Am spus-o de mai multe ori că artistului român îi
șade bine cu drumul. În țară sau afară, dar e călător. Vine, joacă, pleacă este
principiul după care se călăuzește, dar printre picături și alergătură reușește
să-și clătească ochii, sufletul și mintea
Pentru
Teatrul de animație Țăndărică a fost o stagiune plină cu de toate: premiere,
evenimente, deplasări. Asta la o privire de ansamblu! Am relatat despre
prezența spectacolului Adunarea pasărilor
la un festival la Karlsruhe sau la Lisabona, apoi reprezentația Cine ești tu? a participat de două
evenimente importante de gen la Seul (Koreea de Sud) și Beijing (China). Unul
dintre cele mai ‚exportate’
și populare spectacole din repertotiul teatrului, Capra cu trei iezi a reprezentat România la Festivalul de teatru
pentru copii și tineri, subintitulat Children’s World, de la Torino, organizat de Fondazione per
ragazzi e giovane Onplus. ‘Capra’ noastră care îi are ca ‘nași’ pe Cristian
Pepino (text) și Gabriel Apostol (regie) este poliglotă și ‘vorbește’ engleză,
germană, spaniolă, franceză și acum și italiană. Ba mai și cântă!
Aventura italiană a început cu drumul cu microbuzul, trei zile dus, trei zile întors, câte 9-10
ore, cu opriri pentru odihnă la Arad și la Ljubljana (ce minune de loc, un
hotel mic, în afară de oraș, de unde se vedeau munții). Am parcurs mii de kilometri,
am admirat munții Alpi, am trecut în goană pe lângă orașe, am ‘zburat ca vântul
și ca gândul’pe autostrăzi netede ca-n
palmă prin Ungaria, Slovenia și Italia. Am savurat o cafea, o apă, un sendviș
sau un gelato italiano în vreo ‘cârciumioară pe șosea’, am răs, am glumit, am
ațipit legănați de sunetul microbuzului nostru care a mers ca uns și spre seară
am ajuns la Torino. Cu ‘arme și bagaje’ am descins la un hotel mic, dar cochet,
am mers să mâncăm ,ce credeți? Pizza italiana ca la mama ei acasă, apoi un
vin și gata ziua!
Spectacolul Capra
cu trei iezi s-a jucat la amiază într-o sală frumoasă la Casa del Teatro Ragazzi
e Giovani, un ansablu unde au loc tot felul de evenimente de teatru, muzică, concerte,
petreceri pentru cei mici, activități conexe pentru părinți și copii.
Directorul, Graziano Melano, este prieten cu România, îl cunoște pe Ion
Caramitru, sprijină activitățile comunității românești din zona Piemontului,
colaborând și cu Consulatul României de la Torino în diverse ocazii. La spectacolul
nostru, jucat în limba italiană (mulțumim lui Matei Stoenescu pentru traducerea
textului, dar mai ales a versurilor cântecelor), publicul a fost preponderant
italian. Am sesizat și câteva grupuri de
români care au ascultat în liniște. Au avut reacții și copii și părinții, au
aplaudat la final, fiecare interpret în parte (Alina Petrescu, Dora Ortelecan
Dumitrescu, Mariana Zaharia, George Simian, Leonard Dodan). Directorul
Festivalului a ținut să mulțumească trupei românești pentru prezență, dar mai
ales pentru efortul de a învăța textul á la Creangă, de loc ușor, în limba
italiană, într-un timp record ( vă spun eu, în patru repetiții!). Nu mă pot
abține să nu împărtășesc cu voi, ce a scris o mamă italiană despre spectacol:’
Bună seara, astăzi
am fost la spectaculul vostru la Torino. Copiii noștri s-au simțit foarte
bine și le a plăcut povestea. Soțul meu e român și eu sunt italianca și
vrem sa Vă facem complimente pentru ceea ce faceți, pentru ca răspândiți
cultura românească si cu aceste povești pot sa emoționeze copiii
mei. Cum a fost emoționat soțul meu în copilăria lui. Când vă întoarceți aici
cu siguranță vom veni să va vedem. Va saluta mama Viviana, tata
Sebastian cu Adam, Aidan și Katyusha.’ Am păstrat exact așa cum a scris
mămica pentru autencitate, pentru modul cum s-a străduit să scrie în limba
română. Un omagiu sincer, care face cât un munte de cronici. Gazde bune și primitoare, doar suntem de aceiași
ginte, italienii care s-au îngrijit de noi să experimentăm, ca la mama lor
acasă paste de tot felul, pizza cu de toate, dar cea mai tare intâmplare a fost
la masă, înainte de spectacol. Deși au fost cu noi și două voluntare, originare
din România, ne-am încăpățânat să citim singuri meniul în italiană. Și, pe principiul că tot românul știe limba lui Dante am comandat ‘gallinella’,
convinși fiind că e ceva legat de găină. Surpriza a fost că era vorba de un
pește, tipic pentru Marea Mediterană. Bun, gustos!
Vizita
în oraș nu a ținut decât o jumătate de zi. Mergând cu tramvaiul, pe jos sau cu
o mașinuță electrică într-un tur, trecând pe malul râului Pad, amintindu-mi de
cartea (dar și de serialul) lui Riccardo Bacchelli Moara de pe Pad,vizitând Catedrala Sfântului Ioan Botezătorul,
construită în secolul al XIV-lea și care
conține celebrul Giulgiu de la Torino, o
pânză veche cu o urmă imprimată de corpul unui om, despre care se
crede că este pânza care l-a acoperit pe Isus
în mormântul său. Am trecut pe lângă Palatul regal, al Casei de Savoia și pe
lângă câte altele. Monumente arhitectonice splendide, încărcate de istorie.
După spectacol, pe micuța terasă a hoteluilui, plină de hortensii, în fața unui
pahar rece de bere din Sardinia, am urmărit o furtună scurtă, dar intensă care
a răcorit pentru puțin timp atmosfera incinsă și a încheiat plimbarea prin
oraș.
Toate
astea au un farmec aparte, chiar dacă oboseala, amorțeala pun stăpânire pe
tine, mai este, apoi, spiritul de echipă,
comuniunea care se crează între noi la
drum, râsul, glumele, senvișurile împărțite, apa, hapurile pentru cap sau
stomac. Și, mai ales, amintirile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu