Despre teatrul de animație căruia i-a dedicat cea mai mare
parte din viață, Cristian Pepino spunea că
este “artă plastică în mișcare”. Mă întreb dacă desenela sale, publicate
intr-un album intitulat Imagini. Vise,
bazaconii... și apărut în condiții grafice deosebite la UNATC Press, nu ar
putea constitui un preambul pentru un scenariu de teatru?
În afară de teatru, Cristian Pepino și-a demonstrat
talentul nativ și în domeniul scrisului, pe lângă cărți dedicate teatrului de
păpuși (Automate, idoli, păpuşi,
1998; Tehnica teatrului de animaţie, 2005; Tehnologii digitale în
spectacolul de animaţie, 2005; Introducere în grafica şi animaţia 3D,
2006; De la video la virtual – imaginea în spectacolul contemporan și Regia
spectacolului de animaţie, 2007; Istoria secretă a păpușilor. Teatrul de
animație și sacrul. Eseuri, 2014), a scris două best seller-uri, Cartea de la Vama Veche, savuroasă
povestire despre întâmplări, oameni dintr-un timp apus. Prezentul album ne
creionează portretul lui Cristian Pepino, graficianul, scenograful,
constructorul de păpuși într-o cascadă de imagini, unele însoțite de textele
Simonei Preda. În urmă cu ceva timp apăreau pe rețele de socializare, desenele
sale, iar ecoul lor a fost răsunător. Fiecare desen are o poveste și ne
dezvăluie un univers “plin
de vise și bazaconii” care scot la iveală un artist preocupat de detalii,
profund, delicat, cu un spirit de observație ascuțit, introspectiv, comentator
al vieții. Albumul este structurat pe mai multe capitole:
prezentare, începuturi, studii, desene de la Vama Veche, desene pentru teatru,
vise, fantezii, bazaconii, imagini cu texte. Sunt desene în grafit, în creion,
în cărbune, în tuș, tempera,pasteluri, caricaturi… Autorul a adunat lucrări
vechi și noi, din 1965 și până în 2018 despre viață, locuri dragi (pastelurile
de la Vama Veche mi-au plăcut în mod
deosebit, au culoare, sensibilitate, căldură dar și o undă de regret), iar
Simona Preda a”creionat” texte
potrivite, care pot fi și de sine stătătoare. Întâi a fost desenul, apoi textul
care a venit din inspirație, din senzația de moment provocată de privire. În
preambulul cărții, autorul precizează: “Când eram foarte tânăr credeam că o să
devin grafician. Desenul era pasiunea mea. La absolvirea liceului chiar am
făcut o expoziție de grafică la liceul Lazăr. Apoi, am aflat că se va organiza
un concurs de admitere la secția de regie de la IATC. Și, așa am devenit
regizor, nu artist plastic. Faptul că desenam m-a ajutat mult în profesie, deși
am avut șansa să lucrez cu scenografi excepționali. Dar, nu am renunțat la
desen niciodată.” Artistul Cristian Pepino, “vrăjitorul de la păpuși” dovedește
cu fiecare apariție scenică sau editorială că talentul este un dar dat de
“zâne” la naștere și, acceptă să îl impartă cu noi, mritorii
de rând.
Eugenia Tărășescu Jianu este, fără
îndoială, un artist complet, un scenograf pentru care teatrul este rațiunea de
a trăi și Constanța natală, locul paradisiac al existenței ei. Din 1969 când a
terminat Institutul de arte plastice Nicolae Grigorescu din București, la clasa
profesorilor Alexandru Brătășanu și Mihai Tofan, cariera ei a cunoscut un drum
ascendent, lucrând cu migală și talent
la zeci de spectacole de teatru, operă, balet, revistă, operetă. Dar, cel mai
bine se simte în teatrul de păpuși, acolo, unde pofta ei de joacă din copilărie
se transformă, se metamorfozează, creând un univers fascinant,dinamic, fabulos.A
debutat în animație cu un spectacol legendar Copilul din stele de Oscar Wilde, în regia lui Geo Berechet,
deschizând drumul unei noi abordări a acestui gen: renunță la paravanul clasic
și îi adaugă păpușii wayang picioare. Albumul scos de Editura Ex Ponto și
intitulat simplu Eugenia Tărășescu
Jianu- Scenograf, este ca o expoziție permanentă,în care
prin fața noastră trec zecile de personaje, costume, decoruri create de o
scenografă sensibilă, talentată și exterm de modestă. Nu-i place să vorbească
despre sine, dar atunci când o face, glasul îi tremură sub emoția amintirilor
ce o copleșesc. Albumul, coordonat de Anaid Tavitian cuprinde interviuri,
cronici, corespondență, imagini, multe imagini care creionează portretul
artistic al unui valoros creator și este rodul unei munci laborioase de
cercetare, de documentare și este nu numai declarația de dragoste a lui Anaid
Tavitian pentru Gina, ci, și a noastră. “Eu şi Gina avem frumosul obicei de
a ne întâlni o dată pe lună şi de a sta la poveşti teatrale. Şi era tot o zi
frumoasă de toamnă când mi-a spus că şi-ar dori foarte tare, pentru familia ei
şi pentru toţi cei care o iubesc, să adune între coperţile unei cărţi tot ce
ţine de creaţia ei până acum, căci Gina Jianu este un creator neliniştit care
are încă multe de spus. Şi iată că, după un an de la această întâlnire, minunea
s-a întâmplat. Contribuţia mea este una modestă. Spre deosebire de sculptori
sau poeţi, care îşi fixează opera, o eternizează în piatră sau în cuvântul
tipărit, opera creatorilor de teatru este una fulgurantă. Ea are o existenţă ca
unui future. Învie atunci când primeşte lumina scenei şi aplauzele. Renaşte de
fiecare dată, cu fiecare spectacol, ca o frumoasă pasăre Phoenix şi atunci noi,
acei anonimi ai teatrului numiţi secretari literari care, după mine, suntem
nişte cronicari modeşti la porţile măriei sale teatrul, avem datoria
profesională, morală şi civică de a tezauriza şi, uneori, ca acum, de a aduna
între coperţile unei cărţi, spre nemurire, tot ce ţine de această lume
fabuloasă a teatrului”, cuvinte care motivează apariția acestui volum.Cred că
fiecare artist important ar merita să aibă parte de un asemenea “dar” care să îl eternizeze în conștiința publicului.
Nu
există teatru din țară la care Gina să nu fi lucrat, a colaborat de a lungul
timpului cu regizori importanți ca Silviu Purcărete, Ildiko Kovacs, Cristian
Pepino, Oleg Danovski, Alexa Visarion, Dominic Dembinski, Mona Marian Chirilă
(prietena ei de suflet, căreia îi dedică albumul) și mulți alții. Peste 50 de
ani de activitate în care rafinamentul, eleganța, atenția pentru detaliu,
armonia culorilor și a formelor, puterea de sugestie,originalitatea,
inventivitatea, ingeniozitatea, seriozitatea, dăruirea sunt calitățile unui
artist răsplătit cu premii și onoruri, dar peste toate sunt apaluzele publicului
de la mic la mare, cronicile elogioase, aprecierile celor cu care a lucrat.
O
viață într-o carte, o carte pentru o viață!
Monografia Kovács
Ildikó
Pentru
teatrele de păpuși din Transilvania, dar și pentru istoria teatrului de
animație din România, nume precum Pál Antal, Paul Fux, Kovács Ildikó reprezintă
nume de referință în dezvoltarea artei păpușărești. Iată că, nu demult a apărut
în limba română monografia Kovács Ildikó,
regizor de teatru de păpuși scrisă de Szebeni Zsuzsa, istoric de teatru și
tradusă de Annamária Nastasă Kovács. Apărută cu sprijinul Departamentului
pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României, cartea conține
interviuri, articole, scrieri, imagini și amintiri ale colaboratorilor și
apropiaților regizoarei. Prima ediție a apărut în 2008, cu prilejul celor 8o de
ani ai lui Kovács Ildikó și prezintă, după cum spune în prefață Júlia Szilágyi,
lectorul de limba maghiară “nemurirea
unei ființe creatoare, nu ceea ce am pierdut odată cu dânsa, ci tot ce a rămas
ca amprentă în timp. (...)”. Activitatea ei de regizor, formator de teatru de
păpuși, autoare a numeroase articole, prezența ei carismatică o recomandă ca
una dintre personalitățile mișcării păpușerești la nivel european.
Autoarea volumului a motivat emoționant în primele pagini ale cărții motivele care au
determinat-o să se apropie de viața și opera lui Kovács Ildikó care “reprezintă pentru mine o legendă. Ea face parte din
punctele solide, certe și radioase ale Clujului, la fel ca biserica Sfântul
Mihail, casa memorială a regelui Matia
Corvin, Hajongard-ul, pădurea Hoia, mireasma de tei de pe Ulița Lupilor,
Sfîntul Gheorghe care învinge mereu și mereu balaurul, nuferii din Grădina
Botanică. Aparține Clujului care-și lasă fii să-și vadă de drum, dar niciodată
nu-i eliberează”.
Frumoase vorbe, frumoşi oameni! Am avut bucuria şi onoarea de a lucra cu toţi trei! Superbe timpuri!
RăspundețiȘtergere