Tot pe drum, pe drum!

Am spus-o de mai multe ori că artistului român îi șade bine cu drumul. În țară sau afară, dar e călător. Vine, joacă, pleacă este principiul după care se călăuzește, dar printre picături și alergătură reușește să-și clătească ochii, sufletul și mintea

Pentru Teatrul de animație Țăndărică a fost o stagiune plină cu de toate: premiere, evenimente, deplasări. Asta la o privire de ansamblu! Am relatat despre prezența spectacolului Adunarea pasărilor la un festival la Karlsruhe sau la Lisabona, apoi reprezentația Cine ești tu? a participat de două evenimente importante de gen la Seul (Koreea de Sud) și Beijing (China). Unul dintre cele mai ‚exportate’ și populare spectacole din repertotiul teatrului, Capra cu trei iezi a reprezentat România la Festivalul de teatru pentru copii și tineri, subintitulat Children’s World,  de la Torino, organizat de Fondazione per ragazzi e giovane Onplus. ‘Capra’ noastră care îi are ca ‘nași’ pe Cristian Pepino (text) și Gabriel Apostol (regie) este poliglotă și ‘vorbește’ engleză, germană, spaniolă, franceză și acum și italiană. Ba mai și cântă!

Aventura italiană a început cu drumul cu microbuzul,  trei zile dus, trei zile întors, câte 9-10 ore, cu opriri pentru odihnă la Arad și la Ljubljana (ce minune de loc, un hotel mic, în afară de oraș, de unde se vedeau munții). Am parcurs mii de kilometri, am admirat munții Alpi, am trecut în goană pe lângă orașe, am ‘zburat ca vântul și ca gândul’pe autostrăzi  netede ca-n palmă prin Ungaria, Slovenia și Italia. Am savurat o cafea, o apă, un sendviș sau un gelato italiano în vreo ‘cârciumioară pe șosea’, am răs, am glumit, am ațipit legănați de sunetul microbuzului nostru care a mers ca uns și spre seară am ajuns la Torino. Cu ‘arme și bagaje’ am descins la un hotel mic, dar cochet, am mers să mâncăm ,ce credeți? Pizza italiana ca la mama ei acasă, apoi un vin  și gata ziua!

Spectacolul Capra cu trei iezi s-a jucat la amiază într-o sală frumoasă la Casa del Teatro Ragazzi e Giovani, un ansablu unde au loc tot felul de evenimente de teatru, muzică, concerte, petreceri pentru cei mici, activități conexe pentru părinți și copii. Directorul, Graziano Melano, este prieten cu România, îl cunoște pe Ion Caramitru, sprijină activitățile comunității românești din zona Piemontului, colaborând și cu Consulatul României de la Torino în diverse ocazii. La spectacolul nostru, jucat în limba italiană (mulțumim lui Matei Stoenescu pentru traducerea textului, dar mai ales a versurilor cântecelor), publicul a fost preponderant italian.  Am sesizat și câteva grupuri de români care au ascultat în liniște. Au avut reacții și copii și părinții, au aplaudat la final, fiecare interpret în parte (Alina Petrescu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Mariana Zaharia, George Simian, Leonard Dodan). Directorul Festivalului a ținut să mulțumească trupei românești pentru prezență, dar mai ales pentru efortul de a învăța textul á la Creangă, de loc ușor, în limba italiană, într-un timp record ( vă spun eu, în patru repetiții!). Nu mă pot abține să nu împărtășesc cu voi, ce a scris o mamă italiană despre spectacol:’ Bună seara, astăzi am fost la spectaculul  vostru la Torino. Copiii noștri s-au simțit foarte bine și le a plăcut povestea. Soțul meu e român și eu sunt italianca și vrem sa Vă  facem complimente pentru ceea ce faceți, pentru ca răspândiți cultura românească  si cu aceste povești  pot sa emoționeze copiii mei. Cum a fost emoționat soțul meu în copilăria lui. Când vă întoarceți aici cu siguranță vom veni să va vedem. Va saluta mama Viviana,  tata Sebastian cu Adam, Aidan și Katyusha.’  Am păstrat exact așa cum a scris mămica pentru autencitate, pentru modul cum s-a străduit să scrie în limba română. Un omagiu sincer, care face cât un munte de cronici. Gazde bune și primitoare, doar suntem de aceiași ginte, italienii care s-au îngrijit de noi să experimentăm, ca la mama lor acasă paste de tot felul, pizza cu de toate, dar cea mai tare intâmplare a fost la masă, înainte de spectacol. Deși au fost cu noi și două voluntare, originare din România, ne-am încăpățânat să citim singuri meniul în italiană.  Și, pe principiul că tot românul  știe limba lui Dante am comandat ‘gallinella’, convinși fiind că e ceva legat de găină. Surpriza a fost că era vorba de un pește, tipic pentru Marea Mediterană. Bun, gustos!

         Vizita în oraș nu a ținut decât o jumătate de zi. Mergând cu tramvaiul, pe jos sau cu o mașinuță electrică într-un tur, trecând pe malul râului Pad, amintindu-mi de cartea (dar și de serialul) lui Riccardo Bacchelli Moara de pe Pad,vizitând Catedrala Sfântului Ioan Botezătorul, construită în secolul al XIV-lea  și care conține celebrul Giulgiu de la Torino, o pânză veche cu o urmă imprimată de corpul unui om, despre care se crede că este pânza care l-a acoperit pe Isus în mormântul său. Am trecut pe lângă Palatul regal, al Casei de Savoia și pe lângă câte altele. Monumente arhitectonice splendide, încărcate de istorie. După spectacol, pe micuța terasă a hoteluilui, plină de hortensii, în fața unui pahar rece de bere din Sardinia, am urmărit o furtună scurtă, dar intensă care a răcorit pentru puțin timp atmosfera incinsă și a încheiat plimbarea prin oraș.

Toate astea au un farmec aparte, chiar dacă oboseala, amorțeala pun stăpânire pe tine, mai este, apoi,  spiritul de echipă, comuniunea care se  crează între noi la drum, râsul, glumele, senvișurile împărțite, apa, hapurile pentru cap sau stomac. Și, mai ales, amintirile...   

O Miorita moderna

’P-un picior de plai/ Pe-o gură de rai/ Iată vin în cale/ Se cobor la vale’’... patru juni actori , pregătiți să spună povestea ciobanului și a Mioriței sale. Dar nu așa cum o știm cu toții, ci altfel! Mioritza trupei Frilensăr este o altfel de lectură, o interpretare personală, foarte personală a baladei pe care orice copil o știe.

Este ultima parte a seriei Tristori (despre celelalte, Hadika Tzuki și Mălăieș în călcăieș am scris la momentul potrivit) care se joacă la Green Hours, un spațiu ofertant și care încurajează independenții. Așa cum am mai spus, trupa Frilnsăr s-a născut la Iași, cu absolveți de la păpuși și actorie. Au venit la București nu demult, să cucerească! Pe mine m-au cucerit cu exuberanța, cu bunul gust, cu inventivitatea și cu talentul lor. Sunt doar un simplu spectator, care iubește teatrul și care adept al tradiției încearcă să se acomodeze cu alte forme de teatru. Incerc pe cât posibil să mă pun la punct cu spațiile noi apărute în Capitală, cu trupele independente, să le urmăresc evoluția sau involuția Nu-mi plac șușele, vulgaritatea, prețiozitatea cu orice preț. Frilensăr este un exemplu de talent, inventivitate, bun gust și curaj. Curajul de a te lupta cu morile de vânt ale birocrației, ale nepăsării unora, de a-ți face meseria cu drag. După un asemenea preambul să purcedem pe urmele Mioriței.

Mioritza este un nouă demonstrație de ce înseamnă libertatea de a gândi, de a te juca cu imaginația, de a provoca, de a te lupta cu armele tale, de a demonstra că se poate cu investiții minime, cu sacrificii, dar cu entuziasm și cu încredere, cu zbatere că se poate. Nu se sare calul, scenariul este bine scris, nu face tapaj de expresii supărătoare urechii, are mesaj. Un mesaj mult mai ‘greu’, mai profund decât în celelate două spectacole. O prelucrarea originală, chiar dacă pe alocuri, ușor neclară, o comedie neagră, cu accente parodice duse spre absurd. Apar personaje dintr-o galerie simbolică (Manole, Ana, Baba Dochia, Isus, Dumnezeu, Dracul) care pun întrebări despre existență, viață, moarte, ură, răzbunare, credință. Textul lui Daniel Chirilă te duce cu gândul la mitul Creatorului,la Sfânta Treime, la misiunea lui Isus. Fiecare poate descifra în felul său mesajul. Este Miorița balada credinței, a perenității unui popor, a dăinuirii lui? Sau este doar o baladă simplă despre ură și omor? Baciul, ciobanul este liderul care se sacrifică în numele credinței, la final când inima lui sângerândă tronează în mijlocul scenei. Inainte de a muri spune versuri din balada care apar și pe un perete lateral. Singurul moment în care Dumitru Georgescu vorbește. În rest, joacă mut, rolul ciobanului, al Omului ținut sub supraveghere de Doctor care are grijă de nemurirea lui. Acest doctor interpretat cu mare har de Loredana Cosoveanu ascultă de poruncile Celui de Sus încercând să salveze , să aline. Apoi, Alina Mîndru, când Dumnezeu, când Ana sau Baba Dochia (aici își arată talentul comic) și nu în ultimul rând, Tiberiu Enache care are de a face cu un personaj ambiguu și nu foarte conturat.

Ce ar mai fi de spus? Scenografia simplă. Un spațiu delimitat de un covor, cu public așezat pe laterale și care au deasupra un cer acoperit cu norișori pufoși, asemănători cu lâna de oaie. Actorii se pregătesc în fața ta de spectacol, parcă ignorându-te. Se machiază, se aranjează, vorbesc în șoaptă, râd, fac scurte exerciții și, apoi, ca la un semn te trezești într-o altă lume. Un spectacol care trebuie revăzut pentru că de fiecare dată apar alte întrebări, alte răspunsuri.

Trupa Frilensăr and Teatrul Luni de la Green Hours- Mioritza. Text, regie, scenografie și muzică: Daniel Chirilă. Cu: Loredana Cosovanu, Alina Mîndru,Tiberiu Enache, Dumitru Georgescu. Data vizionării: 3 iulie 2016

Tiberiu Stoi, un mohican al papusilor

L-am cunoscut personal anul trecut, pe scena Teatrul ȚĂNDĂRICĂ când i-am înmânat Premiul de Excelență Michaela Tonitza Iordache în animația românească. Din fundul sălii a apărut, în fugă, un domn cu o pălărie și nas de clown, emoționat și care plinde mdestie a mulțumit simplu. Este considerat cel mai longeviv păpușar din Timișoara, cu o carieră de peste 50 de ani. A jucat zeci de roluri, a predat cursuri în țară și străinătate, a bătut Europa în lung și-n lat și joacă din plăcere. Scena îi conferă libertate, iar iubirea lui pentru copii și păpuși este nemăsurată.

Raluca Tulbure: Pentru început mi-aș dori să descoperim cine este Tiberiu Stoi?

Tiberiu Stoi: Nu vreau să mă descriu autobiografic – nu e cazul – voi povesti câteva lucruri care cred că mi-au definit alegerea pentru meseria de păpușar.  De foarte mic eram un mare observator. Priveam curios diverse obiecte sau gângănile de pe afară în mod îndelung și, ciudat, simțiam că sunt ele. Deveneam furnică, vierme, copac, tufiș și eram foarte fericit.  Pe la patru ani, vreme de multe zile, eram un cățel pe care cei ai casei îl scoteau greu de sub mese. Pe la șase ani, când familia avea musafiri făceam spectacol în pielea goală, țopăieli, dansuri, tropăituri, urlete, cântări, în mare iureș și nu vroiam să mă mai opresc atît de bine mă simțeam.  Mai târziu, luam în mână obiecte le mișcam crezând că sunt personaje din poveștile știute. Din figurile de șah făceam marionete care se războiau crunt între ele. Îmi plăcea circul, mai ales clovnii. Mă amuzau filmele cu Pat și Patachon, Stan și Bran, dar îl iubeam pe Charlie Chaplin, neîntrecutul. Mai târziu, au urmat romanele polițiste, iar și mai târziu, literatura universală, clasică și modernă. M-a „doborât” cea clasică, fantastică și cea suprarealistă. Am făcut și  muzică: pian zece ani, apoi de unul singur jazz. Nu mi-au plăcut notele și nici lecțile de balet. Dramaturgie am citit și  mi-a plăcut, dar spectacolele de teatru nu m-au atras în mod deosebit. Și, desenam foarte de mic foarte mult, mult. Îmi place și acum să fac din plastelină făpturi cu care să mă joc. Într-un final, am descoperit teatrul de păpuși și l-am luat cu mine pentru toată viața. Poate că m-am născut păpușar. Am fost și sunt mereu sedus de natura comic – tragică sau dimpotrivă tragico – comică a vieții, iar teatrul de păpuși exprimă din plin, metaforic, simbolic, plastic, acest lucru, de treaba asta și-a dat seama și teatrul dramatic de azi. Procedând ca atare.

R.T.: Când și cum a aparut dorința de a face teatru?

T.S.: Dorința a venit când, pentru prima dată, am văzut un spectacol cu păpuși. Copilul din mine a râs și a strigat „ Asta vreau ! “.

R.T.: Și la păpuși cum ați ajuns?

T.S.: Am intrat întâmplător, din curiozitate, la un spectacol al teatrului de păpuși din Timișoara.

R.T.: Ce vă sunt  mai dragi marionetele sau păpușile?

T.S.: Și - și. Marionetele imită realitatea, păpușile o sugeriază. Sunt fascinante toate.

R.T.: Care sunt ”ingredientele” din care este plămădit un artist?

T.S.: Sensibilitate artistică, inteligență artistică, fantezie, imaginație, chemare, cultură, dorință de perfecțiune, de originalitate, iubire de oamenii, încredere în forțele proprii, iubire de viață, cu alte cuvinte TALENT ÎNĂSCUT.

R.T.: De la cine ați deprins ABC-ul meseriei?

T.S.: În mare, de la mine însuși. M-am format după placul și gustul propriu. Am știut instinctiv privind teatrul ce să îmi spun „Tu fă asta, tu fă și asta”.

R.T.: De la Cluj la Timisoara a fost un drum lung, anevois?

T.S.: Dimpotrivă, a fost un drum extraordinar și minunat, pe care îl mai parcurg și acum.

R.T.: Atunci când vă  apucați de un spectacol care este etapa care vă place cel mai mult?

T.S.: Spectacolul “ Etapelor “ – de la repetițiile la masă la spectacolul ultim de adio.

R.T.: Ce calități trebuie să aibă un păpușar față de un actor de teatru dramatic?

T.S.: Păpușarul își iubește păpușile. E important, dar insuficient e nevoie de dexteritatea de-a mișca obiecte, în speță, păpuși, cât și un simț special al spațiului și al timpului păpuși mănuite. Deasemenea, capacitatea de a transfera energia, intențiile și vocea în păpușă, mai trebuie avută o modestie specială. Păpușarul e mulțumit să prezinte publicului păpușa sa și nu, în special, pe sine.

R.T.: E greu e ușor să lucrezi pentru copii?

T.S.; Foarte ușor, atunci când îi iubești și esti copil ca ei.

R.T.: Într-un Top 5 arbitrar alcătuit, care ar fi spectacolele pe care le-ati nominaliza? Vă întreb pentru că toată lumea, când e vorba de dumneavoastră, amintește de spectacolul celebru de la Cluj cu Ubu.

T.S.: Antropomorfism – Regia Florica Teodor; Peripeții la Gura sobei – Regia Mimi Mierluț; Trei oamenii de zăpadă – Regia Mimi Mierluț: Flautul fermecat – Regia Aurel Aureliu Manea; Ubu rege – Regia Kovács Ildikó.

R.T.: Ati avut idoli sau modele?

T.S.: Nici idoli, nici modele. Dar eram foarte atent la mânuirea și interpretarea actorilor de excepție.

R.T.: Dacă ar fi să mulțumiti cuiva către cine s-ar îndrepta mulțumirile ?

T.S: Florica Teodoru de la Timișoara, Mimi Mierluț - Tg. Mureș, Ileana  Berlogea – București, Kovács Ildikó– Cluj.

R.T.: Care credeâi că sunt atuurile pentru un spectacol de succes?

T.S.:  O îmbinare fericită dintre scenograf, regizor și actori, toții de bună calitate. De asemenea, un scenariu potrivit locului, timpului și publicului respectiv.

R.T.: După atâția ani de carieră care ar fi sfaturile lui Tiberiu Stoi pentru “fiii” săi, începători sau doritori într-ale meseriei?

T.S.: Multă muncă în fața oglizii. Repetarea la infinit a mișcărilor de care sunt capabile păpușile – mers, alergare, săritură, mișcări de bust, mișcări de cap, așezării, ridicări, zboruri, etc. Aceasta ca să se ajungă la automatism în mânuire, fapt care lasă libereră interpretarea.

R.T.: E nevoie de talent, de șansă sau de ce în a fi artist mânuitor?

T.S.: Talentul crează șansa. Dar nu întotdeauna! Oricum, ambele trebuie să coexiste implicit.

R.T.: Dacă ati avea posibilitatea de a lua viața de la capăt ati face altceva sau tot teatru?

T.S.: Cu siguranță, tot teatru.

R.T.: V-ați dorit vreodată un text anume sau tot ce v-ați dorit s-a îndeplinit?

T.S.: Nu mi-am dorit niciodată ceva special în teatru. Am făcut, cât puteam eu de bine, ce mi s-a cerut, ce mi s-a oferit.

R.T.: Care ar fi definiția lui Tiberiu Stoi despre teatru după o carieră remarcabilă și un “munte ”de experiență?

T.S: Definesc teatrul ca ceva ce aduce bucurie și împlinire celor ce îl fac și celor ce îl consumă.

R.T.: Aveti regrete?

T.S.: Niciun regret. S-au desfășurat toate așa cum trebuia, cu bune, cu rele, ca-n teatrul vieții.

R.T.: Care credeti că este rolului premiilor în viața unui actor?

T.S.: Premiile stimulează, dar cât și cum, depinde de cel premiat.

R.T.: Ce s-a schimbat in copilul de la inceputul carierei Dvs. fata de cel de acuma?

T.S.: Mai nimic. Poate mai multă minte.

R.T.: Stimate domn, mai credeți în Feți frumoși și Ilene Cosînzene?

T.S.: Bineînțeles. Altfel, n-aș fi păpușar și încă unul nebun.

R.T.: Dacă ați fi magician ce ați face cu bagheta magica?

T.S.: Aș face un teatru magic, cu păpuși magice, cu copii magici într-un UNIVERS MAGIC!