Rudolf Moca:”Copilul nu poate fi ,,păcălit”, el te adoră sau te ignoră”

Actor păpușar la Teatrul Ariel din Tg. Mureș din 1973, regizor, scenarist, om de radio și televiziune, activist pe tărâmul social, laureat cu numeroase premii de interpretare,posesor al unei „averi” ce însumează sute de roluri, zestre cu care nu mulți actori se pot mândri, autor de cărți despre romi și obiceiurile lor, pe scurt un om complex, un suflet generos ca mai toți artiștii, blând, sfătos. L-am vazut pe scenă, dar l-am cunoscut la un curs pe care l-a ținut pe scena de la Țăndărică când i-a fost decernat și „Oscarul”  păpușilor, adică Premiul pentru excelență în arta mânuirii. Mi-a răspuns pe dată la întrebările trimise,semn că nu-i place să se lase rugat.

Raluca Tulbure: Prima intrebare este legată de origini. De unde vine Rudolf Moca? Insă în mailul pe care mi l-ați trimis cu CV mi-ați spus o poveste frumoasă și înduioșătoare despre dragoste și familie și m-am hotărât s-o iau de bună pentru început. Dacă ar mai fi ceva de adăugat, acum e momentul. Ce ar mai trebui să știe lumea despre Dvs.?

Rudolf Moca: Într-o noapte, în care fulgii grei acopereau  orașul, oferindu-i puritate și,parcă, pregătindu-l să primească pe cel mai nou cetățean al Tg-Muresului ....m-am născut la ora 1,37 de minute, în data de 2 decembrie 1948, în maternitatea  din Tg-Mures.  Mama era de etnie maghiară, bunica - din partea mamei - fiind originară din localitatea Tiszabo , zona Szolnok, din Ungaria, tatăl meu, era cel de al treilea băiat ( din 12 copii ) ai familiei de romi/țigani din  Iernut. Mama era o femeie blondă, (dacă am șansa să scanez poze din familie le voi face și îți voi trimite) frumoasă și bogată, dar bolnavicioasă ( suferea de astm - boală considerată, la aceea vreme, un serios impediment în căsătorie). Tata , un flacău frumos, vânjos, cu pielea albă-caucazian  (fost decorat  în război, făcea parte din cmp. ,,Tudor Vladimirescu” , fost prizonier al rușilor la Odesa ) și care avea un puternic simț al cultului muncii, a  ,,furat-o” pe mama ( ajutat fiind de un prieten ungur) și a dus-o în Sampaul, o localitate apropiată de Iernut,  la sora  lui ( între ei nu s-a întâmplat nimic).  După două săptămâni a readus-o în Iernut, dar  bunica nu putea ,,suporta o asemenea rușine-jignire, adusă orgoliului unguresc” și a dezmoștenit-o, arzându-i zestrea pregatită pentru măritiș !

R.T.: Dragostea pentru teatrul de păpuși de unde vine? V-a ales teatrul sau Dvs. ați ales?

R.M.: Dragostea pentru teatrul de păpuși este o poveste veche, cu originea în  copilărie. Aveam 8, 9 sau 10 ani și fiind singurul odor al părinților mei, nu aveam cu cine ma juca. Așa a început prima manifestare de animație? Mânuirea unei păpuși, confecționată din cârpe și ,,ciuntirea” perdelelor mamei, pentru care luam bătaie. Din burete am confecționat primul ursuleț, montat pe un bețișor de prun, un lup din cârpă pe un ,, crac de lem” și o păpușă  pe o coadă de lingură de lemn. Nu am văzut teatru de păpuși până la vârsta de 12 ani!! Era  pură  imaginație  și chemare  către o artă  care mă atrăge, era  soarta  care  m-a  trecut  în  ,,nomenclatorul de profesii artistice ”! Dintr-o ramă veche am făcut scena, dintr-un șorț al mamei cortina și…prima reprezentație a fost dată pe la vârsta de 12-13 ani, în șura (fânarul cu otava proaspăt cosită) cu piesa ,,Scufița Roșie”, spectatorii lipiți de  gardul curții erau copii din vecini ! Păpușile le-am păstrat și le-am adus, dăruindu-le, spre demonstrație, primei mele regizoare, mentor, om de mare emulație artistică și dragă prietenă  Maria  Mierluț.

R.T.: Aveți un CV impresionant, cu care puțini actori se pot lăuda într-o viață de om, dar Dvs. ați cules în 37 de ani de activitate 600 de roluri, zeci de mii de spectacole. Dacă ar fi să mergem pe firul memoriei care ar fi rolul sau rolurile dintr-un top 5, să zicem?

R.M.: Întru-un top de  500 – 600  de roluri, nu pot  să fac o ierarhie, ar însemna  să-mi ierarhizez  clipele  vieții trăite : ,,care a fost  cea mai importantă  clipă a vieții mele pe o scara de 1…la 5 ! ?”  Fiecare rol, mănuire, animație, fiecare păpușă   s-a  născut  din  mine, a trait  prin mine, deodată cu mine. Niciodata nu m-am prefăcut că sunt personajul, ci…eu  eram  acel  personaj !

R.T.: Faptul că sunteți reprezentantul unei etnii controversate și contestate, mai ales pe plan internațional, v-a ajutat sau v-a pus piedici?

R.M.: Acest fapt (al apartenenței la o etnie ,,contestată”) m-a ajutat (!!!) să găsesc  curajul de a-mi  demonstra  că pot să-mi depășesc prejudecățile, să-mi ,,sar propria umbră”, să mă perfecționez, să demonstrez că nu-mi  lipsește nimic din ceea ce are un ,,alb” ; că pot  constitui  un  exemplu demn de urmat , un  model.

R.T.: Care a fost întâlnirea sau întâlnirile care v-au marcat cariera și existența?

R.M.: Cea mai extraordinară ,,întâlnire a vieții a fost…cu mine însumi ”- când  a trebuit  să –mi  depășesc  condiția și să demonstrez că sunt  cel mai bun.  Fără  a  ajunge  vreodată  la  suficiența  cabotinului.

R.T.: Ce v-a determinat să vă implicați în proiecte multiculturale și multietnice dedicate comunităților de romi?

R.M.: M-am săturat să văd, să citesc și să ascult pe toate canalele media  promovarea nonvalorii și a elementelor negative, al  ,,țigănismelor”. Voiam să ofer și o altă imagine (deseori, voit omisă de neromi),  acea imagine a exemplelor de bună practică, al țiganilor care muncesc cinstit, al frumuseții culturii lor, al bogăției de cutume și practici transmise oral, din generație în generație, al dorinței de  inserție  socio-profesională, nu de asimilare – renunțând la propria etnie. Sunt doar câteva  elemente care m-au făcut să îmbin multiculturalismul cu interculturalitatea, în ideea  exercițiului democratic de acceptare a alterității și diversității umane.

R.T.: Vorbiți-mi puțin de “O noapte furtunoasă”, pus în scenă de Dvs., în limba romani, cu actori de etnie romă, spectacol ce s-a bucurat de success, dar despre care nu multă lume știe. De ce tocmai “Noaptea” și de ce Caragiale?

R.M.:,,O noapte furtunoasă ” ( IEK  REAT  LISIAME ) a fost o mare provocare  și o deosebită  responsabilitate!  Bunul meu prieten, actorul teatrului ,, Masca” din București,  Sorin – Aurel Sandu, a tradus  piesa  și a adaptat-o, din punct de vedere al  esteticii limbii romane culte. Am semnat scenografia și regia artistică - cosemnatar al regiei : Sorin Aurel Sandu. A trebuit să păstrez minunata ,,lume a lui Caragiale, profilul psihologic al personajelor, situațiile create în fosta mahala  și să îmbin aceste date care aveau inconfundabilul ,,antet Caragiale” cu lumea romilor , poate la fel de sangvinică, la fel de viscerală și temperamentală, o lume a romilor , la fel de  ,,îngâmfată , prin bogătanii vremii”, poate   mult prea multă asemănare   între cele două lumi, fără să ,,țigănim” opera marelui dramaturg, ci să o  îmbogățim, oferindu-i universalitate!  Scenografia , simplă, ,,aerisită”, sugestivă și ,,asumată de cele două lumi” : o masă cu trei picioare și …mamaliga -  elemente din  ,,modelul de  viață” specific  românilor si rromilor. Am îndrăznit să ofer, pentru prima oară, un rol în travesti, Zița, jucată de un bărbat: Sorin Aurel- Sandu. A fost o ,, mare furtună, răcoritoare și plăcută” printre spectatorii  încântați de a avea în față o provocare oferită de actori profesioniști , care  au avut curajul asumării identității entice. A fost ,, BUM”-ul  care a deschis  porțile  culturii culte rome. Mă mândresc că am fost printer ,, pionerii” – ctitori  ai  viitorului teatru al romilor.  Piesa ,,REGELE  BAXT” (Regele  Noroc) – scenariu  laureat cu Marele premiu pentru scenarii pentru teatrele de păpuși și tineret , organizat de Centrul Național de Cultură al Romilor ,,Romano Kher” a fost montat ,  la CNCR –București ( director Mihaela Zătreanu), în regia mea.  Premiera a avut loc la Școala generală Nr. 135 din București, în 12 decembrie 2011.

