Odată
cu trecerea implacabilă a timpului, amintirile, bune sau rele, strânse într-o
viața se mai diluează, se mai estompează, dar continua să ne bântuie ființa și
mintea, obosite de atâta trăit. Parafrazând o poezie dragă mie a lui Nichita a
fost o întâmplare, o șansă, una dintre puținele pe care viața mi le-a oferit,
de a fi fost contemporană cu el, dar și cu atâția alții și o minune că
“prințul” cu ochi albaștri și părul blond, m-a acceptat în jurul lui. Divagând
puțin de la povestea pe care vreau s-o depănez, am să spun că “prietenia”
noastră a început din frageda-mi pruncie,
când tata m-a uitat în căruț la Casa Scriitorilor și Nichita s-a ocupat de mine
până a venit “uitucul” să-și recupereze “comoara”. Peste ani, acesta a
fost micul nostru secret.
Spuneam,
la început, că amintirile s-au mai estompat, de aceea ultima noastră întâlnire îmi
pare învăluită în ceață. Cred că era într-o vineri din decembrie 1983. La
ieșirea din restaurantul de la Casa Scriitorilor, m-am întălnit cu Nichita.
Ne-am bucurat, ne-am îmbrățișat, ne-am pupat, pentru că îi plăcea foarte tare.
Am simțit că avea febră, mare și nici nu arăta prea bine. Părea obosit, apatic,
fără chef. Nu era el, era trist. Ochii lui albaștri nu aveau licărul de
peruzea, cu care fascina. Mi-a spus că trebuie să plece la Turnu Severin la o
nuntă. L-am întrebat de ce se duce dacă nu se simte bine. Mergea cu trenul și
era, totuși, decembrie. Mi-a răspuns că este naș și că trebuie să se ducă. Nu
am vorbit mult, se grăbea spre casă. La despărțire, mi-a spus “pupă-mă, poate e ultima dată”. A fost premoniție?
Sau ce?
S-au
spus multe lucruri despre el, despre viața lui de către prieteni și nepriereni,
au curs râuri de vorbe aruncate doar de dragul de a fi spuse de oameni care au
trăit în umbra lui și pe seama lui. Adevărul despre viața lui, trăită la
intensitate maximă, nu-l mai știu decât puțini. “Frumosul nebun” al ultimul boem al Bucureștiului a lăsat o aura
plină de mister, cum îi stă bine unui mare poet. Pentru mine, ”e o întâmplare a ființei mele mereu
dureroasă, minunată mereu....”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu