De
când mă învârt și eu în lumea păpușilor, au fost oameni pe care îmi doream să-i
cunosc, nu, doar să-i văd de la distanță. Parcă, degajau un mister, dar timpul
nu era de partea mea niciodată. Un astfel de om este Maria Gornic, actriță cu
vechime la Teatrul pentru copii și tineret Merlin din Timișoara, peste 50 de
ani. Un argint viu pe scenă și în afara ei, preocupată de tot și toate, veselă,
energică. Despre ea regizorul Cristian Pepino spunea în Dicționarul teatrului
de păpuși și marionette din România: “Foarte talentată mânuitoare şi actriţă, interpretă
excelentă a unei palete vaste de roluri, s-a impus ca una dintre cele mai bune
artiste de gen din ţară”. Dacă în discuția noastră ea amintește spectacole de suflet în care a jucat, ca
regizor este autoarea unor reprezentații ca O poveste de iarnă, Zâna Lacului, Noua poveste a Scufiței Roșii, a ținut și cursuri pentru actorii
teatrului. Veți descoperi un om frumos, pentru care profesia a fost totul.
Raluca
Tulbure: Cine este Maria Gornic, zisă și Cuța? Cum te-ai
caracteriza pe scurt?
Maria
Gornic: Cine sunt? Un Capricorn de ianuarie, din
Timișoara care și-a ales o profesie pe care o face cu pasiune și suflet! Sunt o
fire ordonată, dublată de o sinceritate
debusolantă. Defect: orgolioasă (ca toți actorii, chiar dacă nu recunosc) și
ambițioasă! Orice realizare-pe orice plan-vine doar prin multă muncă și luptă.
R.T: Când
erai copil, te jucai cu păpuși, bănuiesc. Te gândeai că vei face o meserie din
asta?
M.G:
Când eram copil nu aveam păpuși și nici vorbă de a mă gândi la ce voi face în
viitor. Ca majoritatea copiilor de atunci, doream să fiu medic, să ajut și să pansez
răni! Nu știam atunci că și păpușarul poate “pansa răni”. Am aflat mult mai
târziu când am lucrat cu 4 copii autiști! Atunci, păpușile mele erau gheme de
lână sau știuleți de porumb –din gradina bunicilor (spre disperarea lor!)
R.T: Cum
ai ajuns la teatrul de păpuși?
M.G:
Am jucat teatru la liceu cu profa de română –așa era în acea perioadă: profesorii
de română inițiau cerc de teatru cu elevii, iar cea mai bună trupă mergea la
Cântarea Romaniei. Ei, noi nu eram de Cântarea României! Dar, eram fericiți că
învățam lucruri noi, care ne și plăceau.
Citeam mult și de toate, răsfoiam albume de artă, ascultam muzică
clasică, mergeam la expoziții – totul pentru a ne documenta –spunea profa
Margineanțu. Deveniseram interesați de cultură! Apoi, am mers la Școala.populară
de artă – secția teatru, doar să asist (nu m-am înscris, nu-mi plăcea
atmosfera-toți erau mai mari, cu alte preocupări...). Acolo preda istoria teatrului secretarul
literar de la Teatrul de Păpuși: “ai o figură făcută pentru teatrul de păpuși”
mi-a spus într-o zi și, curând aveam să dau concurs pentru un post! S-a întâmplat
să fie în același timp cu examenul de la medicină. Dar, reușind la teatru, nu
m-am dus la ultimul examen!
R.T: Și
nu ai avut probleme acasă?
M.G:
S-au rezolvat, pentru că aveam părinți
ce credeau în mine. Știau că dacă vreau să fac ceva, voi face bine! Stai! Întrebarea
era, dacă eram pregătită pentru asta? De unde era să știu eu atunci!? Începeam
o nouă parte a vieții –puteam să mă joc cu păpușile și eram și plătită pentru
asta! Nu era grozav? Dar, dacă nu mi-ar fi plăcut, nu rămâneam –așa făceam
mereu!
R.T: Se
spune că e o meserie care se și fură, tu de la cine ai “furat”?
M.G:
Da, meseria se poate fura –totul era să
ști ce să furi, ca mai apoi să faci cu crez, pasiune și suflet! Nu poți face ce
face altul-pe care îl admiri! Directoarea, Florica Teodoru, m-a trimis la
București să mă specializez! Timp de 2 ani m-am hrănit cu păpușărie, marionete, actorie, estetica,
istoria teatrului, mișcare scenică, dicție...UAU! Eram feeericită!! Îmi plăcea
tot ce făceam, plus că puteam merge să vedem spectacole, la ce teatru
doream!
R.T: Ce calități
trebuie să aibă în plus un actor mânuitor fața de un actor de dramatic?
M.G:
Păi, păpușarii sunt doi în unu! Mânuiesc
și interpretează, să nu mai vorbim de atenția distributivă necesară în scenă, “baletul” pe care îl
faci să treci peste trepiedele cu decor, să nu te împiedici de picioarele
colegilor,etc. Păpușarul ține mâna sus cu o păpușă sau la nivelul taliei sau
jos cu marioneta, iar vocea și interpretarea trebuie să fie aceiași! Am văzut un spectacol de operă cu Traviata, la Stockholm, în care cântăreața-care făcuse și studii de
actorie și dans, avea o voce perfectă, aceiași, așa cum trebuia –deși,
sărea fericită pe canapele, dansa,
suferea întinsă pe spate, iar emisia vocală
era la fel!(nu se simțea că face effort!) Condiție fizică, antrenament,
experiență, muncă, exerciții...Cam asta e și la păpuși!
R.T: Care este
etapa care îți place cel mai mult când lucrezi la un spectacol? Din punct de
vedere al actorului, dar și al regizorului?
M.G:
Cea de concepere a păpușii –de la
desenul scenografului până la forma crudă a întregii păpuși, pentru că îmi place să
particip la nașterea ei (ca apoi să-i dau viață, trebuie să știu defectele, ce
mișcări pot face și cum, etc). Apoi, îmi place când se alege muzica, e foarte
importantă pentru spectacol. Cu riscul de a supăra pe unii, spun că în
spectacolul de animație important este în această ordine: scenograful,
muzica, actorul ,regizorul și,
apoi, multi, multi alții. Atunci, când încerc o păpușă (viitoare păpușă!)
fredonez ceva, bag onomatopei, lălăi-pe sec, pentru că, nu știi ce ai în mână!
Sufletul păpușarului trece prin mâna lui în păpușă și o face să trăiască. Cel
mai bun păpușar este copilul. Ceează o lume, o poveste cu ce are la îndemână-jucarii,
lego, obiecte din bucătarie!
R.T: Cel fel de
actor ești în raport cu regizorul?
M.G:
Sunt
un actor cuminte! Ascult regizorul, îl aprob și fac ce știu eu mai bine. E OK!
Nu am avut reclamații! Se pare că ne completăm.
R.T: Ce relație ai
cu actorii, atunci când ești regizor?
M.G:
În
general (mai sunt si exceptii..) sunt ca o cloșcă care își adună puii să îi învețe
să mănânce, să piuie, să nu se calce pe picioare unii pe altii! (eu, în teatru,
sunt Cuța –bunicuța!) Mai strig, dar cred că atunci sunt supărată pe mine că nu
știu să le cer ce vreau și atunci iau păpușa și le arăt. E simplu!
R.T: În pielea cui
te simți mai confortabil? Actriță sau regizor?
M.G:
Bineințeles
că-mi place să fiu actor,pentru ca asta știu să fac cel mai bine. Regia este-pentru mine-încununarea experienței ca
păpușar.
R.T: Cum vezi
teatrul de păpuși în viitor?
M.G:
Eu
nu știu care e viitorul meu săptămâna asta,
cu atât mai mult, habar nu am care e viitorul teatrului de păpuși. Oricum, păpușa
va exista mereu, poveștile la fel, dar actorii păpușari...?!Vor fi doar actori
minunați, talentați! Dacă, măcar la 5 ani odată, ar apărea un actor capabil să iubească păpușa,
să-i insufle viață, inocență, să facă totul cu pasiune și credință, cu
sigurnță, va exista un viitor luminos pentru teatrul de păpuși (animație,pentru
copii și tineret, mă rog, cum s-o fi mai chemând..). Arta păpușăriei nu înseamnă artificii regizorale(știu eu care
artificii,dar nu le spun), tehnici moderne, spectaculoase, ci înseamnă
măiestria de a da viață unei cârpe, material, care respiră, oftează, privește
spre sală, își apleacă capul pe umăr și se uită în ochii unui copil ,râde și
dialoghează. Și asta o fac actorii dăruiți sau talentați și muncitori (ambele
la un loc!). Ce vorbesc eu? Despre ce
vorbesc eu? Că doar trăim într-o
societate atât de superficială, încât ...Stop!
R.T: Cât de greu
este să joci pentru copii?
M.G:
Nu e greu.! Îmi place! Cel mai sincer
cronicar este copilul (de asta nu prea vin cronicarii!) Lui îi place sau nu și
spune clar de ce! Atenție: nu întreba niciodată un copil care iese de la
spectacol dacă i-a plăcut.Va spune –aproape –întotdeauna că i-a plăcut! Greșit!
Este sub influența orei petrecute în sala de spectacol. Ai răbdare! Întreabă-l, mai târziu. Îți va spune și de ce.
Aduceți copii la repetitii generale și
la avanpremiere (măcar pe cei ai angajaților)
și, veți vedea reacția lor. Atunci, se mai poate schimba ceva! Din experiență
știu că, atunci când se vorbește în sală (comentarii, plictis, oboseala, lipsa
de concentrare) nu trebuie să te chinui
să vorbești mai tare (ca să-i acoperi) pentru că vor vorbi și ei mai tare. Din
contra, vorbești din ce în ce mai șoptit și reacția lor o vei vedea imediat.
Dacă nu, înseamnă că acolo, la acea scenă ,e o problemă ce trebuie
rezolvată.
R.T: Ce crezi că
s-a schimbat în mentalitatea copilului de azi ,față de cel care erai tu?
M.G:
Foarte multe s-au schimbat, dar inocența,
puritatea și sinceritatea au ramas aceleași. Copiii sunt mult mai deștepți, mai
informați, dar teatrul ii aduce împreună, se simt, aplaudă, se privesc,
reactionează, râd, strigă, fac totul împreună. Deci, ce s-a schimbat? Spectacolele trebuie să se
schimbe, ca să-și dorească să vină la teatrul de papusi. Trebuie să-l implici
pe copil în actul artistic, să vorbească cu păpușa (mânuitorul). Copilul, și pe
vremea mea și acum, se plictisește repede, deci, trebuie să-l atragi cu ceva nou (rupere de ritm
în vorbire, să-i ceri părerea).
R.T: Care ar fi
definiția ta despre teatru?
M.G:
Spus simplu de un copil de 3- 4 ani:”teatrul
este unde merg duminica cu tata și unde vedem povești, păpuși și muzică”. De fapt, este o manifestare culturală, o trăire
colectivă a reactiilor spontane –emoție, râs, tristețe. E muzică, artă plastică,
dans, e un dialog între sală și scenă
R.T: Ce le-ai spune
tinerilor care vor să facă această meserie?
M.G:
Dacă iubiți copiii,vă plac papușile și
jocul și doriți să faceți teatru, treceți pe la teatrul de păpuși să vedeși niște
spectacole. Sunt convinsă că o să doriși
să fiți și voi pe mica scenă, dar, e
mult mai greu să fii păpușar decât actor la dramatic. Dacă nu te sperie asta,
vino,te așteptăm cu brațele deschise!
R.T: Dintre
zecile de spectacolele în care ai jucat, pe care le ai la suflet?
M.G:
Toate mi-au fost dragi și nu știu dacă
aș fi refuzat vreodată un rol. Dar, puiul de cocor din spectacolul recital, Lecție
de cor și zbor pentru puiul de cocor ,în regia lui Cristian Pepino, unde am
jucat alături de Ionuț Brancu, mi-a rămas în suflet cu regrete, pentru că a
trebuit să mă operez la corzile vocale si, am lipsit o perioadă, iar Ionuț a plecat și el spre București. Apoi, Ivan Turbincă, scenografia (cabinet alb)
a Cristinei Nagy, regia Victor Cârcu, unde Moartea era fascinantă! Sau
croitorașul cel viteaz din piesa cu același nume (regia V.Cârcu), care era
singura marionetă, restul personajelor erau manechinele de croitorie,
călcătorul cu jar, alte accesorii din
atelierul de croitorie. Au fost roluri dragi cu care m-am format ca păpușar, iar,
apoi, sute de personaje de toate
felurile, bune, rele(în mod special, cele negative îmi plăceau) și care mi-au
umplut viața!
R.T: Ai avut și
experiența de a juca într-un teatru particular, teatru de garaj și curte? Cum a
fost această experiență.
M.G:
Mi-a plăcut la nebunie faptul că,
imediat după ce m-am pensionat, viața profesională a devenit tot mai plină de
surprize și oferte. Am trecut pe la Teatrul Maghiar din Timișoara- sectia de
papusi – unde am întâlnit actori fabuloși și iubitori de joc și joacă! Apoi, la un teatru particular, ”Teatrul Iulia”,
unde la început erau doar 2 oameni, apoi, tot mai mulți actori dramatici care doreau să joace și păpuși. Textele le
scrieam singuri, decorul îl făceam singuri, montam, demontam, jucam , mânuiam, iar
seara aveam party-uri cu copii. Ne-am sudat
și format ca personalități împreună! În parallel, am început și colaborarea cu Teatrul de curte
si garaj “Aualeu”,unde idea actorului și regizorului Ovidiu Mihăiță de a monta un one puppet show
pe un text al regizorului Ion Sava Paricidul m-a obligat să fac ce nu mai făcusem de ani
buni, să mânuiesc o marionetă! Problema nu era asta, ci faptul că
în spectacolul de 1 h, mânuiam un lemn, cu trăiri, emoți, dorințe, revolte (textul
savuros, plin de umor și tensiune citit de Ovidiu Mihăiță) și nimeni nu se plictisea!
Era viu! (nu credeam că o să reușesc să mânuiesc o marionetă pe vocea live a
altui actor, alta personalitate, alt rim interior!). Atunci, am mai învățat ceva, ceva de la un
mult mai tânăr coleg, că totul se poate
dacă vrei sși ești dispus să muncești, să repeți iar și iar, la un banal gest!
Marioneta aceea spunea lucruri serioase despre condiția actorului și a artei
sale.Dramatic de-a dreptul!
R.T: De
ce este nevoie în meseria asta: talent, șansă,muncă?
M.G:
E nevoie de histrionism! Dacă ești
deschis spre joc, iubești copiii, și dorești să faci această meserie, totul e
perfect pentru că munca care se adaugă la toate acestea, te va ajuta să te
perfecționezi și să devii păpușar. Cred că se mai poate adauga câte
ceva: să cânți, să ai condiție fizică (dacă practici un sport e minunat!) și să
ai spirit de echipă Spectacolul îl face
o echipă!
R.T: Dacă ai avea
posibilitatea de a lua viața de la capăt ai merge pe același drum sau ai
apuca-o în altă direcție?
M.G:
Aș merge tot pe acest drum și, nu pentru
că îl cunosc deja, dar ,chiar, sunt fericită că l-am urmat. La un moment dat, a
trebuit să fac altceva, profesional vorbind și am făcut perfect ,dar cu
bagajul pe care îl aveam din teatru! M-a
ajutat enorm, am înțeles oameni suferinzi, am încercat să ii fac să râdă, să
spere că mâine va fi mai bine. În teatru
am învățat să ajut și mi-a fost de folos!
R.T: Ai regrete?
M.G:
Da, am un mare regret. Dacă aș putea da timpul înapoi as vrea să merg pe acelasi drum. Regret că se termină așa
repede ceea ce îți place foarte mult!
R.T: Ce
ai face dacă ai avea o baghetă magică?
M.G:
Bagheta magică aș folosi-o pentru copiii mei de acasă și pentru copiii mei din
teatru:
să fie fericiți așa cum am fost eu. În
rest, sunt multumită că nu am trecut prin viață degeaba!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu