La
Burgas, al patrulea oraș ca mărime al Bulgariei, are loc de patru ani, în
perioada 30 iulie-6 august un festival internațional al teatrelor de păpuși. În
aer liber, pe o scena aflată la câțiva metri
de mare, seara de la ora șapte. Directoarea Teatrului de stat de păpuși din
Burgas, Hristina Arsenova m-a invitat să iau pulsul mării, al verii și al teatrului. Nu mai fusesem
niciodată la Burgas, deși Bulgaria a fost încă din copilărie și studenție ținta
vacanțelor mele.
Într-o zi toridă, am descins la Varna
unde amabila directoare m-a așteptat, pornind la un drum de vreo sută și ceva
de kilometri până la Burgas. Hotelul, situat la un pas de mare mi-a oferit
priveliștea pe care o visez ades: marea în toată splendoarea și imensitatea ei,
cu liniștea pe care numai ea ți-o poate da, cu panoplia de culori, de la
albastru, la verde și turcoaz, cu răsăritul și apusul soarelui, cu murmurul
aproape imperceptibil al valurilor. Un spectacol pe care Natura îl ‘regiza’cu
măiestrie, parcă pentru mine. Așa îmi place să cred!
Programul de festival a fost
extrem de lejer, doar seara de la șapte la zece, cu spectacole ușor de
montat,la vedere, cu ateliere în diverse zone din parcul unde se afla teatrul
în aer liber, în apropierea cazinoului, la câțva metri de pontonul ce intră in
mare vreo 50 de metri. Anul acesta au fost invitate trupe din Rusia, Turcia,
Spania și Bulgaria. În fiecare seară intrarea a fost gratuită și era
plin de copii, de părinți, de bunici, de căței scoși la plimbare.
Forfotă, agitație, floricele aruncate sau uitate pe jos, urlete, țipete, înghesuială,
îmbrânceală, călcat pe picioare fără scuze și câte și mai câte.
În cele patru zile cât am stat
am văzut 9 spectacole, fără pretenții, dar adaptate la specificul festivalului:
ușor de montat pentru aer liber, cu durată sub o oră, foarte vizuale.
Spectacolul de deschidere a fost Albă ca
zăpada și cei șapte pitici, jucat
de copii, membri ai cercului de teatru de păpuși de pe lângă teatrul gazdă. A
urmat apoi, Teatrul de păpuși din Burgas cu piesa Vreau să fiu mare, scrisă de Izabela Degurska și regizată de grecul
Kiryakos Argiropulos. Colorat, antrenant spectacolul spune povestea unui mic
dragon ce trăiește într-o peșteră din pădure și care vrea să crescă mare repede
și dintr-o dată, într-o zi dacă se poate. Teatrul Danny și Dessi din Haskovo
ne-a spus o poveste cu...miere, pe
versuri scrise de Batko Zlatko și Leda Mileva, pusă în pagină de Tania
Eftimova,care și joacă. O vânzătoare de miere încearcă să vindă borcanele cu
gustosul și prețiosul produs, dar fiind înconjurată de copii începe să depene
în fața lor poveștile copilăriei ei. Din cele zece borcane ies, pe rând o serie
de animale ale pădurii, fiecare cu povestea lui. Un spectacol bazat pe improvizație
în funcție de reacțiile micilor spectatori. Tot cu o poveste inspirată de
animalele pădurii a venit și Teatrul regional de păpuși TEREMOK din Vologa,
Rusia, Poveste despre puiul de urs cel
neastâmpărat, în regia lui Andrei Kniazkov. Ursulețul nostru, Mishuk descoperă
că cel mai important lucru pe lume este iubirea necondiționată a părinților și
că cel mai minunat loc de pe pământ este acasă. Micul magazin cu culori este spectacolul prezentat de Teatrul Art
Land din Sofia. În regia Mariei Banova, actrițele Zdrava Kamenova și Iulia
Kolarova au spus povestea Fridei, o fetiță pasionată de pictură, care intră
într-un mic magazin să-și ia culori. Pablo, artist și el o învață jocul
culorilor, combinațiile lor magice care ne pot infrumuseța viața. Teatrul Aladdin
din Sofia a adus în fața publicului povestea, ghici voi a cui? A lui Aladin, firește. A fost un one man show
al lui Dimităr Todorov, cel care a semnat dramatizarea, concepția păpușilor și
regia spectacolului. Povestea este spusă, de data asta de duhul din lampă și nu
de Șeherezada. Teatrul de stat de păpuși din Plovdiv a prezentat o poveste pe
nisip intitulată Ce crocodil! Mi s-a
părut de departe cel mai interesant spectacol. Totul se întâmpla în fața ta.
Într-un colt al scenei erau trei actori ce făceau vocile, cântau, în față masa
unde 2 actrițe desenau cu degetele pe nisip, în spate ecranul pe care era
proiectată povestea. Totul
într-un ritm amețitor. Un text plin de poezie despre prietenia care salvează
vieți, despre lupta dintre cei puternici și cei slabi, despre relațiile dintre
tineri și vârstnici. Teatrul regional din Riazan (Rusia) a prezentat povestea Teremok sau căsuță cu minuni scrisă de
Samuil Marșak, cunoscut autor pentru copii, critic, traducător evreu rus din
secolul trecut. Liniștea unei căsuțe din pădure este tulburată de “invazia”
unei vulpi, a unui urs și a unui lup. O muzică veselă însoțește versurile care
vorbesc despre prietenie, curaj și dreptate. Ultimul specatacol văzut a fost
cel prezentat de cunoscutul păpușar spaniol, Jordi Bertran, binecunoscut în
România, oaspete nu numai al Teatrului Țăndărică la multe ediții ale
Festivalului Teatru, stradă și copil (ultima dată chiar în luna iulie a acestui
an) sau ale Festivalului internațional al teatrului contemporan de animație
ImPuls, ci și al altor teatre din țară. Spectacolul său Poeme vizuale este o lecție de mânuire, de inventivitate, de
măiestrie, de virtuozitate “predată”de maestrul catalan, ajutat de Maria Isabel
Martinez și Eduardo Telletxea. Aproape că îl știu pe dinafară, dar de fiecare
dată mă fascinează jocul cu literele din burete care țes o poveste, dansează.
La lumina lunii și sub cerul liber, la malul mării efectul de magie s-a
amplificat și mai puternic. Și așa s-a încheiat pentru mine festivalul de la Burgas
Zilele păpușii cu regretul că nu am
putut sta până la final. Concluzia ar fi că cele văzute s-au remarcat prin
simplitatea poveștilor, prin mesajul care invita la joacă și voie bună, prin
modalități scenografice deloc complicate, dar care scoteau la iveală
preocuparea pentru găsirea unor soluții rapide de schimbare de decor nu nui în
timpul spectacolului, dar și după terminarea lui, când, hocus-pocus, în 10
minute intra altă reprezentație.
În afară de
spectacole, întâlniri cu prieteni, căutări culinare (fructe de mare, pește,
biurek, adică ardei copți umpluți cu brănză de capră și prăjiți în aluat de
șnițel), am bătut la pas orașul Sozopol, o minune de oraș vechi, cu străzi în
pantă, parcă săpate în stâncă, unde marea este la picioarele tale. Apoi am făcut
o croazieră pe Marea Neagră, am poposit pe insula Sf.Anastasia, unde m-am
simțit ca o castelană, departe de lumea dezlănțuită, aruncată în mijlocul
mării, în bătaia vântului și la cheremul piraților. Mi-am imaginat un scenariu
de film, la răscruce de vânturi în care eroina eram eu. Visul, ca orice vis a durat puțin și m-am
trezit la București, în plină vacanță.
Și
am încălecat pe o șea și v-am spus povestea unui festival de vară unde “stelele
și luna au ținut cununa”
unor seri călduroase la buza mării și nu a sobei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu