Portret actor: Daniela Anencov

 

 

 

 

Un nou portret sentimental, dacă vreți. Greu mi s-au așternut cuvintele pe hârtie. Așa că m-am lăsat în voia amintirilor, am căutat, am cercetat pentru a trasa ceva din traiectoria profesională a Danielei Anencov.

 Daniela și Așchiuță au fost bucuriile copilăriei mele. Eram fascinată de păpușa fermecată, înzestrată cu darul vorbirii, dar și de „păpușa” vie cu cosițe blonde, ochi mari de un albastru ca de Voroneț, care ne țineau în fața televizoarelor alb-negru. Pe vremea aceea, nu știam că în spatele unei păpuși e un om, nici cine era mânuitorul, dar cuplul om-păpușă devenise “ingredientul” principal al anilor noștri jucăuși. Daniela și Justin Grad, păpușarul care i-a dat viață lui Așchiuță, au colorat cerul destul de întunecat al copilăriei generației mele prin talent, firesc, umor, simplitate, prin magica lor simbioză. După alte decenii, în anii 90, Daniela a creat un alt personaj, Hapciu, cu care s-au indentificat alte generații de copii. Clovnul cu nasul roșu, pus pe șotii, venea din altă lume, dar la fel de vesel, ghiduș. Două repere televizive și un singur chip, un singur nume.

Daniela Anencov, căci ea era cea de care vorbeam, era sora noastră mai mare care ne spunea povești frumoase, cu care râdeam sau plângeam (când pleca și ea la culcare!) și, care peste ani și ani, a devenit una  dintre cele mai bune prietene ale mele. Sigur că e greu să scrii despre un om cu care  vorbești zilnic câte-n lună și în stele, glumești, pe care îl cunoști altfel decât îl știe toată lumea. Nu vreau să par nici prea subiectivă, nici prea sentimentală, dar nici prea rigidă, seacă. Poate și pentru că, e vorba despre un om și o actriță fermecătoare, cu un talent debordant, mereu proaspăt, împrăștiind în jur bucurie, voie bună, un optimism molipsitor, spontană, cheful de viață și pofta de joc nealterându-se cu trecerea anilor, semănând iubire printre mari și mici.

Armeancă după tată, urmașa unei vechi familii din Basarabia, a visat ca orice fetită să devină actriță, păpușile ei erau confecționate din bostani, cu tărtăcuțe pe post de persoanje. “Visul meu de mică a fost să joc.” A început prin a spune poezii la radio. Drumul spre popularitate a fost deschis odată cu nașterea televiziunii naționale, întâi ca prezentatoare, apoi cu emisiunile pentru copii. A intrat la I.A.T.C., l-a avut profesor pe George Carabin, iar printre colegi pe Florian Pittiș, Adriana Marina Popovici, Costache Babii, Ileana Dunăreanu, Jeanine Stavarache, Eugen Apostol, Marina Velcescu, Mihaela Dumbravă, etc. Pe scena de la Casandra a jucat rolul titular din Ondine, din piesa omonimă a lui Jean Giraudoux, în  Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian și Vară și fum de Tennessee Williams. Ondine a rămas una dintre partiturile de suflet ale Danielei Anencov. Spectacolul de la Casandra era o pledoarie clară, fără emfază pentru dragoste, pentru fericire, pentru frumosul, cinstea și puritatea sufletului omenesc. Daniela Anencov a creat o zână a apelor plină de sensibilitate, când fragilă, când suavă, practicând un joc inteligent, alternând latura tragică a personajului cu umor, cu ironie, cu sensibilitate. În presa vremii se sublinia: Daniela Anencov a “izbutit să-și confirme talentul în încercarea dificilă de a se menține pe linia unei ingenuități aparte, diafane.”

A debutat pe o scenă profesionistă în 1966, la Teatrul de Stat din Constanța,  unde a jucat rolul titular  în Prietena mea Pix, în regia lui Călin Florian și  rolul Elena din Nu va fi război în Troia de Jean Giraudoux, în regia lui Ion Maximilian. În acest spectacol, Daniela Anencov, a jucat alături de Ileana Ploscaru, Sandu Simionică, Romeo Stănciugel și mulți alți actori constănțeni. În cronica la spectacol, Mira Iosif remarca: “Daniela Anencov a biruit cu temeritate obstacolele ce-o despărțeau de mitul frumoasei Elena, construind cu impetuozitate și siguranță imaginea creierului celui mai îngust, inima cea mai rigidă, desenând vidul absolut al unei priviri intense, candida inconștiență a unui personaj- catastrofă istorică.”

Fac o paranteză spunând că am apelat la arhivă pentru că nu am fost martor ocular al evenimentelor  și am vrut să pun accentul pe rolurile de început al Danielei Anencov, înainte de a se dedica trup și suflet teatrului pentru copii.

A fost remarcată de Ion Lucian și adusă la Teatrul “Ion Creangă”, căruia i-a rămas fidelă până în 1990, după care l-a urmat la nou înființatul Teatru Excelsior.” De fapt teatrul de copii m-a ales pe mine, nu eu am ales”. Aici, a avut de jucat o mulțime de personaje principale sau de plan secund, cu aceiași conștiinciozitate, devotament, dăruire, profesionalism și cu mare bucurie. De la Adnana din Toate pânzele sus după Radu Tudoran, la Hermiona din Andromaca de Racine, Zâna din Pinocchio, Ilenuța din Snoave cu măști, Falsa broască țestoasă din Alice în țara minunilor, Mary Poppins din piesa omonimă de Silvia Kerim după Pamela Travers, și multe alte zeci de roluri. În Mary Poppins,datorită grației și eleganței, a înțelepciunii, Daniela Anencov a fost axul în jurul căruia se învârtește întregul spectacol. De-a lungul timpului am mai văzut și alte Mary Poppins (e drept, nu multe!), dar cea imaginată de Daniela Anencov mi s-a întipărit în minte și în inimă. Și nu sunt subiectivă! Spectacolul realizat de regizorul Andrei Brădeanu (soțul Danielei) a avut un mare succes, ținând afișul stagiuni întregi, remarcându-se prin “sinceritatea jocului naiv, ironia față de tot ce înseamnă automatism, pedanterie, uscăciune sufletească”.

Despre personajul din Alice în țara minunilor, criticul de teatru Constantin Radu Maria consemna în revista Teatrul din februarie 1978: “Daniela Anencov este o Falsă broască țestoasă, care poate convinge tot atât de bine în ipostaza bătrâneții fragile și încovoiate, ca și în cea a tinereții, când, de sub gluga cu cocoașă, aruncată cât colo, țâșnește într-un dans impetuos”.

Spectacolul Snoave cu măști de Ion Lucian și Virgil Puicea și regizat de Cornel Todea a însemnat un alt mare succes reportorial, național și internațional. A întreprins turnee Italia, Canada, SUA, Japonia (peste 80 de spectacole jucate în limba japoneză în 40 de orașe).

În 1982, Ion Lucian regizează Imaginile sunt imagini după Eugène Ionesco, ca apoi, în 1990, sub titlul Nu treziți un copil care visează să fie gongul inaugural al Teatrului Excelsior.  Poveștile absurde imaginate de Ionesco și-au găsit o interpretare adecvată, plină de imaginație, atât la nivel regizoral cât și actoricesc și s-au jucat cu succes pe diverse meridiane.

Daniela Anencov a fost alături de Ion Lucian, Victor Radovici, Genoveva Preda, Paula Sorescu-Lucian, Vasile Mentzel, unul dintre fondatorii Teatrului Excelsior, dar și Societar de Onoare, titlu pe care doar Teatrul Național din București l-a mai acordat. Până în 2000, la Teatrul Excelsior, Daniela Anencov, a jucat, dar a și regizat spectacole muzicale (Abc... dar cu surprise, Ce ore avem...vesele, Vis de iarnă, vis de omăt), dar și Ninigra și Aligru, un minunat text scris de Nina Cassian. Povestea celor doi pui de tigru, inventivi, sentimentali, jucăuși, care pornesc într-o lume plină de necunoscut, a dat naștere unui spectacol plin de farmec și de umor în versiunea Danielei Anencov.

Așa cum spuneam după 1990, Daniela Anencov s-a reinventat și a revenit în televiziune cu un personaj simbol pentru o altă generație de copii, celebrul Hapciu de la emisiunea Ba nu, ba da. Deși anii trecuseră, actrița a păstrat nealterate sufletul de copil, inima sa mare și generoasă, umorul și glasul cristalin.

“Dacă n-am fi un pic atinși de nebunia asta de teatru, de a vrea să transmiți ceva, de a vrea să dăruiești tot timpul ceva din tine, nu am face meseria aceasta – cea mai frumoasă din lume – actoria”, spunea Daniela Anencov într-un interviu și reprezintă profesiunea de credință pe care de peste 50 de ani o face cu iubire și dăruire.

În 2003, a primit Premiul UNITER pentru teatrul pentru copii și emoționată a primit aplauzele unei săli întregi, a colegilor de breaslă.

A trăit pentru publicul ei, a fost răsplătită de zâmbetele și aplauzele a zeci de generații de prichindei, s-a hrănit din energia lor. „Acest flux de simpatie, de bucurie, de cuvinte frumoase, de amintiri nemaipomenite este căptușeala interioară a sufletului meu”, spunea Daniela într-un interviu pentru TVR.  Dar mai presus de orice, a trăit și trăiește pentru familia ei. Cu România în suflet, Daniela Anencov își împarte viața între Paris și New York ,unde locuiesc cele două fete ale ei, ginerii și cei patru nepoți.

Nu știu dacă am reușit să creionez portretul Danielei Anencov în liniile și tonurile potrivite, dar cu siguranță că admirația mea pentru ea ca om, artist și prieten este nețărmurită.

 

Copacii mor în picioare

 

Zalău este un oraș în care nu există teatru, dar există Asociația Pro Teatru, care încă de la înființare, și-a propus să  promoveze cultura, să îmbunătățească viață culturală a orașului. Iată cum spectacolul Verde tăiat, produs de Asociația Pro Teatru, a fost nominalizat la Premiul UNITER, la categoria “Cel mai bun spectacol” și selecționat pentru Festivalul Național de Teatru.

L-am ratat în Festivalul Bucharest Fringe și m-am bucurat că a fost inclus pe agenda FNT, alături de alte spectacole de teatru document. Verde tăiat are la bază o poveste reală, petrecută în 2019, când un pădurar este omorât pentru că a surprins un transport de lemn, tăiat ilegal.  Un fapt îndelung mediatizat și ale cărui ecouri s-au stins pe parcurs.  Ce mai contau niște copaci tăiați, când au fost păduri întregi devastate. A mai murit un om pentru că și-a făcut datoria  civică, corupția ucide, dar nimeni nu e vinovat. În România, în care odinioară erau “codri verzi”, puterea are dreptate, cei puși în funcții mint, fură, omoară.

Alexandra Felseghi a scris un scenariu extrem de documentat, de elaborat, cu replici vii, cu personaje viabile, puternice. Soția pădurarului, un fel de Vitoria Lipan, știe cine e vinovat de moartea soțului, cum s-a întâmplat, dar nu poate dovedi. Vrea dreptate, dar e prea mică pentru un război așa de mare. Toți știu (primarul, poliția), dar se fac că nu știu. Ei au puterea. Ei dețin adevărul suprem. Ei și numai ei!"Ce credeţi, că aşa se rezolvă la noi problemele? Prin spirit justiţiar?" Pădurarul s-a aflat în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. A murit din cauze naturale, așa spune raportul. Procurorul venit de la București, în satul uitat de lume din Maramureș, nu poate face nimic.

Adina Lazăr, regizoarea spectacolului, a pus accentul pe prezentarea faptelor prin simplitatea, sobrietatea, austeritatea scenografică, ceea ce aduce și mai multă emoție.  O scenă dominată de un trunchi de copac, altădată semeț, de cioturi triste ale altor copaci. Autenticitatea este subliniată de accentul specific zonei, folosit de actori, de muzica tradițională, plină de dor și jale, de imaginile video, simple care susțin povestea.

Cel mai bine închegat personaj este cel al soției pădurarului, interpretat de Irina Sibef. O femeie îndurerată care-și caută dreptatea, deloc fragilă, hotărâtă, dezamăgită."Plecăm să nu mai vedem atâta verde tăiat", spune ea, și  pentru că doare, și pentru că nu se face dreptate. Se rupe de “acasă” al ei, cu sufletul rănit.

Răzvan Bănuț este primarul corupt, capul mafiei lemnului, un fel de lup blând care zgârie rău. Actorul trece de la aparenta blândețe la aroganță, persiflare, cinism. Procurorul venit de la București este interpretat de Florin Suciu, care dă personajului un calm aparent, are adesea tonul ridicat, nu poate face față, însă, primarului versat. Emilian Cifor, joacă dublu rol. Vecinul, aparent bunul prieten și pe Șeful Ocolului Silvic (șovăitor, slab, temător).

Imaginea de final, cu soția care ia cu ea o ramură verde într-o casetă de sticlă, ca simbol al vieții, al tinereții, al speranței pierdute, este emoționantă. Îți dă o stare de tristețe, de inutilitate, de neputință, de neîncredere. Firesc, te întrebi: se vor rupe vreodată lanțurile dreptății?

Asociația Pro Teatru, Zalău- Verde tăiat de Alexandra Felseghi. Regia: Adina Lazăr. Scenografia: Andreea Tecla. Muzica: Adrian Piciorea. Distribuția: Irina Sibef, Răzvan Bănuț, Emanuel  Cifor, Florin Suciu. Data vizionării: 8 noiembrie 2021.

 

Cădere liberă

 

După ce spectacolul Tiadora al Teatrului “Bacovia” din Bacău a fost nominalizat la Gala UNITER 2020, la categoria cea mai bună actriță în rol principal (Eliza Noemi Judeu), a fost inclus și în Festivalul Național de Teatru, ediția online.

Tiadora este o monodramă după Maria Manolescu Borșa, text câștigător al Concursului de Dramaturgie Monodramă, ediția 2019. Sorin Militaru, aflat la a patra colaborare cu teatrul băcăuan, și-a asumat regia spectacolului, despre al cărui text spunea că este: “plin de sensuri și plin de profunzime umană, un text foarte sensibil, care, din punctul meu de vedere, vorbește despre eliberarea sufletului, când omul se salvează practic de la  viață, prin sinucidere. Deci e un spectacol despre suflet, despre eliberare, despre momentul în care corpul devine mult prea dureros și sufletul își găsește drumul său”. Un text intens, plin de înțelesuri, care are o poeziea lui, ușor sarcastic, care te sperie prin povestea lui și îți lasă un gust amar.Este vorba despre violența domestică, despre agresiunea fizică, psihică, morală a femeii, despre “căderea liberă”, atunci când limita suportabilului devine insurmontabilă.

Cine e Tiadora? Un personaj de telenovelă, așa cum ar indica numele? Nu, e femeia obișnuită, a cărei viață a ajuns într-un punct mort. Suntem față-n față cu o femeie care a ajuns la capăt de drum, care alege sinuciderea ca mod de a scăpa. Ultimele clipe din viața unui om, imaginile se succed una după alta, o viață trăită într-o clipă.

“Nu, nu regret nimic”, pare să spună Tiadora. Înțelegem că a avut un destin chinuit, dar nu regretă, ci își asumă faptele, deciziile. Pe bărbatul ei “puternic ca o stâncă” l-a iubit din momentul în care l-a cunoscut. L-a iubit chiar și când o bătea. A rămas lângă el pentru că spera ca iubirea ei să-l schimbe, să-l facă mai bun. Un asemenea bărbat poate deveni mai bun? Merita să îndure?

În drumul ei de la etajul opt până la parter, în cădere, analizează fiecare etaj, sinonim cu o etapă din viața ei, cu vecinii ei. Există undeva o lumină, un “bărbat vegetal”, care era tot ce nu era bărbatul ei: bun, calm, iubitor.  Ar fi putut-o salva și ea îl privește cu simpatie. Dar ea cade cu viteză. De undeva de sus apare chipul copilului ei, speriat de ce vede și o strigă. Ea, însă, ajunge jos, pe caldarâm. Gata! Stop joc! Jocul vieții și al morții a luat sfârșit. Nu poți să nu te întrebi, dacă merită să mori, salvând pe cineva care, evident, că nu te merită. Vorba unui cântec: “să mori din dragoste rănită”.

Sorin Militaru nu a complicat spectacolul cu artificii, l-a lăsat să curgă, l-a lăsat pe umerii actriței Eliza Noemi Judeu. Ea domină scena prin puterea ei, prin forța  de a pătrunde fiecare sens al poveștii ei. Nu e deloc patetică, știe să-și dozeze emoțiile, emoționându-ne și pe noi prin arta rostirii, a mimicii, a gesturilor calculate. Trăirile intense, zbuciumul sunt în contrapunct cu momentele de calm, aparent. Privind-o, ascultând-o pe Eliza Noemi Judeu ai senzația că e povestea ei, că a trăit-o aevea.

Horațiu Mihaiu a conceput un decor minimalist, simplu, iar actorii Vlad Nicolici și Giuseppe Torboli asigură construcțiile sonore live, care punctează, accentueză, completează acțiunea. Proiecția video este semnată de Ovidiu Ungureanu și inserează un set de desene animate, ce par făcute de mâna unui copil, realizat de Bogdan Mihăilescu.

Pe scurt, un spectacol care te urmărește și după ce părăsești sala.

Teatrul Municipal “Bacovia”- Tiadora după Maria Manolescu Borșa. Regia: Sorin Militaru. Scenografia: Horațiu Mihaiu. Film animație: Bogdan Mihăilescu. Video concept: Ovidiu Ungureanu. Distribuție:Eliza Noemi Judeu, Vlad Nicolici, Giuseppe Torboli (construcții sonore). Data vizionării: 8 noiembrie 2021.