Marko Adžić: "Să joci pentru copii este o mare lecție"

 

 

Pe Marko Adžić, actor al Teatrului pentru copii și tineret Merlin, Timișoara, secția sârbă, l-am prins între două filmări. Este un fel de “argint viu”, mereu în mișcare, mereu pe drumuri între Belgrad-Vârșeț- Timișoara. Ajuns din întâmplare în orașul de pe malurile Begăi, fără să știe o boabă de limba română, cu multă osârdie, cu ambiție a ajuns să joace pe mai multe scene, să facă filme (a jucat alături de Armand Assante, Nick Mancuso, John Savage). Pe lângă actorie și pictură, cochetează și cu regia, coregrafia, scenografia. L-am văzut în patru spectacole ale secției sârbe (dintre care unul este un one man show), în unul sau două în limba română și m-am gândit că ar fi interesant să descoperim un actor care a ales România ca a doua sa casă.

 

 

Raluca Tulbure: Cine ești, Marko Adžić? Născut în Serbia, în orașul Vârșeț, trăitor în România, mai exact la Timișoara, care ar fi începutul poveștii de iubire cu România, cu Banatul?

Marko Adžić: Eu sunt Marko, timișorean, în principal. Nici nu mai știu dacă aparțin Timișoarei sau Vârșețului, pentru că și Vârșețul, și Timișoara sunt cu mine, oriunde mă duc. Dar, dar ultima perioadă, Timișoara este acasă,  pentru că de multă vreme trăiesc aici, iar în Vârșeț mă simt un străin pentru că toți prietenii mei sunt plecați. Pe scurt, sunt un om pe cât de dificil, pe atât de simplu, ciudat, actor, pictor. Încearc să păstrez copilul care încă trăiește în mine, și trăiește bine.

R.T.: Într-un interviu, mărturiseai că de mic ți-a plăcut pictura și că erai foarte bun. De ce ai renunțat la pictură pentru actorie? Ce oferă ea și pictura nu?

M.A.: Așa cum trăiesc între Timișoara și Vârșeț, așa mă lupt între pictură și actorie. Nu știu dacă actoria m-a ales pe mine sau eu pe ea. Ceea ce știu este că dacă vrei să devii pictor, trebuie să fii singur, să stai mult timp pe loc. Asta e doar părerea mea și nu vreau să fiu înțeles greșit. Eu nu sunt în stare să stau locului, sunt prea agitat. Dacă stau jumătate de oră, e deja prea mult.  Scena, însă, îmi oferă tot ce este necesar, tot ce am nevoie ca să-mi potolesc energia asta  nebună care zace în mine. Așa că, actoria, pe lângă că este profesie este și o mare pasiune, iubire, viață, stil de viață. De fapt, actoria este totul pentru mine. Poate exagerez, dar este adevărat.

R.T.: Ești actor al Teatrului Merlin, faci parte din micul colectiv al secției sârbe, joci și în spectacolele în limba română. Ce însemnă să joci pentru copii?

M.A.: Da, joc și la Teatrul Național, și la Merlin, la Timișoara, la Vârșeț, la Belgrad, în sârbă și română, pentru adulți și pentru copii, dar pentru mine este o mare provocare să joc pentru copii. Pe lângă că este și o onoare, o fericire, este un exercițiu foarte bun. Mi se pare că de când joc în Teatrul pentru copii și tineret Merlin sunt mult mai atent, mai concentrat, mai prezent pe scenă. Am învățat să am răbdare, pentru că nu am răbdare, așa m-am născut fără răbdare, sunt prea agitat, prea grăbit, prea nervos. Jucând pentru copii, am învățat să am și răbdare, și înțelegere, m-a ajutat foarte mult să cresc ca și actor. Ca o concluzie, să joci pentru copii este o mare bucurie, dar și o mare lecție.

R.T.: Te-am văzut și  în spectacole pentru adolescenți și, cum spuneai joci la Teatrul Național “Mihai Eminescu”, faci film și aici și în Serbia, unde te simți cel mai bine? Pe scenă sau pe micul, marele ecran?

M.A.: Foarte greu să fac diferența între film și teatru. De fapt, e total diferit. Mi se pare că pe scenă e adevărul și mă trezesc că, uneori, filmul este mai adevărat ca viața. Pe scenă am primit tot, toată frumusețea vieții, uneori eram și dezamăgit, speriat. În fața camerei, am învățat să fiu mult mai sigur, mult mai hotărât, mult mai rapid, mult mai concentrat, Scena iți oferă o magie într-o secundă și aici cred că este diferența. În teatru se întâmplă ceva într-o secundă, se întâmplă pe loc și, dacă nu ești stăpân pe secunda aia, degeaba ai repetat o lună, două, cât e nevoie pentru un spectacol. Și la film este o magie, dar și o vrăjeală, pentru că poți să repeți de o mie de ori până îți iese. E foarte ciudat, dar după atâția ani am învățat cum să joc pe scenă și cum să joc în fața camerei. Cred că mă descurc și ca să dau răspunsul corect: iubesc la fel de mult și scena și ecranul. Amândouă sunt legate de meseria mea, de actor.

R.T.:  Cum e Marko Adžić în viața de zi cu zi? Dacă ar fi să îți faci un portret, cum ar arăta?

M.A.: Marko, în viața de zi cu zi, este un copil mare, agitat, cum am mai spus, speriat, dar și curajos,  fericit, nebun. Încerc să păstrez nebunia pentru că îmi ajută să fiu liber pe scenă. Nu știu cum să spun, dar toate astea mă ajută să fiu un actor adevărat, să zicem așa.

R.T.: De ce este nevoie în meseria de actor, în afară de talent?

M.A.: Lumea spune că 10% e talent, dar e un clișeu. Nu știu dacă e pe  bune sau nu, dar îmi place că e așa. Talent 10% și 90% muncă, muncă și muncă. Cu disciplină, fără orgolii, fără falsitate. Actoria este adevăr și disciplină. Scena nu - i suportă pe oamenii orgolioși, falși și mincinoși. Spectatorul e cel care vede și simte imediat.

R.T.: Ești un workaholic, dar ce îți place să faci în timpul liber?

M.A.: Da, sunt un workaholic, fără muncă nu există nici omul. Încerc să nu am timp liber și reușesc. Imi e frică de timpul liber. În general, mi-e frică de timp pentru că timpul trece prea repede și mă omoară chestia asta. E doar vina mea dacă pierd și o secundă din viața mea. M-am hotărât să nu fiu nicio secundă leneș pentru că viața mea trece prea repede, iar eu, dacă pierd timpul, mă simt vinovat. Deci,  nu veau să am timp liber și reușesc.

R.T.: Dacă ar fi să dai  un sfat colegilor mai tineri, aflați la început de drum, ce le-ai spune?

M.A.: Un sfat: fă! Și dacă o să pici, pici.  Ridică-te și fă! Nu asculta pe nimeni. Fă ce vrei, fă ce simți că e bine pentru tine. Fă cu toată ființa ta! Și, dacă greșești,  greșește și ai să-ți dai seama că ai greșit. Vei găsi o altă cale să faci ce trebuie să faci. Nu sta, nu pierde timp! Fă orice, fără nicio frică, nu aștepta pe nimeni. Dacă nu faci singur, nu-ți pică din cer nimic. Fă! Indiferent de ce vrei să fii. Dacă părinții iți spun: nu te face actor, ci doctor, fă ce vrei tu, pentru că tu cu tine trebuie  să trăiești.

R.T.: Dacă ai  avea o baghetă magică, ce ai face cu ea?

M.A.: Grea, foarte grea întrebare! Niciodată, nu am știut răspunsul. Dacă se poate, fără copii bolnavi pe pământ. Dar, și asta mi se pare un pic egoist. De ce doar copii, de ce doar boală, atunci și războaie, moarte, Sunt multe necazuri pe pământul acesta și nu știu cu ce să încep, pe cine să ajut. Ca răspuns final, să nu mai fie copii bolnavi!

Eu știu. Însă, că Marko are un vis: să întemeieze un teatru în limba sârbă în România. Poate se întâlnește în drumurile sale cu peștișorul de aur care să-i îndeplinească visele.