Rudolf Moca: Un om, o viață, un destin.

 

Rudolf Moca, sau mai simplu, Rudy este actor, regizor, scenarist, poet,  cadru didactic, realizator de emisiuni radio și de televiziune, scriitor, activist pe tărâm social, laureat a numeroase premii de interpretare, autor de cărți despre rromi și obiceiurile lor, o personalitate marcantă a culturii târgumureșene. Singurul țigan (“Mie să nu-mi spui rom. Să-mi spui ţigan. Sunt ţigan şi nu mi-e ruşine să le spun lucrurilor pe nume“), ajuns regizor de teatru de păpuși, un om complex, un suflet generos, ca mai toți artiștii, blând, sfătos.  Recent, a publicat o carte intitulată, Un om, o viață, un destin.

Peste 40 de ani dedicați scenei Teatrului Ariel din Târgu Mureș, dar și etniei din care face parte și pentru a cărei emancipare și recunoaștere s-a zbătut ca un leu. S-a implicat cu perseverență, consecvență, fiind “un etalon, un barometru, un artisan al vieții culturale, o bijuterie de om”, un păpușar de excepție.

Cartea, apărută la Editura Vatra Veche, este despre viață, artă, cultură, luptă cu prejudecățile, roluri, piese, fapte, în general, despre viața unui om, cu bune, cu rele, cu dureri, cu bucurii. Împărțită pe capitol, cartea are un bogat material ilustrativ, un cd încorporat.

Primul capitol De sub pălăria rromilor, de fapt, un fel de jurnal, ilustrează implicarea în viața socială a comunității din care face parte, lupta sa pentru recunoașterea și schimbarea mentalităților generale. Sunt gândurile unui om, ale unui artist-cetățean preocupat de diversele  probleme ale unei comunități multilingve. Următoarele capitole, Social-politic și Romo sapiens, le continuă pe primul, dar cu mai multă aplecare. Considerațiile lui Rudy Moca sunt demne de luat în seamă pentru că sunt ale unui om, bun cunoscător al realității sociale. 

Capitolul Cultură și educație se deschide cu un Curriculum Vitae, o mica dramatizare cu personaje adevărate, apoi, urmează o serie de “povești” despre evenimente , festivaluri (Gipsy Show, prima emisiune tv pentru rromi, ziua actorului rrom, etc.). Menționez că Rudy Moca a regizat spectacolul Jekh răt lisăme/ O noapte furtunoasă, prima piesă de teatru din Romînia, jucată în limba rromani, cu supratitrare în limba română, cu actori profesioniști de etnie rromă.

La mulți ani, Rudy Moca, adună o parte din interviurile și articolele dedicate carierei unui actor intuitiv, truditor.  Aflăm, astfel, că la bază a fost profesor de biologie, apoi întâmplarea l-a dus la Teatrul Ariel, unde a adunat peste 567 de roluri. Este și absolvent IATC, promoția 1972. “O voce inconfundabilă (la propriu și la figurat), o prestație scenică și socială aparte și, nu în ultimul rând, o inepuizabilă sursă de energie”.

Cartea se încheie cu un bogat material fotografic color, album de familie, de teatru. O apariție editorială despre un actor păpușar, care se adaugă altor două, recent apărute, despre Maria Mierluț și Toma Hogea, sperând că și alți truditori păpușari vor “ieși la rampă” cu amintirile lor.

 

Rudolf Moca- Un om, o viață, un destin.Prefață Nicolae Băciuț. Editura Vatra Veche, Târgu Mureș, 2024, 502 pag.

O seară plină de emoții

 

Aseară, în foaierul Teatrului de Comedie, într-o atmosferă foarte plăcută, Asociația „Radu Beligan” a organizat un eveniment emoționant: lansarea unui volum dedicat lui Marcel Anghelescu, intrat în galeria titanilor teatrului românesc, precum și decernarea Premiului “Radu Beligan” unui tânăr actor.

Asociația “Radu Beligan” a fost înființată de Anamaria Beligan din dorința  de a-și omagia nu numai părintele, ci și pe cei care au format generația de aur a teatrului românesc. Premiul “Radu Beligan” se acordă unui tânăr actor și constă în 1000 de euro și un trofeu gravat cu numele câștigătorului.  La edițiile precedente trofeul a fost acordat tinerilor actori Cristina Casian (2018), Mihai Florian Nițu (2020) și Florina Gleznea (2022). Anul acesta, alesul a fost Ștefan Mihai, actor al Teatrului de Stat din Constanța, care a fost nominalizat și la Premiul UNITER pentru cel mai bun rol secundar în 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia de Gabriel Sandu, regia Elena Morar și Gabriel Sandu. Laudatio a fost făcut de criticul de teatru Cristina Modreanu și de Erwin Simsensohn, directorul Teatrului din Constanța.

Monografia dedicată lui Marcel Anghelescu, scrisă de Ion Moldovan, ne readuce în menorie pe unul dintre cei mai ”străluciți interpreți ai scenei românești”, “un continuator al familiei de monștri sacri, care a însuflețit zeci și sute de personaje. Împrumutându-le trăsături de neuitat. Înzestrându-le cu o viață atât de puternică, încât ne deveneau imediat familiari.Vitalitarea, forța tragică și  comică a creațiilor sale sunt un monument de culme al artei românești”, spunea Radu Beligan despre colegul și prietenul său. Simona Bondoc, care a avut șansa de a juca alături de Marcel Anghelescu, a vorbit despre generozitatea, profesionalismul, talentul uriaș, inteligența dramatică a celui care a fost interpretul ideal al lui Pristanda. Curat murdar, coane Marcel! Ion Moldovan a căutat în arhive, a stat de vorbă cu cei care l-au cunoscut pe Marcel Anghelescu, i-a iscodit, i-a provocat cu respect, cu prudență, cu decență în a creiona portretul actorului și omului. Irina Margareta a vorbit despre filmele în care a jucat Marcel Anghelescu, pe care le-a înnobilat, chiar dacă au fost realizate în anii cenzurii.

Un moment extrem de sensibil a fost atunci când Anamaria Beligan a amintit de recenta dispariție a actorului Liviu Crăciun, a cerut un moment de reculegere și a aprins o lumânare.  O lumânare simbol pentru toți artiștii care nu mai sunt printre noi. Prof. dr. Ioana Crăciun, eminent germanist, a vorbit despre legătura lui Radu Beligan cu dramaturgia germană, aspect mai puțin cunoscut.

Anamaria Beligan este un magician care din îndepărtata Australie gândește evenimente și mobilizează oameni, ne unește pe cei din apropierea ei pentru a omagia nu numai un mare actor, Radu Beligan, ci și teatrul românesc și pe slujitorii ei.

 

 

Marko Adžić: "Să joci pentru copii este o mare lecție"

 

 

Pe Marko Adžić, actor al Teatrului pentru copii și tineret Merlin, Timișoara, secția sârbă, l-am prins între două filmări. Este un fel de “argint viu”, mereu în mișcare, mereu pe drumuri între Belgrad-Vârșeț- Timișoara. Ajuns din întâmplare în orașul de pe malurile Begăi, fără să știe o boabă de limba română, cu multă osârdie, cu ambiție a ajuns să joace pe mai multe scene, să facă filme (a jucat alături de Armand Assante, Nick Mancuso, John Savage). Pe lângă actorie și pictură, cochetează și cu regia, coregrafia, scenografia. L-am văzut în patru spectacole ale secției sârbe (dintre care unul este un one man show), în unul sau două în limba română și m-am gândit că ar fi interesant să descoperim un actor care a ales România ca a doua sa casă.

 

 

Raluca Tulbure: Cine ești, Marko Adžić? Născut în Serbia, în orașul Vârșeț, trăitor în România, mai exact la Timișoara, care ar fi începutul poveștii de iubire cu România, cu Banatul?

Marko Adžić: Eu sunt Marko, timișorean, în principal. Nici nu mai știu dacă aparțin Timișoarei sau Vârșețului, pentru că și Vârșețul, și Timișoara sunt cu mine, oriunde mă duc. Dar, dar ultima perioadă, Timișoara este acasă,  pentru că de multă vreme trăiesc aici, iar în Vârșeț mă simt un străin pentru că toți prietenii mei sunt plecați. Pe scurt, sunt un om pe cât de dificil, pe atât de simplu, ciudat, actor, pictor. Încearc să păstrez copilul care încă trăiește în mine, și trăiește bine.

R.T.: Într-un interviu, mărturiseai că de mic ți-a plăcut pictura și că erai foarte bun. De ce ai renunțat la pictură pentru actorie? Ce oferă ea și pictura nu?

M.A.: Așa cum trăiesc între Timișoara și Vârșeț, așa mă lupt între pictură și actorie. Nu știu dacă actoria m-a ales pe mine sau eu pe ea. Ceea ce știu este că dacă vrei să devii pictor, trebuie să fii singur, să stai mult timp pe loc. Asta e doar părerea mea și nu vreau să fiu înțeles greșit. Eu nu sunt în stare să stau locului, sunt prea agitat. Dacă stau jumătate de oră, e deja prea mult.  Scena, însă, îmi oferă tot ce este necesar, tot ce am nevoie ca să-mi potolesc energia asta  nebună care zace în mine. Așa că, actoria, pe lângă că este profesie este și o mare pasiune, iubire, viață, stil de viață. De fapt, actoria este totul pentru mine. Poate exagerez, dar este adevărat.

R.T.: Ești actor al Teatrului Merlin, faci parte din micul colectiv al secției sârbe, joci și în spectacolele în limba română. Ce însemnă să joci pentru copii?

M.A.: Da, joc și la Teatrul Național, și la Merlin, la Timișoara, la Vârșeț, la Belgrad, în sârbă și română, pentru adulți și pentru copii, dar pentru mine este o mare provocare să joc pentru copii. Pe lângă că este și o onoare, o fericire, este un exercițiu foarte bun. Mi se pare că de când joc în Teatrul pentru copii și tineret Merlin sunt mult mai atent, mai concentrat, mai prezent pe scenă. Am învățat să am răbdare, pentru că nu am răbdare, așa m-am născut fără răbdare, sunt prea agitat, prea grăbit, prea nervos. Jucând pentru copii, am învățat să am și răbdare, și înțelegere, m-a ajutat foarte mult să cresc ca și actor. Ca o concluzie, să joci pentru copii este o mare bucurie, dar și o mare lecție.

R.T.: Te-am văzut și  în spectacole pentru adolescenți și, cum spuneai joci la Teatrul Național “Mihai Eminescu”, faci film și aici și în Serbia, unde te simți cel mai bine? Pe scenă sau pe micul, marele ecran?

M.A.: Foarte greu să fac diferența între film și teatru. De fapt, e total diferit. Mi se pare că pe scenă e adevărul și mă trezesc că, uneori, filmul este mai adevărat ca viața. Pe scenă am primit tot, toată frumusețea vieții, uneori eram și dezamăgit, speriat. În fața camerei, am învățat să fiu mult mai sigur, mult mai hotărât, mult mai rapid, mult mai concentrat, Scena iți oferă o magie într-o secundă și aici cred că este diferența. În teatru se întâmplă ceva într-o secundă, se întâmplă pe loc și, dacă nu ești stăpân pe secunda aia, degeaba ai repetat o lună, două, cât e nevoie pentru un spectacol. Și la film este o magie, dar și o vrăjeală, pentru că poți să repeți de o mie de ori până îți iese. E foarte ciudat, dar după atâția ani am învățat cum să joc pe scenă și cum să joc în fața camerei. Cred că mă descurc și ca să dau răspunsul corect: iubesc la fel de mult și scena și ecranul. Amândouă sunt legate de meseria mea, de actor.

R.T.:  Cum e Marko Adžić în viața de zi cu zi? Dacă ar fi să îți faci un portret, cum ar arăta?

M.A.: Marko, în viața de zi cu zi, este un copil mare, agitat, cum am mai spus, speriat, dar și curajos,  fericit, nebun. Încerc să păstrez nebunia pentru că îmi ajută să fiu liber pe scenă. Nu știu cum să spun, dar toate astea mă ajută să fiu un actor adevărat, să zicem așa.

R.T.: De ce este nevoie în meseria de actor, în afară de talent?

M.A.: Lumea spune că 10% e talent, dar e un clișeu. Nu știu dacă e pe  bune sau nu, dar îmi place că e așa. Talent 10% și 90% muncă, muncă și muncă. Cu disciplină, fără orgolii, fără falsitate. Actoria este adevăr și disciplină. Scena nu - i suportă pe oamenii orgolioși, falși și mincinoși. Spectatorul e cel care vede și simte imediat.

R.T.: Ești un workaholic, dar ce îți place să faci în timpul liber?

M.A.: Da, sunt un workaholic, fără muncă nu există nici omul. Încerc să nu am timp liber și reușesc. Imi e frică de timpul liber. În general, mi-e frică de timp pentru că timpul trece prea repede și mă omoară chestia asta. E doar vina mea dacă pierd și o secundă din viața mea. M-am hotărât să nu fiu nicio secundă leneș pentru că viața mea trece prea repede, iar eu, dacă pierd timpul, mă simt vinovat. Deci,  nu veau să am timp liber și reușesc.

R.T.: Dacă ar fi să dai  un sfat colegilor mai tineri, aflați la început de drum, ce le-ai spune?

M.A.: Un sfat: fă! Și dacă o să pici, pici.  Ridică-te și fă! Nu asculta pe nimeni. Fă ce vrei, fă ce simți că e bine pentru tine. Fă cu toată ființa ta! Și, dacă greșești,  greșește și ai să-ți dai seama că ai greșit. Vei găsi o altă cale să faci ce trebuie să faci. Nu sta, nu pierde timp! Fă orice, fără nicio frică, nu aștepta pe nimeni. Dacă nu faci singur, nu-ți pică din cer nimic. Fă! Indiferent de ce vrei să fii. Dacă părinții iți spun: nu te face actor, ci doctor, fă ce vrei tu, pentru că tu cu tine trebuie  să trăiești.

R.T.: Dacă ai  avea o baghetă magică, ce ai face cu ea?

M.A.: Grea, foarte grea întrebare! Niciodată, nu am știut răspunsul. Dacă se poate, fără copii bolnavi pe pământ. Dar, și asta mi se pare un pic egoist. De ce doar copii, de ce doar boală, atunci și războaie, moarte, Sunt multe necazuri pe pământul acesta și nu știu cu ce să încep, pe cine să ajut. Ca răspuns final, să nu mai fie copii bolnavi!

Eu știu. Însă, că Marko are un vis: să întemeieze un teatru în limba sârbă în România. Poate se întâlnește în drumurile sale cu peștișorul de aur care să-i îndeplinească visele.