’P-un picior de plai/ Pe-o gură
de rai/ Iată vin în cale/ Se cobor la vale’’... patru juni actori , pregătiți să spună povestea
ciobanului și a Mioriței sale. Dar nu așa cum o știm cu toții, ci altfel! Mioritza trupei Frilensăr este o altfel
de lectură, o interpretare personală, foarte personală a baladei pe care orice
copil o știe.
Este ultima parte a seriei Tristori (despre celelalte, Hadika
Tzuki și Mălăieș în călcăieș am
scris la momentul potrivit) care se joacă la Green Hours, un spațiu ofertant și
care încurajează independenții. Așa cum am mai spus, trupa Frilnsăr s-a născut
la Iași, cu absolveți de la păpuși și actorie. Au venit la București nu demult,
să cucerească! Pe mine m-au cucerit cu exuberanța, cu bunul gust, cu inventivitatea
și cu talentul lor. Sunt doar un simplu spectator, care iubește teatrul și care
adept al tradiției încearcă să se acomodeze cu alte forme de teatru. Incerc pe
cât posibil să mă pun la punct cu spațiile noi apărute în Capitală, cu trupele
independente, să le urmăresc evoluția sau involuția Nu-mi plac șușele,
vulgaritatea, prețiozitatea cu orice preț. Frilensăr este un exemplu de talent,
inventivitate, bun gust și curaj. Curajul de a te lupta cu morile de vânt ale
birocrației, ale nepăsării unora, de a-ți face meseria cu drag. După un
asemenea preambul să purcedem pe urmele Mioriței.
Mioritza este un nouă demonstrație de ce înseamnă libertatea
de a gândi, de a te juca cu imaginația, de a provoca, de a te lupta cu armele
tale, de a demonstra că se poate cu investiții minime, cu sacrificii, dar cu
entuziasm și cu încredere, cu zbatere că se poate. Nu se sare calul, scenariul
este bine scris, nu face tapaj de expresii supărătoare urechii, are mesaj. Un
mesaj mult mai ‘greu’, mai profund decât în celelate două spectacole. O
prelucrarea originală, chiar dacă pe alocuri, ușor neclară, o comedie neagră,
cu accente parodice duse spre absurd. Apar personaje dintr-o galerie simbolică
(Manole, Ana, Baba Dochia, Isus, Dumnezeu, Dracul) care pun întrebări despre
existență, viață, moarte, ură, răzbunare, credință. Textul lui Daniel Chirilă
te duce cu gândul la mitul Creatorului,la Sfânta Treime, la misiunea lui Isus.
Fiecare poate descifra în felul său mesajul. Este Miorița balada credinței, a
perenității unui popor, a dăinuirii lui? Sau este doar o baladă simplă despre
ură și omor? Baciul, ciobanul este liderul care se sacrifică în numele
credinței, la final când inima lui sângerândă tronează în mijlocul scenei.
Inainte de a muri spune versuri din balada care apar și pe un perete lateral.
Singurul moment în care Dumitru Georgescu vorbește. În rest, joacă mut, rolul
ciobanului, al Omului ținut sub supraveghere de Doctor care are grijă de
nemurirea lui. Acest doctor interpretat cu mare har de Loredana Cosoveanu
ascultă de poruncile Celui de Sus încercând să salveze , să aline. Apoi, Alina
Mîndru, când Dumnezeu, când Ana sau Baba Dochia (aici își arată talentul comic)
și nu în ultimul rând, Tiberiu Enache care are de a face cu un personaj ambiguu
și nu foarte conturat.
Ce ar mai fi de spus? Scenografia simplă. Un spațiu
delimitat de un covor, cu public așezat pe laterale și care au deasupra un cer
acoperit cu norișori pufoși, asemănători cu lâna de oaie. Actorii se pregătesc
în fața ta de spectacol, parcă ignorându-te. Se machiază, se aranjează, vorbesc
în șoaptă, râd, fac scurte exerciții și, apoi, ca la un semn te trezești într-o
altă lume. Un spectacol care trebuie revăzut pentru că de fiecare dată apar
alte întrebări, alte răspunsuri.
Trupa Frilensăr and Teatrul Luni de
la Green Hours- Mioritza. Text, regie, scenografie și muzică:
Daniel Chirilă. Cu: Loredana Cosovanu, Alina
Mîndru,Tiberiu Enache, Dumitru Georgescu. Data vizionării: 3 iulie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu