă mi s-a părut păpușa Timp care are și o poveste. Jobenul, modificat, a aparținut lui Mimi Voicu, prietena și fană a trupei, care a pierit în tragedia de la Colectiv. Păpușa este “body puppet”, mânuită la vedere de Petru Stratulat și are expesivitate.

Păpușa Annabel mică a fost creată de Cristina Andreea Ion (unul dintre fondatorii Companiei Lightwave, păpușar, regizor) pentru momentul de la televiziunea germană. Este mânuită, la fel ca și păpușa Annabel mare, de 3 păpușari. Și nu e ușor! Cel mai greu lucru este mânuirea picioarelor ( la care mai este de lucru). La prima apariție a păpușii au arătat ușor dezaxate. Au mai existat neconcordanțe în coordonarea mișcărilor, a mâinilor. Poate un “ochi”din afară, specializat ar putea să reducă aceste inconveninte și ,desigur,“exersarea” în mai multe spectacole. Păpușile au dimensiuni mari, deci sunt mai greu de controlat, mânuitorii trebuie să-și calculeze aproape matematic pașii, să aibă atenția distributivă.

          Aproape toții interpreții (Cristina Andreea Ion, Andra Tisha Mirescu, Dragoș Stanciu) în afara lui Petru Stratulat care a terminat jurnalism, sunt absolvenți UNATC, secția Arta actorului mânuitor de păpuși și marionete.

          Spectacolul beneficiază de o ilustrație muzicală adecvată, potrivită, iar decorul este simplu, functional. În fundal, pe un ecran sunt proiectate imagini sugestive pentru subiect și acțiune.

          “Viața este o cotinuă despărțire, te desparți de copilărie, de adolescență, de tinerețe, te desparți de părinți, de prieteni,de iubiți, de iubite, de locuri în care ai fost fericit sau nefericit, trecutul e un câmp de luptă cu multe victime”, spune un personaj. Și, nu are dreptate! Teatrul e viață!?

Compania de teatru Lightwave:  Sunt eu, Annabel.Text: Iulian Tănase. Voce text: Constantin Cotimanis și Cristina Andreea Ion.Distribuție: Cristina Andreea Ion,Petru Stratulat, Andra Tisha Mirescu, Dragoș Stanciu.