Prinde-i! Dacă poți…

 

Teatrul “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, folosind formula magică Hocus, Pocus…”preparatus” un spectacol nou pentru cei mici, nonverbal, o premieră pentru acest teatrru, regizat de Florin Iftode, actor al Teatrului pentru copii și tineret „Vasilache” din Botoșani.

Hocus și Pocus sunt doi deținuți care evadează și sunt urmăriți de un polițist. Joaca de-a v-ați ascunselea, urmărirea ca-n filme continuă și în arena circului, unde cei doi au nimerit. Ei încearcă să-l păcălească pe polițist cum că ei sunt adevărații clovni. Camuflați în costume colorate, puși pe joacă, dar și pe harță, antrenând copiii  spre amuzamentul lor, cei doi folosesc tot felul de numere pentru a-l păcăli pe polițist, cum ar fi ridicatul halterelor, căzutul, rostogolitul sub ”greutatea”lor, jocul cu pliciul de muște, ce devine ciocan, baloane țintite pe cap, etc. Fiind un circ în toată regula, sigur că nu puteau lipsi numerele cu animalele- păpuși: un cățel acrobat, maimuțica cu cercuri, elefănțelul echilibrist sau numerele cu pălăria buclucașă și bagheta magică din care  ies tot felul de lucruri.  Va reuși polițistul să-i prindă pe Hocus și Pocus? Știu, dar nu vă spun.

Arena de circ imaginată de scenograful de Gelu Rîșca este simplă, deloc încărcată. În lateral, două lăzi colorate, iar în centru este o masa pe care vor avea loc numerele cu păpuși. Păpușile sunt funcționale, cu tijă, apare și o siluetă pe roți, menită să “joace” sau doar să treacă prin scenă. Distribuția le are în rolurile principale pe Viorica Stamate și Marina Măgală, descurcărețe într- ale pantomime, dar și în clovnerie. Lor li se adaugă Cristian Bulagea (polițistul) și mânuitorii Mioara Dospina, Felicia Ștefan, Doru Perpelea.

Hocus Pocus este un spectacol pe care Florin Iftode și l-a imaginat pentru cei mici, dar și pentru cei mari, simplu, amuzant, interactiv.

 

 

Teatrul “Anton Pann”, Râmnicu Vâlcea- Hocus, Pocus. Regia: Florin Iftode. Scenografia; Gelu Rîșca. Construcție păpuși: Viorica Stamate. Distribuție: Viorica Stamate, Marina Măgală, Cristian Bulagea, Mioara Dospina, Felicia Ștefan, Doru Perpelea. Data premierei: 10 iunie 2023.

 

 

 

Minciuni nevinovate

 Când eram mică, mi se spunea de multe ori: “o să-ți crească nasul ca al lui Pinocchio” sau „parcă ai fi Baronul Münchhausen” atunci când încercam să mă salvez de pedepse spunând minciuni nevinovate. Dacă Pinocchio este rodul imaginației scriitorului italian  Carlo Collodi, Hieronymus Karl Friedrich, Baron de Münchhausen a existat aievea, fiind oaia neagră a familiei sale. Obișnuia ca la petreceri sau partide de vânătoare să povestească întâmplări fabuloase.

Deși scriitorul care l-a făcut celebru este Gottfried August Bürger (1747-1794), puțini știu că personajul literar a fost creat de scriitorul german Rudolf Erich Raspe (1736-1794). Personajul relatează la persoana întâi diverse aventuri presărate cu elemente fantasmagorice. Münchhausen este considerat “campionul” minciunilor din literatura universală depășindu-i pe Pyrgopolinices, arhetipul căpitanilor burleşti al comediografului latin Titus Maccius Plautus, pe Lelio, mincinosul lui Carlo Goldoni, pe Magicianul Prospero, exilatul Duce de Milano din Furtuna lui Shakespeare, sau pe marele bogătaş Gatsby, din Marele Gatsby de Scott Fitzgerald.

Teatrul de animație Țăndărică și-a propus să-l readucă pe mincinosul, dar simpaticul  baron pe scenă, (după montarea din 2005, regizată de Ioan Brancu), într-o versiune nouă, foarte muzicală, semnată de Dan Tudor. Münchhausen, baronul poznaș este o adaptare plină de umor, Dan Tudor având grijă să găsească limbajul adecvat celor mici.  Scenariul său  urmărește mai multe planuri. Pe de o parte, aflăm întâmplări amuzante și pline de exagerări (călătoria pe lună pe un vrej de fasole, balonul făcut din pungi reciclabile și transformat în sanie, naufragiul din Oceanul Înghețat de nord, etc), pe de altă parte, descoperim un baron cât se poate de uman, cu slăbiciunile lui, cu vulnerabilitățile lui, cu imaginația lui debordantă, cu îndoielile sale. Este. însă un personaj plin de farmec, volubil. “Eu sunt Baronul Münchhausen/Cel mai mare vânător/Și-am colindat după vânat/Din Nord la Ecuator/Cu pinguinii am înnotat/Un pește m-a-nghițit!/ În Nil am prins un crocodil/ Și l-am domesticit/ Sute de tigri, mii de lei/ De frică s-au ascuns/ Când am strigat doar după ei/ S-au dus urgent la tuns/Și leii toți păreau căței/iar tigrii pisoiași… Nicicând eu n-am mințit.”

Multă muzică, ritmată, ușor de fredonat, șlăgăroasă care creează o atmosferă agreabilă, un text coerent și cu replici pline de umor, dar și de miez. Poate că, uneori, o minciună cât de mică, nevinovată, ne poate scoate din situații neplăcute și (vă asigur!) că nu ne va crește nasul.

Conceptul scenografic și păpușile îi aparțin lui Mihai Pastramagiu, aflat la o nouă colaborare cu Teatrul Țăndărică (după Muzicanții din Bremen). Inspirată “haita” de lupi, nu foarte fioroasă (împreună alcătuiesc un grup musical), fiecare dintre ei având  detalii de fizionomie sau de costum și accesorii elaborate.  O mențiune pentru  Hangiu: de tot hazul, momentele când îi ies ochii din orbite). O secvență plină de umor, pe înțelesul adulților mai degrabă, este parodia cu “cerbul de aur” care îngână celebra melodie Copacul a lui Aurelian Andreescu. În spectacol avem mai multe tipuri de păpuși: de mari dimensiuni (lupii, Cerbul, Iepurele, Balena, Hangiul), mici dimensiuni (Albinuța, Baronul și servitorul său), siluete, toate mânuite cu pricepere, actori îmbrăcați în costume (Ursul și Ursoaica lui, Calul Nărăvaș).

Baronul este interpretat, când plin de vervă, când mucalit, de Ioan Brancu, secondat în minciuni de Josef, servitorul credincios, jucat de Gabriel Apostol. Ceilalți actori  joacă mai multe personaje, mânuiesc, cântă, dansează. De pildă, Mihai Dumitrescu- un hangiu bine conturat, dar și un șef de haită, George Simian, Alina Teianu- Cocioran- un travesti parodiat.

 Dan Tudor, actor, regizor, mai nou, manager al  Teatrului din Pitești, semnează un spectacol alert, vesel, muzical, care, cu siguranță, va fi un succes de casă și care completează repertoriul teatrului cu un titlu nu foarte des montat, dar necesar.

 

Teatrul de animație Țăndărică, București- Münchhausen, baronul poznaș. Regia și adaptarea: Dan Tudor. Scenografia: Mihai Pastramagiu. Muzica originală: Dan Tudor. Orchestrația muzicală: Vlad Crețu. Distribuția: Ioan Brancu, Gabriel Apostol, Mihai Dumitrescu, Alina Teianu-Cocioran, Mona Toncu, Geroge Simian, Ștefan Craiu. Data premierei: 24 noiembrie

Cuvinte meșteșugite în texte potrivite

 

Cristian Pepino este un artist complet și complex. Regizor specializat în teatrul de animație, scenograf, pictor, grafician, scenarist, autor de cărți de proză, memorialistică sau de specialitate, profesor, un spirit enciclopedic, un suflet generos.

În ultimii ani, s-a dedicat mai mult scrisului, ilustrației de carte, expozițiilor. Tumultul prezenței sale pe scenele teatrelor din București sau din țară, al orelor predate la catedră a fost înlocuit de liniștea dată de scris sau de desenat. Cu ceva ani în urmă, cele două volume publicate la Editura Humanitas, Cartea de la Vama Veche și A doua carte de la Vama Veche s-au bucurat de un mare succes de public, fapt care a reclamat și o continuare.

Recent, la Editura Muzicală a apărut un volum intitulat simplu: Teatru și care cuprinde o parte dintre scenariile care au stat la baza unor spectacole de animație, multe dintre ele premiate la diferite festivaluri. Autorul a împărțit volumul în două capitole: Piese pentru cei mai mici spectatori și Piese pentru orice public. În prima categorie, este vorba despre adaptări după povești mai puțin cunoscute de cei mici, ca: Lecție de zbor și cor pentru puiul de cocor, Trei dorințe, Ionică fără frică, Cântecul cel mai minunat, Zulenka, Prințesa Zulufina, dar și  Muck cel mic, Scufița Roșie, Croitorașul cel viteaz,). În cea de a doua categorie, întâlnim texte precum: Dragostea celor trei portocale, Frumoasa din pădurea adormită, Păcală, Sinbad Marinarul, Frumoasa și Bestia, Trei prințese fermecate, Norocosul Arlechino, Aventurile lui Robinson. Nu sunt doar simple adaptări după Frații Grimm, Gozzi, Charles Perrault ș.a., ci Cristian Pepino a îmbogățit, a adăugat un plus schemei clasice a poveștii respective (versuri pentru cântece, situații noi. personaje noi),  astfel scenariul este original, clar, fără excese de limbaj (așa cum se poartă pentru a oferi un “aer” de actualitate), cu un umor de calitate, subtil, pentru ca și părinții sau bunicii să se distreze alături de cei mici.

În altă ordine de idei, Cristian Pepino are o predilecție pentru textele clasice din care scoate esența, situațiile care se pot transpune teatral, chiar și nonverbal (Visul unei nopți de vară, Adunarea păsărilor, Play Faust, Candid, Migraaaanți- Suntem prea mulți pe nenorociata asta de barcă), scenariile sale fiind complexe, metaforice, spectacolele fiind profunde, deschizătoare de drumuri în teatrul de animație pentru adulți, în ultimi ani, premiate.

Revenind al volumul recent publicat aș remarca faptul că la începutul fiecărui text autorul face o serie de precizări despre spectacolul generat (anul și teatrul premierei, precizări de punere în scenă, etc.). Aflăm, de exemplu, că Lecție de zbor și cor pentru puiul de cocor, text original, scris în 1979 pentru două păpușărese de la Teatrul de păpuși din Constanța, Aneta Forna Christu și Gigi Nicolau, a fost înterzis de cenzură și considerat subversiv pentru că vorbea despre păsările care pot zbura libere către alte zări. “Pleacă cocorii în ţările calde/ În razele soarelui ca să se scalde/ Căci vine iarna, si mor cocorii/ Dacă-i atinge răcoarea ninsorii/. Ei vor veni la primăvară/ Când soarele surâde iară/, Ei vor veni când raza dulce/ Pe-obrajii noştri o să se culce…/ Se vor întoarce cu voioşie/ Când floarea surâde, când pomul învie/ De pe tărâmul necunoscut/ Se vor întoarce, c-aici s-au născut”.

Textele sunt însoțite de ilustrații ce se împletesc perfect, executate în culori pastelate de tinerii scenografi Remus Gabor și Raluca Aionițoaie, colaboratorii lui Cristian Pepino din ultimii ani.

Fiecare text poate fi un punct de pornire pentru noi spectacole, o propunere repertorială, un ajutor pentru regizorii tineri în căutare de texte valabile.

Cristian Pepino- Teatru. Ilustrații: Raluca Maria Aionițoaie și Remus Alexandru Gbor Editura Muzicală, 2023, 538 pag.

 

 

 

Opera de trei parale

Duminică seara am pornit la plimbare prin Soho. Care Soho? Cartierul londonez, plin de teatre muzicale și am participat la nunta lui Mackie Șiș cu Polly Peachum, am asistat la o lecție deschisă de cum să devii cerșetor, ținută de “regele cerșetorilor”, domnul Peachum, am intrat în fieful lui Mackie Șiș, în lumea interlopă, coruptă. Opera de trei parale, scrisă în 1928 de Bertolt Brecht pe muzica lui Kurt Weill, este o satiră a unei societăți putrede pe interior, plină de vicii (lăcomie, vanitate, prostituție, etc.), unde totul se poate cumpăra. Replici precum: “Cu nicio sumă de bani nu-i poți convinge să facă dreptate” sau „Pentru-această viață, trebuie să fii prudent/ Căci la închisoare-ajungi dacă nu ești atent” sunt la fel de actuale ca acum aproape o sută de ani. Pentru a accentua similitudinea cu societatea în care trăim, Gelu Colceag a adăugat un monolog de final despre politicienii care fură și, pe care Mackie Șiș (Marius Manole) îl rostește impecabil. Poate că e prea mult! La final, Mackie este grațiat de regină, este făcut cavaler, i se dă un castel și primește …o pensie specială.

Spectacolul, în regia lui Gelu Colceag la TNB, este destul de inegal. Este un spectacol de anvergură, cu o scenografie (Liliana Cenean și Ștefan Caragiu) concepută și pe verticală și care folosește dotarea tehnică (rotativa), cu un ansamblu numeros de actori și figuranți, cu instrumentiști, deci, o desfășurare de forțe. Bine coordonat corul, o combinație de cor antic cu cel al cerșetorilor, care mi-a amintit de un alt regizor și un alt spectacol. La fel de bun este grupul curvelor (Oana Laura Gabriela, Cristiana Ioniță, Beatrice Rubică, Andreea Alexandrescu, Irina Noapteș, Roxana Colceag) sau cel al prietenilor lui Mackie Șiș (Ovidiu Cuncea, Alexandru Georgescu, Orodel Olaru, Mihai Verbițchi). Completează ansamblul grupul cerșetorilor și al polițiștilor care și ei cântă și dansează. Ar trebuie menționate costumele pline de culoare, extravagante sau jerpelite, machiajul tuturor celor din scenă.

Gelu Colceag a știut întotdeauna să-și aleagă actorii și să-i       ”stoarcă” la maxim. Fiind un musical a căutat actori care să și cânte.  Weill a scris o muzică cu melodii simple, dar sugestive. O orchestra (vioară, pian, percuție, clarinet, trompetă, trombon, chitară) condusă de Marius Leau și formată din Ligia Dună, Lucian Maxim, Marius Grigorescu, Cristian Nicolae, Ciprian Martenie, Răzvan Mihai Grigorescu funcționează perfect. La capitolul interpretare sunt câteva care se rețin. Marius Manole în Mackie Șiș este la granița dintre râs, zeflemea și plâns. Personajul lui este tipul de fanfaron, de golan dichisit, de fante, căutat de femei, de care își bate joc și pe care le duce cu zăhărelul, evident. Îmi place la Marius Manole că nu se copiază pe el, deși joacă mult și divers. Zică cine ce o zice! Cântă (deși recunoaște că nu are voce), dizează, dansează, face acrobație și este credibil, fără excese. 

Emilia Popescu crează în Jenny Speluncă un personaj ce se reține prin precizia interpretării, dramatism. Mircea Rusu în rolul lui Jonathan Peacham are suișuri și coborâșuri. Înfățișează un “om de afaceri” care îi exploatează pe cerșetori cărora le dă lecții, îi îmbracă adecvat. Este  la limita  vulgarității personajului pe care el sau regizorul l-a înzestrat cu un accent evreiesc și care pe mulți i-ar putea deranja. De cântat, cântă bine. Tania Popa este consoarta dumnealui, cea care orchestrează arestarea lui Mackie Șiș, pe care îl vrea spânzurat. Creionează portretul unei ariviste, bețive pentru care banul este totul. În rolul lui Polly, Teodora Calagiu dovedește calități vocale deosebite, dar, în opinia mea, nu a reușit pe de-a-ntregul la partea dramatică. O mențiune și pentru Medeea Marinescu în rolul lui Lucy, un personaj corect construit.

Sunt câteva gânduri răzlețe de la premiera spectacolului Opera de trei parale