Imaginație, imaginario,
imaginarium
Titlul
reprezintă derivatele aceluiași cuvânt, deviza primei ediții a Festivalului de
teatru pentru copii și tineret IMAGINARIUM de la Ploiești, organizat de Teatrul
Toma Caragiu, Primăria Municipiului Ploiești și Asociația Viitor Art și care a
avut loc intre 21-27 mai.
Imaginația
este un atu de bază la care apelează creatorii, fie ei regizori, scenografi,
actori mânuitori în cazul nostru, fie publicul căruia se adresează spectacolele,
adică de la cei mai mici până la adolescenți și, de ce nu părinții sau bunicii.
Cineva spunea că “imaginația
este ochiul sufletului dar și al creației”. Ochiul sufletului nostru sau al
creatorului care ne oferă o armă în războiul contra realității. Este asemenea
unui zmeu pe care fiecare dintre noi îl poate înălța cât de sus poate. Am
înălțat și noi la Ploiești zmee mai sus sau mai jos, după cum am “citit” ceea
ce ni s-a propus de către organizatori.
“Hainele cele noi” ale acestui festival au fost
”croite” după câțiva ani de ”probe”, de testare a publicului din urbea lui
Caragiale și Nichita. Această primă ediție ne-a oferit o paletă largă de
spectacole pentru copii, public tânăr, ateliere de creație (tehnica împâslirii,
material reciclabil, improvizație, parenting), o paradă cu personaje din
povești, o demonstrație de percuție. Imaginație și diversificare!
Selecția spectacolelor s-a bazat pe oferta existentă
la nivelul teatrelor de păpuși. Unele dintre ele rulate și la alte manifestări,
producții mai recente, chiar și o premieră a teatrului gazdă, a cărui secție
pentru copii se numește de acum încolo IMAGINARIO.
Deschiderea a fost făcută de Teatrul pentru copii și
tineret ARIEL din Tg. Mureș cu spectacolul Crăiasa
zăpezii, regia Georgeta Lozincă. Povestea lui Kai și a Gerdei are ca mesaj
prietenia ce poate învinge prin puterea ei orice obstacol și pledează cu
fantezie și umor pentru curaj, altruism. Teatrul ALECHINO din Brașov a venit cu
Pisicile nearistocrate. Un text
original care face referire la desenul animat Pisicile aristoctrate și aduce personajul Ducesa, care din iubire
pentru motanul de cartier Tom Beron, renunță la viață de lux pe care o ducea.
Un spectacol amuzant, colorant imaginat de Eva Labadi (regie), Cari Tibor
(muzică), Dio Zoltan (scenografie). Teatrul Ion Creangă din București a
prezentat spectacolul Bekkanko de
Asaya Fujita, regizat de Vlad Massaci, de departe cel mai interesant. O mică
bijuterie care ne vorbește despre acceptare și sacrificiu, despre relativitatea
binelui și a răului, despre puterea iubirii, învăluită în mister, magie,
poezie. Bekkanko este un căpcăun atipic, neîndemânatic, caraghios de care
nimeni nu se sperie. O iubește pe Yuki, o fată oarbă pe care o va salva, jertfindu-se pe el. Emoții puternice
declanșează spectacolul și prin modul imaginativ de realizare. Scenografia lui
Adrian Damian, luminile, proiecția (Eranio Petruska) sunt personaje principale
în povestea lui Vlad Massaci. Te uimește modul inteligent, rafinat, deloc
ostentativ, inteligent de schimbare a “cadrelor” prin “jocul” luminilor și al proiecțiilor. Textul are umor
și este pe înțelesul celor mici, folosindu-se expresii la îndemâna lor. Un alt
atu sunt costumele create de Luiza Enescu. Actorii sunt tineri, au energie,
detașându-se cele trei povestitoare, prezentatoare care explică, ajută la
înțelegerea situațiilor prin care trec eroii. Pentru a evita finalul trist, dar
adevărat al poveștii, regizorul l-a expediat pentru a fi mai puțin impresionant
pentru un copil de 6 ani și a încheiat într-un registru vesel. În fond, moartea este ca o nuntă, face parte din
viață. Oricum, toate elementele (text, scenografie, muzică, efecte, joc
actoricesc) au creat un tot unitar.
Teatrul gazdă ne-a oferit o premieră, Vrăjitorul din Oz. în regia lui Daniel
Stanciu. Având scenografia lui Mihai Androne (funcțională, costume interesante
și care conțin elemente ce caracterizează personajele), muzica ce poartă
semnătura lui Traian Păcurar, o coregrafie concepută de Răzvan Hanganu, grafica
digitală a lui Bogdan Ceangu, spectacolul are ingredientele unui spectacol de
succes. Dar... pentru că este și un dar! Și el “suferă” de o “boală” pe cale de
cronicizare: folosirea unei rețete care duce la uniformizare, la
un exces de mijloace de expresie (fie proiecții, care oricât de bine făcute
sunt, nu lipsesc din niciun spectacol, fie black light, muzică care duce
imediat la bătăi din palme). Vorbim de
un déjá vu. Repertoriul multor teatre includ aceleași titluri, care se joacă in
variante diferite simultan. Versiunea de la Ploiești are o serie de momente
care se rețin: cel de după
furtuna care o transportă pe Dorothy și pe Toto, cățelul ei, pe alt tărâm, Toto
în cerc, cele 3 ipostaze ale vrăjitorului când Dorothy, Omul de tinichea și
Sperie-ciori se duc să ceară câte ceva. Folosirea hover boardului sau a dronei
dinamizează spectacolul. Ar mai fi și neîmpliniri la nivel actoricesc, care
s-ar putea remedia când reprezentația capătă “vechime”. Aceste considerații
sunt din interior pentru că din exterior este un spectacol ce cu siguranță
va face săli pline.
Asocația
PunctArt din București a propus un spectacol pentru publicul tânăr intitulat iHAMLET, scris de Elise Wilk. Autoarea
este una dintre puținele scriitoare preocupate de problematica adolescenților
pe care oabordează într-o manieră proprie și cele 7 piese ale sale au fost
montate în țară, dar și traduse. Pisica
verde, Exploziv, Avioane de hârtie, S-a întâmplat într-o joi sunt doar
câteva exemple.”Cred că
numai vorbind deschis despre problemele cu care se confruntă tinerii în ziua de
azi,îi poțiface să vină la teatru”, spunea Elise Wilk. iHAMLET spune o poveste.
A unui H(amlet) de 16 ani, adică a adolescentului de lângă noi, dezamăgit, rănit,
confuz, plin de dileme și frustrări, pentru care NU este deviza preferată. O
reinterpretare modernă a prințului danez care pune sub lupă relația cu părinții
după divorț, ping pongul de la unul la altul, relația cu școala care nu-i oferă
nimic și unde se plictisește. Este un examen din care mulți părinți ies
repetenți pentru că nu-și înțeleg copiii, nu văd criza prin care trec, nu
pricep că puii lor au nevoie de dragoste, de înțelegere. Deciziile lor se
răsfrâng în mod negativ asupra copiilor (divorțul, relațiile extraconjugale,
respingerea, lipsa de timp). Textul este lăsat pe un plan second de tehnica
high tech, de componenta multimedia folosită de regizoarea Catinca Drăgănescu.
Catrinel Bejenariu, Gabi Costin, Vladimir Purdel și Vlad Pavel sunt “în priză”
tot spectacolul.
Teatrul
Merlin din Timișoara a adus în festival Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de
moarte, adaptare după Petre Ispirescu în regia lui Toma Hogea. Un titlu
ofertant și nu la îndemâna oricui. Dans contemporan, păpușerie,pantomimă,
actorie, imagine, toate dând naștere unui tablou colorat și plin de simboluri.
Din
Chișinău, Tatrul Municipal Guguță a venit cu Aripi rătăcite, o poveste originală de Aurelia Plăcintă, în regia
Gabrielei Lungu. Păstrând schema unui basm , scenariul ne propune o poveste de
iubire “nepământeană”,
plină de poezie, de gingășie ce suferă însă de lipsă de originalitate, folosind
mijloace des uzitate, puerile. Are câteva moment de mânuire bine executate, în
rest, dans, muzică și voie bună puse la încercare de folosirea lavalierelor de
către actori.
Teatrul de animație Țădărică adus în fața publicului
două dintre producțiile sale de success:
Omul de zăpadă care
voia să întâlnească soarele, în regia lui Ioan Brancu și Visul unei nopți de vară, ce poartă
semnătură lui Cristian Pepino, spectacol pentru adulți. Două reperezentații
despre care s-a mai vorbit și care fac din poezie, emoție, râsu-plânsu, atuuri
de văzut și revăzut.
Teatrul
Regina Maria, Trupa Arcadia din Oradea a încântat copii cu Gulliver, spectacol 3D, regizat de Radu Dinulescu. Eroul este un
copil, pasionat de jocuri pe calculator și înrobit de lumea virtuală. Călătorește
în altă dimensiune, în lumea lui Liliput. Un spectacol vizual, non verbal unde
animația se împletește cu imaginile 3D
stereoscopice. Bine elaborat la toate capitolele, spectacolul a fascinat
micuții spectatori. La polul opus, s- a aflat un alt spectacol semnat de Radu
Dinulescu la Teatrul de păpuși Puck din Cluj Napoca, Lupul singuratic. Un spectacol de buzunar, de jucat în spații
neconvenționale, cu iz de amatori la toate aspectele care aduce în
discuție tema migrație (lupul pleacă să-și caute norocul prin lume) și care se
încheie cu niște imagini de jurnal de știri, cu bărcile de somalezi care au
invadat Europa. Pentru copii de 5 ani!
Teatrul
Excelsior a prezentat spectacolul Bambi,
în regia lui Attila Vizauer care aduce gingășia mesajului de prietenie, a
faptului că viața este o permanentă luptă pentru supraviețuire.
Pentru
publicul tânăr, Teatrul pentru copii și tineret GONG din Sibiu a prezentat
spectacolul Wanda, de Mihaela
Michailov și Radu Apostol, adaptare după O
sută de rochii de Eleanor Estes. Despre descriminare, bullying,
marginalizare, sărăcie, vise frânte, hărțuire tratate cu seriozitate și responsabiliatte
de realizatori.Wanda, fetița poloneză care emigrează în America anilor crizei
economice, inventează că are o sută de rochii în dulapul ei pentru a visa
frumos. Mesajul este că trebuie schimbat ceva în lumea strâmbă în care trăim.
Anita
Bertolami, din Elveția a prezentat Carnaval
di trnsfiguro. Părți ale coprului actriței devin personaje, la fel ca și
niște obiecte banale. Teatru fizic împletit cu păpușerie ce împreună spun
povești înduioșătoare.
Teatrul
de păpuși GULLIVER din Galați a închis festivalul cu Mica Sirenă, în regia lui Daniel Stanciu.Are toate îngredientele
unui spectacol de succes făcut după rețeta despre care am mai vorbit.
Cu
minusuri și plusuri, ce nu țin de concepția festivalului, ci de oferta de pe
piață, așteptăm cu interes edițiile următoare.
Ar
trebui menționat în final că organizatorii au depus eforturi ca această primă
ediție să fie un început bun, au fost la înalțime (Mihaela Rus, director
general, Miriam Dumitrescu, Mădălina Neagu, Gabriel Cojocaru, mulțumiri).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu