Despre Nelu Pitic nu știam prea multe, recunosc.Mulți îl știu din
concertele folk ( a cântatți în Cenaclul Flacăra, acum doar în cluburi,
spectacole caritabile), îi fredonează cântecele, dar,oare, câți știu că în
spatele imaginii cântărețului se află o alta:aceea a creatoruluyi de marionete,
a pictorului scenograf de la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" din Arad,
secția marionete.Se află de ceva timp în branșă,a lucrat la zeci de spectacole.
“Nici nu am simțit cei 16 ani care au trecut decând sunt aici. E un
loc care nu te lasă să îmbătrânești”, mărturișește Nelu Pitic. El este
creatorul păpușilor din povestea Tovarășul de drum după Hans Christin Andresen.
Este vorba despre o premeiră mondială, căci este primul spectacol cu păpuși
realizat ca tehnică cu o combinație între marionete clasice ți proiecții tridimensionale,
care au inșocuit decorurile.
A lucrat ca grafician vitrinier cțnd norocul i-a schimbat
destinul. Despre această schimbare de destin l-am rugat să ne vorbească pentru
a descoperiun alt om din spatele scenei sau din eșalonul trei, cum spunea un
coleg de al lui.
Raluca
Tulbure: De
unde apare o marionetă? Din mintea regizorului, a scenografului, din mâinile
sculptorului?
Nelu Pitic: Din
mintea regizorului, din inspirația scenografului, din mâinile iscusite ale
tâmplarului, din răbdarea croitoresei, din pasiunea tuturor.
R.T: Cum și cine
stabilește mecanismele?
N.P: Evident, scenograful e
răspunzător de găsirea soluțiilor tehnice dar e luat în seamă orice sfat venit
din partea echipei tehnice.
R.T: Cât durează ”nașterea” unei
marionete? Cât de important este materialul din care se confecționează? La
decoruri, ce este esențial: materialul sau funcționalitatea lui?
N.P: Depinde de complexitatea
personajului reprezentat. Poate dura de la o săptamână până la 2-3. E foarte
important materialul folosit, el trebuie să asigure buna funcționare a
marionetei, o cât mai bună și (pentru actor…) ușoară mânuire, pentru a obține
mișcări naturale, firești…
R.T: Dacă ar fi să alegeți între
marionetă din lemn și una dintr-un alt material, ce ați alege? Și de ce?
N.P: Greu de spus. Firește că
materialul de bază rămâne lemnul (teiul în general) dar acum există tot felul
de alternative, polistirenul, buretele, chiar ceramica sau sticla. Important e
să ajute cât mai mult ca marioneta să arate și să se miște așa cum cere regizorul.
R.T: Cum a fost prima marionetă la
care ați lucrat?
N.P: Atunci, cea mai frumoasă..
acum cea mai dragă… :-)
R.T: Cum caracterizați
colaborarea cu un regizor? Vă sfătuiți și cu actorii înainte de a porni la
lucru? Există o relație ideală ântre regizor-scenograf-sculptor-actor?
N.P: Necesară și folositoare și
plină de învățăminte și… necesară. Actorii sunt cei care pun în valoare munca
noastră așa că ei sunt consultați mereu și părerile lor sunt esențiale atât la
începutul cât și pe întreaga durată a făuririi marionetei.
Există o relație – nu neapărat
ideală, de unde ar mai veni ”progresul” dacă toți am fi de acord de la început
și până la sfârșit! – O relație izvorâtă din respectul față de colegi. O
relație uneori armonioasă, alteori cu accese ușoare de tensiune, mai ales
atunci când ceva nu funcționează ”din prima”.
R.T: Aveți ”copii” pe care să-i
iubiți mai mult decât pe alții?
N.P: Nu neapărat. Toți îmi sunt
dragi.
R.T: Vă despărțiți greu de un
spectacol?
N.P: Absolut firesc, Da! Păi e
vorba de copiii care-ți pleacă din casă pentru a-și urma calea, ceea ce te face
să accepți mai ușor despărțirea.
R.T: Cum ați
ajuns să lucrați la teatru de marionete?
N.P: Din întâmplare. Am avut un
înger păzitor răbdător și insistent care m-a apucat cu blândețe de o ureche,
călăuzindu-mă înspre locul unde mă aștepta ”o iubire ca-n povești” … adică
teatrul de marionete.
R.T: Care este cea mai interesantă
etapă din procesul de creație?
Cea în care păpușa prinde contur,
lemnul prinde viață și începe să înțeleagă ce vrei de la el.
R.T: Credeți că ar trebui să
existe o specializare pentru construcție păpuși și decoruri? Unui creator care
lucrează într-un atelier la un teatru pentru copii îi trebuie cunoștințe în
plus?
N.P: Păi din câte știu există, dar
dacă greșesc atunci ar fi cazul să se
inființeze. Unui creator de povești îi este esențial să iubească sincer și
curat copiii! Ei sunt la rândul lor, cel
mai cinstit și sincer critic al muncii noastre. În rest, imaginația,
inspirația sunt absolut necesare.
R.T: Putem vorbi de o criză de sculptori și
scenografi în teatrele de păpuși și marionete?
N.P: Nici vorbă de criză. Există oameni care iubesc
lucrul cu copiii și pentru copii. I-aș aminti doar pe cei cu care am colaborat
la noi în teatru: Daniel Drivician, Oltea-Clara Dărângă, Marian Sandu – niște
profesioniști.
R.T: De ce credeți că
depinde succesul unui spectacol?
N.P: De toți cei implicați în
conceperea unui spectacol, începând cu regizorul, scenograful, actorii, dar și
cei de care se pomenește mai puțin. Sau deloc.
Aceștia sunt de obicei cei ”uitați”: atelierele de
tâmplărie, de croitorie, pictori, chiar și cei ce mențin ordinea în sală. Bine,
răspunsul acesta e ușor diplomatic, dar până la urmă adevărat.
R.T: Care sunt
regizorii cu care ați lucrat cel mai bine și v-ați dori să mai lucrați?
N.P: Au fost mulți și de la toți am învățat multe.
I-aș numi pe Radu Dinulescu, cu un rol esențial în viața mea artistică, apoi
domnul Cristian Pepino, de care mi-e nespus de dor, domnul Victor-Ioan Frunză,
doamna Kovacs Ildiko, Gabi Apostol, Louis Montoto, Denis Chabroule, si mai
sunt!!!
R.T: Cum ați defini meseria Dvs.?
N.P: …O poveste fără
sfârșit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu