Sonată de toamnă

 

Aseară, pe platfoma piciordeplay, am văzut spectacolul Sonată de toamnă, regizat de Alexandru Mâzgăreanu la Teatrul Nottara. Nu se poate să nu te poarte gândul la filmul  cu același titlu al lui Ingmar Bergman, realizat în 1979. La Nottara, piesa este tradusă de Monica Andronescu și aduce în discuție conflictul psihologic dintre mamă și fiică, ne vorbește despre traumele din copilărie și impactul lor, despre vinovăție.

O pianistă celebră, după o absență îndelungată, își vizitează fiica, măritată cu un preot de țară și care are în grijă pe sora handicapată. Mama preocupată numai de cariera ei, vrea să se apropie de fiica ei Eva, crezând că dacă îi cumpără un Mercedes, relația se va remedia. O mamă egoistă, aparent binevoitoare, care se laudă cu cariera, cu locurile pe unde a cântat. Fiica este profund religioasă, vrea să facă pe plac tuturor, are viziuni cu copilul ei mort. Din discursul celor două se simte profunditatea rupturii dintre ele, realizezi că iertarea este imposibilă, Alexandru Mâzgăreanu „citește” textul lui Bergman fără a se complica, îl lasă să curgă firesc, nu îl încarcă, nu exagereză, îi lasă pe actori să se exprime. Laura Vasiliu, Eva, reușește să dea personajului, încărcătura necesară. Eva este timidă, frământată, fragilă, speriată de apariția mamei, strivită, călcată în picioare de o mama nepăsătoare, absentă.  Aflăm despre traumele ei, treptat, într-o noapte a dezvăluirilor, când raportul de forțe se schimbă.  Victoria Cociaș este mama, pianista celebră, bogată, curtată, femeia voluntară, stăpână pe ea, egoistă, lipsită de sentimente, care joacă, la început grija și iubirea pentru fiica bolnavă. Victoria Cociaș are forță, dă credibilitate personajului ei, dar în noaptea mărturisirilor, este strivită de furia acumulată în ani, de revolta fiicei. Mama se târăște la picioarele Evei, devenind vulnerabilă, slabă. Victor, soțul Evei, interpretat de Dan Bordeianu, este un om cu traumele lui, aparent amabil, calm, însă este  punctul de echilibru al Evei. Și el, ca și Eva, este un suflet chinuit, caută o iubire imposibilă. O apariție scurtă este sora bolnavă pe care Sorina Ștefănescu o realizează din sunete, mimică atent studiată. Scenografia lui Ștefan Caragiu este austeră: o masă cu scaune, un dulap, un pian, o cruce pe un perete. Pata de culoare, care contrastează cu austerul camerei, cu atmosfera rece, cu hainele Evei și ale soțului ei, este rochia de un roșu aprins, vaporoasă, elegantă a Charlottei. Ca o pată de sânge.

Sonată de toamnă încheie stagiunea platformei de streaming, piciordeplay, care în cadrul competiției Startarium: Românii sunt antreprenori, a primit un premiu de 10.000 de euro.

Vinovat? Nevinovat?

 

Aseară, sala de teatru din… sufragerie a fost sold out. Am văzut spectacolul Vinovat. Nevinovat de la Teatrul Mic, difuzat live pe platforma piciordeplay. Textul scris de Gelu Colceag și Vlad Corbeanu are la bază scenariul celebrul film, realizat în 1957, 12 oameni furioși, scris de Reginald Rose, dar amintește și de filmul 12 al  lui Nichita Mihalkov. Dar meritul celor doi români este că au adaptat povestea la realitățile, la specificul  României de azi.

Un tânăr de 19 ani este acuzat de uciderea tatălui său adoptiv și 12 jurați trebuie să decidă dacă este vinovat sau nu. Procedura cu jurați nu este permisă de sistemul juridic din țara noastră, dar nu asta e important. Important este că avem de-a face cu 12 tipologii umane, diferite, una mai interesantă ca alta, care interacționează între ele. Dacă la începutul piesei toți au votat vinovat, treptat, pe parcursul “pledoariilor”, după dezbateri, cercetare de probe, supoziții, reconstituiri, ajung la concluzia că tânărul nu era vinovat. Unii dintre jurați sunt siguri pe ei, alții dau impresia că se pricep la toate, că dețin adevărul absolut. Parcă asiști la o operație pe cord deschis, nu numai a băiatului de 19 ani, ci și a juraților. Unele replici sunt stereotipe, recunoști clișee, dar au subînțelesuri, fiecare personaj are povestea lui de viață, există tensiune, dar și umor. Printre rânduri este vorba de responsabilitate, de asumarea ei, despre ce e bine și ce e rău, despre prejudecăți, despre ușurința cu care etichetăm oamenii, despre strâmbătatea  sistemul juridic.

 Cei 12 jurați au meserii diferite, provin din medii diferite (profesor, muncitor, patroană, educatoare, poștaș, inginer, medic, antreprenor, actor, vedetă TV, taximetrist, arhitectă), lor li se adaugă aprodul.

Un depozit, o masă lungă, multe cutii (probabil cu dosare), o masa mică cu cafea și sendvișuri, o ușă spre toaletă, un spațiu închis, parcă fără aer, lumină și unde totul părea rezolvat, dar lucrurile se complică. Jurații intră unul câte unul, ușor plictisiți, grăbiți să termine mai repede. Dar, inginerul (Vlad Logigan), ros de îndoială,  schimbă cursul deja stabilit. Monologul lui este plin de dramatism, de forță, rostit cu emoție și însoțit de o frământare a mâinilor care poate semnifica timiditate, nesiguranță sau reminiscențele unui alcolic. Personajul lui Vitalie Bantaș, poștașul cu accent evreiesc, care intervine cu măsură, temperează spiritele, este bine realizat de actor. Ovidiu Niculescu, taximetristul coleric, nervos, care trăiește drama părintelui respins de propriul copil, are parte de un monolog  pe care îl înterpretează cu multă sensibilitate. Vlad Corbeanu îl interpreteează pe actor, rol pe care l-a scris și care este un fel de profesiune de credință. In alte roluri: Dana Dembinski Medeleanu (patroana intransigentă, plină de ea), Irina Velcescu (arhitecta care ajută la reconstituire), Tudor Aron Istodor (președintele completului), Marin Grigore (muncitorul), Ruxandra Enescu (vedeta TV, plină de ea), Alexandru Voicu, Andrei Seușan, Valentina Popa, Petre Moraru (un aprod, plictisit, plin de năduf).

Când totul părea tranșat în favoarea achitării, vine lovitura de teatru: tânărul s-a spânzurat. Jurații părăsesc în tăcere sala, unul câte unul, așa cum au venit, iar noi, spectatorii plecăm acasă cu o temă la care să ne gândim.