R.T.: Mai aveți și alte proiecte de genul acesta?

R.M.: Am vreo 40 de piese de Teatru-Forum –Dezbatere, spectacole jucate după metoda Augusto Boal,  la cererea unor ONG-uri cu care colaborez permanent: Asociatia ,,DIVERS” , CISPER , LIGA PRO-EUROPA, ALPHATRANSIL-  VANIA, SALVATI COPII, ISJ-Mures, sau Consiliul Județean, Primăria Tg-Mureș, Poliția locală și  Penitenciarul Tg-Mures. Îmi doresc să montez, bilingv în românește și romani: ,,GAITELE”  lui Kirițescu – o lume ,,sensibil asemănătoare între cele doua  etnii”.

R.T.: Teatru, radio, televiziune, regie, scris, unde vă simțiți cel mai bine?

R.M.: Mă simt în largul meu în sfera comunicării  și a relaționării cu oamenii –indiferent de etnie, ori, teatrul, televiziunea, radioul, scrisul, regia de teatru -  toate sunt  modalități specifice, din ,,arealul comunicarii”!

R.T.: Ce credeți că este esențial în meseria de actor mânuitor de păpuși? Talentul, munca sau providența?

R.M.: Esențial în arta mânuirii păpușii este șansa de a descoperi în tine providența, harul/talentul, dublat de munca pasionantă și perseverența în perfecționare, fără a ajunge vreodată la ,,suficiența și autoîndestularea  învățării”!

R.T.: Credeți că teatrul de animație trece printr-o criză? Ce ar trebui făcut să fie băgat în seama?

R.M.: ,,Criza” teatrului de animație, a teatrului de păpuși este întreținută  din  interior, de către cei care cred că păpușa este  un ,,pretext” în spectacolul de teatru, care cred că animația nu are nimic comun cu mânuirea păpușii, de către cei care  găsesc un ,,refugiu” în secțiile de păpuși ale Academiilor de Arte,  de către regizorii și dramaturgii ,,pe cale de dispariție” în teatrele de păpuși sau de animație ! Trebuie să învățăm să renaștem arta mânuirii păpușii și, asta nu o pot face cei cu ,,patalama, masterate  si licențe” ( absurditate cerută de  legislație), ci, o fac maeștrii mânuirii păpușii, cei care dețin “secretele” artei mânuirii  și a “donării vieții” prin mâna păpușarului! ( scuze, dar   ,, nicio diplomă universitară nu a reușit  să acorde profesionalism în  arta mânuirii păpușii ”, asa  ceva se obține exersând, cu dragoste, pasiune, dăruire, muncă și prin  asumarea mândriei  de a fi actor-mânuitor  de păpuși ! ).

R.T.: Ce sfaturi ați da unui începător în ale meseriei?

R.M.: Sfatul pentru un ,, începător” într-ale  meseriei/breslei actorilor-mănuitori de păpuși, este : curajul de a rămâne copil, de a te juca cu sinceritatea și adevărul unui copil, de a fi mânfru și pasionat de munca ta, de a visa să rămâi mereu pe tărâmul tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte!

R.T.: Într-un spectacol de animație ce este esențial: regia, scenografia, mânuirea, scenariul?

R.M.: Un spectacol de teatru-muncă colectivă !  NU poate exista performanță fără unul dintre ,, ingrediente”….. produsul nu ar avea gust !

R.T.: Dacă ați avea bagheta magică și ați putea să întoarceți timpul înapoi, ați face aceiași pași?

R.M.: Cu siguranță DA!  Niciodată nu aș renunța la nemurire prin teatrul de păpuși!!

R.T.: Ați luat multe premii importante în carieră. Ce importanță acordați unui premiu? Ce ați alege între aprecierea publicului și cea a criticilor?

R.M.: Premiul este o recunoaștere a valorii tale, dar și o mare responsabilitate.   Criticul  este  omul  pe care ,,îl disprețuiești” pentru că vrea să-ți  arate  ceea ce nu ai făcut  bine, în timp ce  Publicul  este  certitudinea  realizării tale  actoricești ( copilul  nu  poate fi ,,păcălit”, el te  adoră  sau te ignoră.

Mi s-a părut că răspunsul final este cea mai bună încheiere, iar reporterul s-a retras tiptil, rămânând cu senzația unei povești de viață fabuloase pe care nu a reușit s-o desconspire de tot.