Trei cărți, un singur autor: Zeno Fodor

Anul acesta, cunoscutul teatrolog Zeno Fodor, laureat al Premiului UNITER pentru întreaga activitate, a împlinit 80 de ani. De necrezut! Zeno, cu statura lui impunătoare, cu spiritul său ager, sprinteneala fizică și de gândire, se pare că a găsit secretul tinereții fără bătrânețe, pe care ni-l dorim cu toții.

În acest an aniversar, editura Nico din Târgu Mureș i-a scos trei cărți: una de autor, una de traduceri și una de mărturii despre cariera sa, una dintre cele mai longevive.

Prima carte intitulată ”Scrieri teatrale” reunește, după cum singur mărturisea în prefață “articole din vremea studenției, ultimul fiind foarte recent”. Lucrând atât la Teatrul Național cât și la Ariel, ca director sau secretar literar, Zeno Fodor a considerat că nu e cazul să-și spună părerea despre munca colegilor săi. Astfel, cartea cuprinde articole despre spectacole studențești, trupe străine, festivaluri, interviuri. Venind din interiorul fenomenului teatral, fie el de adulți sau de copii, Zeno Fodor are toate armele critice: obiectivitate, spirit justițiar, profunzime în analiză, deține măsura exactă în a decanta, judeca, comenta și emite păreri. Totul este făcut cu tact pentru a fi pe o poziție echidistantă cu fenomenul analizat. Mi-au plăcut în mod deosebit considerațiile sale privind misiunea și importanța secretarului literar, ignorate sau nebăgate în seamă de mulți manageri ai zilelor noastre. O carte care în principal ne descoperă valențele unui oraș (Târgu Mureș) și al unor oameni despre care s-a scris puțin. “

Istoricul de teatru din mine are orgoliul să creadă că niște colegi de breaslă din viitor îmi vor mulțumi”. Noi o facem!

A doua carte este “Zeno Fodor-80”, un titlu simplu și grăitor. Editorul coordonator Daniela Gîfu a avut idea de a strange mărturii despre teatrologul, directorul și omul Zeno Fodor la cei 80 de ani de viață și 60 de activitate petrecuți în slujba teatrului. Prieteni, colegi, colaboratori au creionat portretul unui om dăruit, al unui caracter puternic. Evocat cu simpatie, cu respect, cu emoție de regizori importanți (Alexa Visarion, Elmner Kincses, Mihai Lungeanu, Radu Penciulescu, Mircea Cornișteanu, Cristian Ioan, Mihai Manolescu, Ion Mircioagă, Theodor Cristian Popescu, Nicolae Scarlat, Eugen Todoran, Bogdan Ulmu), actori din diverse generații, teatrologi și critici, scriitori, artiști plastici, gazetari. Toți au subliniat calitățile umane, intelectuale ale lui Zeno Fodor denumnindu-l: “un ferment care a înnobilat mișcarea teatrală”, “un cavaler al armoniei”, “ omul cu teatrul în sânge”, “un prieten apropiat și de încredere”, “un împătimit de teatru”, “un domn subțire”, “un nobil cavaler la curtea Thaliei”, “o voce a liniștii și înțelepciunii”, “ un paznic de vis al teatrului”. Mă opresc aici pentru că altfel aș fi tentată să citez toată cartea. Oricum, portretul creionat de atâta lume nu face altceva decât să contureze personalitatea unui om  care respiră teatru prin toată ființa sa.

Ultima dintre cele trei cărți este una de traduceri. Arta traducerii este o altă latură a personalității lui Zeno Fodor. A tradus mult, peste 50 de piese (Arthur Miller, Georges Feydeau, Marc Camoletti, Alejandro Casona, András Süto, Gergely Csiky, Jaroslav Vostry, Nikolai Erdman, Gabor Görgey), multe jucate pe scene din România, altele publicate în volume.

Volumul de față este versiunea în limba română a cinci piese scrise de György Méhes și reunite sub titlul “Capriciu bizantin”. Figură reprezentativă a literaturii maghiare din România, autor de romane și nuvele, piese de teatru și literatură pentru copii, György Méhes a dovedit un simț deosebit al construcției dramatice, al creionării unor personaje puternice, vii, al îmbinării satirei înțepătoare cu accente lirice care au sporit calitatea pieselor sale. Zeno Fodor s-a simțit atras de specificitatea dramaturgică a lui György Méhes, iar cela cinci piese: Capriciu bizantin (trei personaje, o interesantă privire asupra istoriei),Trâmbițele ierihonului (tot de inspirației istorică),Kir Ianulea (o adaptare după nuvela lui I.L.Caragiale, o piesă veselă, cu iz de vodevil),Tu cine ești? (destul de jucată, in două personaje,ce tratează condiția actorului) și 33 de anonime (o comedie spumoasă) sunt tot atâtea soluții repertoriale.

Metamorfozele unui vis

A fost odată ca niciodată… un oraș între cer și apă, Constanța, în care cineva a avut un vis: să facă un teatru pentru copii. Așa a început povestea, în 1956! Este o poveste cu feți frumoși, prințese și zâne, cu căpcăuni și zmei, cu oameni devotați, talentați, cu păpuși care, toți, fac parte din  metamorfoza unui vis. De fapt, titlul cărții lui Anaid Tavitian simbolizează o istorie zbuciumată a Teatrului pentru copii și tineret din Constanța, o istorie trăită cu dureri, cu bucurii, cu satisfacții de oameni care au crezut cu tărie în visul unui teatru la malul mării. Un teatru special care a avut perioada lui de glorie, în care au lucrat regizori, păpușari, scenografi de excepție, în care s-au căutat noi modalități de expresie artistic sau tehnică. Cartea lui Anaid Tavitian, teatrolog, secretar literar de peste 35 de ani și la teatrul de păpuși, dar și la cel dramatic, este o mărturie scrisă mai întâi cu inima și care reunește poveștile despre toți cei care au însemnat istoria  primului teatru pentru copii din Dobrogea. “Metaforfoza unui vis” mă duce cu gândul și la acel spectacol memorabil cu “Metamorfozele” după Ovidiu, regizat de Cristian Pepino, care a colaborat mult cu trupa din Constanța și a creat ” un stil, o nouă estetică în arta animației: un teatru poetic care utilizează limbajul marionetei, limbajul metaforei, un teatru al forței expresive, pline de farmec, un teatru în care se animă forme în spațiu, din mișcarea cărora se nasc idei, imagini, personaje”. Tot din seria montărilor ce au rămas în memoria afectivă a multor generații și care au primit numeroase premii ar fi de amintit: Călina Făt-Frumos, de Silviu Purcărete, Micul Prinț, în regia lui Andrei Belgrader, Inimă rece de Cristian Pepino, Ursulețul Winnie Poooh,în regia lui Ildiko Kovacs, etc.

În carte se vorbește cu respect de întemeietorii teatrului din Constanța: Claudiu Cristescu, care a fost și fondatorul teatrului de păpuși de la Casa Armatei din București, semnatarul a zeci de spectacole, de scenografa Lucia Trotonghi Cristescu. Un  alt capitol este intitulat “Regizori, scenografi, spectacole” din care nu lipsesc: Geo Berechet, Mona Chirilă,Ștefan Lenkisch, Margareta Niculescu, Irina Niculescu,pe lângă cei déjà menționați. Printre spectacole se face referire la Copilul din stele, Riga Crypto și lapona Enigel, Legendele artizilor care a deschis prima ediție a Festivalului Seri de teatru antic, jucat la Cetatea Histria și care a prefigurat marile spectacole pe care Silviu Purcărete le-a făcut mai târziu. La scenografi sunt amintiți Eugenia Tărășescu Jianu, care a lucrat și la păpuși și la dramtic și la operă și care semnează un capitol important din istoria Teatrului de păpuși. Apoi Ion Tițoiu, Carmencita Brojboiu. Fiecare dintre ei au o fișă de creație, au creionat gânduri legate de activitatea lor, de legătura strânsă cu teatrul, subliniind  importanța trecerii lor prin Teatrul  pentru copii și tineret din Constanța.

În capitolul “Elogiul modestiei”, Anaid Tavitian amintește de toți actorii mânuitori care au dat și dau o lecție d enoblețe a modestiei,pentru că în teatrul de păpuși  vedeta este păpușa și nu actorul. Aneta Forna Christu, Elena Moțoc, Gigi Nicolau, și mulți alții. “Cei care nu se văd” este titlul capitolului dedicate celor care ”cu modestie, cu mintea și cu brațele, dar mai ales cu dragoste și dăruire au contribuit din plin la strălucirea spectacolelor teatrului”: directori, constructori de păpuși, regizor tehnic, luminiști, sonorizatori, organizator de spectacole, mașiniști, recuziteri, cabiniere, plasatoare. In carte se mai găsește un capitol dedicate repertoriului, un altul vorbește despre distincții, participări la festivaluri și turnee, unul face  “un arc peste timp”și trece în revistă “garda” actual format din actori tineri, hotărâți să ducă mai departe faima uneui teatru care in ultimii ani a avut de luptat nu cu săbii de lemn ci cu unele adevărate ca să supraviețuiască.

Anaid Tavitian a scris cu dragoste, cu pasiune, cu talent, cu venerație, cu recunoștiință monografia sentimentală a unui teatru în care și-a petrecut o viață, lăsând în urmă o particică din sufletul ei.