Atunci când te aştepţi mai
puţin, atunci se întâmplă ceva, o minune. Instututul Cultural Polonez m-a
sprijinit să particip la o „vizionare” naţională de spectacole pentru copii şi
tineret, organizată de Teatrul Lalek din Wroclaw. Nici nu ştiu
cu ce să încep această relatare pentru că aş vrea să împărtăşesc cu voi o
mulţime de lucruri. Spectacole, oameni, privelişti, un oraş care m-a fascinate
şi mi-a pătruns în suflet pentru totdeauna, un teatru impozant, impresionant.
Anul viitor, Wroclaw va fi Capitală culturală europeană. Se
pregăteşte intens: clădirile au o “faţă” nouă, “hainele cele noi ale oraşului”
sunt croite sau se iau măsuri pentru altele noi.
Cred că puţină istorie nu strică! Aflat pe malul râului
Oder, oraşul Wroclaw a făcut parte de-a lungul istoriei din Regatele Poloniei, Boemiei,
Ungariei, Imperiului austriac, Prusiei şi Germaniei. În 1945 a devenit parte a
Poloniei. Wroclaw vine din negura istoriei fiind menţionat în harta lui
Ptolomeu prin 142-147. Fiecare piatră, fiecare clădire are povestea ei
ancestrală, poartă amprenta unor
timpuri imemoriale şi care “vorbesc” despre zbuciumul unui popor ce
a suferit enorm datorită conjuncturilor istorice, dar care a avut demnitatea
Solidarităţii şi deschiderea către lume adusă de Papa Ioan Paul al doilea. Ca o
paranteză, lângă catedrala oraşului se află un parc unde aproape faţă în faţă
se află un copac falnic plantat de Napoleon şi unul de Papa Ioan Paul al
doilea. Ar fi multe de povestit despre Rynek (piaţa mare) unde nu ştii la ce
clădiri să te uiţi. Ai senzaţia că sunt suspendate în aer, datorită
arhitecturii triunghiulare, sau poate, despre bisericile de pe o parte şi de
alta a râului Oder, despre Fântâna multimedia, despre Hala Centenară
(construită între 1911şi 1913), aflată într-unul dintre cele mai intinse
parcuri din Europa. Sau despre Sky Tower (cea mai înaltă clădire din Polonia,
258m), complex comercial şi rezidenţial, care are la intrare o lucrare semnată
de Salvador Dali.
Teatrul de păpuşi din Wroclaw se află într-o clădire
impunătoare din secolul al XIX-lea, care a aparţinut breslei comercianţilor. O
construcţie barocă, desenată prin 1882 şi terminată în 1894 de arhitectul
Albert Gram. În 1946, clădirea a devenit teatru pentru copii. Un hol
impresionant, cu coloane, o sală mare de 258 de locuri, o alta cu 80 şi, la
mansard încă una cu 60. În 2008, teatrul a inaugurat şi o scenă mobilă, într-un
autobus, parcat în parcul care inconjoară teatrul.
În cele 6 zile cât am stat la Wroclaw am văzut 12
spectacole pentru diverse categorii de vârstă. O trecere în revistă a celor mai
noi şi mai interesante producţii, nu numai ale teatrului gazdă cât şi ale unor
”surate” din Gdańsk, Poznań, Białystok, Wałbrzych, Sosnowiec, dar şi Teatrul
Drak din Praga.
Voi începe cu spectacolul Teatrului Atofi din Poznań,
cunoscut şi la noi pentru una dintre reprezentaţiile sale Domnul Satie, prezentat în cadrul festivalului de la Teatrul Ion
Creangă. Este un spectacol pentru cei mici şi foarte mici (1-5 ani), fără
cuvinte şi în care muzica, sunetul, mişcarea încearcă să se “împrietenească” cu
copiii şi să-i facă să reacţioneze. Decorul este din hârtie care se desface, se
strânge, se rupe, pentru ca la final, cei mici “să facă baie” în hârtie. Al
doilea spectacol al acestei trupe s-a intitulat Urme şi era pentru copii mai mari de 2 ani. Ne construim un drum al
nostru pe un traseu bine stabilit, lăsăm urme în nisip, pe care apoi, vine apa
şi le şterge. Eu? Tu? Noi? Urmele noastre se întâlnesc şi pornim la un drum
comun. Cele două actriţe, Beata Bablinska şi Monika Kabacinska nu s-au lăsat
“derutate” de micuţii care mergeau în patru labe printer ele. Unii nu aveau răbdare, alţii circulau liberi,
gungureau, ţipau.
Teatrul de păpuşi din Białystok
a prezentat Petrică şi lupul după
Prokofiev, în regia Bernardei Bielenia. Un spectacol vizual, cu păpuşi şi
umbre, cu proiecţie în toată sala. Muzica folosită a fost o înregistrare a
Orchestrei din Philadelphia, condusă de Leonard Bernstein.
Teatrul pentru păpuşi şi
actor din Wałbrzych a venit cu Stăpânul
şosetelor , în regia lui Jacek Timigerin şi adresat copiilor peste 3 ani.
Lungul drum al căutării unei şosete, dis de dimineaţa, când te grăbeşti să
ajungi la şcoală. Unde a dispărut? A fost furată ? Cine a
luat-o? Poate piticii, să-şi facă scufie de noapte? Sau maşina de spălat e
vinovată? Micuţul Jas porneşte într-o călătorie prin propria casă în căutarea
buclucaşei şosete. Scaunele, mesele, cărţile, tigăile încep să cânte, să
vorbească, să danseze. Tot din Wałbrzych
am mai văzut un spectacol, al Teatrului Jerzy Szamawski, pentru tineri şi
adulţi intitulat Martirii. Un text
semnat de Marius von Mayerburg, scris în 2012 şi care ne prezintă istoria
dintr-o perspectivă laică asupra lumii în care trăim, aducând în discuţie
aspectele şi proporţiile fanatismului religios. Un text dens şi greu pentru
cineva care nu ştie limba poloneză. Un decor auster, cu trape care sugerează
schmbarea de decor şi o tablă pe care sunt scrise şi şterse cuvinte cheie ale
acţiunii.
Un spectacol care mi-a
plăcut mult a fost cel al Teatrului Miniatura din Gdańsk,
Răţuşca cea urâtă după basmul lui
H.C. Andersen. Regia şi scenografia (Romuald Wicza-Pokojski) propune o formulă
experimental ce adduce cu teatrul de umbre chinezesc. Actorii stau aşezaţi pe
scenă în faţa unor mese laminate de sus în care apa, nisipul, seminţele,
siluetele sunt proiectate pe un ecran şi spun poveatea. Ei nu mânuiesc, ci
desenează, interpretează, decupează ca într-un film cadru cu cadru, imită
diferite sunete. Formula nu e nouă, dar spectacolul are o simplitate, un
firesc, o eleganţă, date şi de muzica live intrepretată la harpă.
Teatrul Zaglebia din Sosnowiec a prezentat Cel mai mic bal din lume de Malina Przeṥluga,
în regia Anetei Gluch-Klucznik, adresat copiilor peste 6 ani. La balul anual
dintr-un regat în miniatură participă toată suflarea. Prinţesa Migawka este
supărată că nu este lăsată să se joace şi prepară un elixir care să-I
transforme pe părinţi în oameni mari.
Antrenant, vessel, colorat.
Foarte interesant spectacolul Teatrului Drak din Praga Ultimul truc al lui George Méliès. Un
omagiu adus filmului mut şi unui pionier al cinematografiei. Regizorul Jiří
Havelka a apelat la ingenioase soluţii păpuşăreşti şi nu numai (proiecţii în
stilul filmului mut) pentru a spune povestea celui ce îşi dorea să obţină
veşnicia folosind o serie de trucuri, vrăjitorii, magie.
Teatrul gazdă a prezentat mai multe spectacole pentru
diverse categorii de vârstă. Premiera Noaptea
fără lună este o reprezentaţie care se adresează copiilor peste 3 ani, fără
cuvinte şi care se bazează pe mişcare plastică şi corporală. Este o adaptare
după basmul omonim al lui Etgar Kerit, scriitor israelian, născut în 1967.
Noga, fetiţa care porneşte în căutarea lunii are de înfruntat o serie de
situaţii. Noga vrea ca luna să exite mereu pentru că fără ea vapoarele nu nmai
găsesc drumul, animalele nu ar mai avea la ce să latre şi oamenii nu ar putea
dormi. Luna s-a întors pe cer, o vedem cu toţii, dar ea dispare din când în
când pentru a putea fi alături de cei singuri. Un spectacol de mari dimensiuni,
cu o scenografie interesantă ce se transformă într-un ecran uriaş pentru
proiecţii, căi de apărea şi dispărea dintre cele mai neaşteptate. De undeva, de
la pod apar şi 2 păpuşi gigantic (3 m), o pisică şi un tigru. În rolul fetiţei,
Agata Kucinska, premiată şi la Bucureşti, la Festivalul organiyat de Teatrul
Ţăndărică. Muzica lui Michael Jackson
din Thriller este un motor care
declanşează moment coregrafice deosebite şi inspirate. Un alt spectacol interesant
din punct de vedere scenografic a fost Pe
şnur , o adaptare a textelor lui Piotr Geglawz şi Romek Zańka. Adresaă
copiilor mai mari de 10 ani, reprezentaţia regizată de Joanna Gerigk dezbate
problema creativităţii unui scriitor, lipsit de inspiraţie ţi care datorită unor
vizitatori inopinaţi, înzestraţi cu o poftă de viaţă şi o imaginaţie debordante
îi dau motive de a trăi şi scrie. Zidurile casei scriitorului se întind de-a
lungul gradenelor, dându-ţi senzaţia că şi tu locuieşti acolo. Agata Kucinska a
regizat spectacolul Înăuntrul soarelui se
adună cenuşă. Un text semnat de Palyga Artur, de o mare profunzime, care a
obţinut premiul de dramaturgie Gdynia.
O femeie moare într-un incendiu în propria casă. În acel moment ea îşi
rememorează viaţa, cu bune şi cu rele pentru a înţelege de ce i s-a întâmplat
ce I s-a întâmplat. Încearcă să găsească calea spre a accepta, nu fără zbucium,
destinul. Am remarcat din nou scenografia, pe etaje, folosită cu inteligenţă.
A fost o experienţă utilă, un mod de a interacţiona cu un
teatru de o altă factură, în care toate elementele unui spectacol sunt
importante, dar mai important este publicul, fie el copil, adolescent sau
adult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu