Cea mai recentă
carte semnată de Cristian Pepino și apărută la UNATC Press abordează o temă
extrem de interesantă legată de “istoria secretă a
păpușilor” și are ca subtitlu “teatrul de animație și sacrul”. Ca orice artă
care se respectă, teatrul de păpuși are o istorie ascunsă ce vine din timpuri
aproape imemoriale, cu secrete bine păstrate, unele nici până azi dezvăluite.
Cristian Pepino, unul dintre cei mai titrați regizori, dedicat trup și suflet
artei care l-a consacrat, o enciclopedie vie a tot ce mișcă în teatrul de
păpuși și marionete pe mapamond sau la nivel national, care a experimentat
diverse mijloace de expresie artistică, se dovedește încă o data un pasionat
cercetător, sfredelitor spirit, un curios, care nu vrea să țină pentru el cee
ace știe. El spunea undeva că: “într-o
lume aparent din ce în ce mai lipsită de spiritualitate, evoluată tehnologic,
profană și profanatoare, păpușile și marionetele sunt făpturi misterioase care
fac să se trezească în noi ceva atavic, fundamental.” Farmecul discret al lor a
fascinat și fascinează în continuare și revelarea unor secrete ce nu mai sunt
secrete nu face decât să ne facă să iubim arta marionetei, s-o respectăm, s-o
păstrăm, s-o cunoștem și să ne luptăm să mergă mai departe.
Cristian Pepino a pornit în demersul său de la afirmația
lui Gordon Craig care a spus că “marioneta este descendenta vechilor idoli de
piatră ai templelor, e imaginea degenerate a unui zeu” și nu un simplu
divertisment minor pentru copii, cum se mai crede astăzi. Studiind ” preistoria”
și istoria veche a teatrului de animație, transformând meseria de regizor
într-una de arheolog, pentru care fiecare ”pietricică” are o semnificație
aparte, cercetînd arhive și documente, citind enorm, Cristian Pepino
demontrează printr-o pledoarie extreme de elaborată că teatrul de animație are
origini sacre, că a fost o formă de credință, de religie și, mai apoi, de artă
ce a însoțit întrega istorie a omenirii. Prima marionetă articulată e veche de
25.000 de ani și a fost descoperită în mormântul unui șaman, fiind îngropată
alături de el ca o expresie a unui instrument de magie. Deci, stratuietele din
fildeș, cultul divinităților animaliere, al străvechilor ritualuri funerare din
perioadele de început ale istoriei sunt primele mărturii ale existenței
sacrului în teatrul de animație. Cristian Pepino trece în revistă o serie de
“etape”: moaște, mumie,
statuetă, manechin, obiecte-divinități non- iconice, statuia-zeu, păpuși
phallice, care conform mărturiilor, studiilor, cercetărilor diverse se
constituie ca “probe” în favoarea teoriei că teatrul de păpuși își
are originea în manifestările sacre din timpurile străvechi.
O altă teorie dezvoltată în cartea sa de către Cristian Pepino este aceea că au existat și, încă mai există,
o serie de ritualuri arhaice, comune multor popoare, cum ar fi cele agrare și
care constau în crearea unor statui din paie care la sfârșitul acțiunii erau
arse sau înecate (mama recoltei, regina grâului, zeița orezului,etc). Așa ajungem
și la Caloian (o păpușă din lut sau din lemn), la Lazărul (o fecioară îmbrăcată
în mireasă, însoțită de un alai de fete-bocitoare pentru Lazăr și care a murit și
apoi a reinviat). Mai amintește autorul de mitul meșterului Manole, un rit de
sacrificiu uman practicat în vechime de către constructori că să nu li se
dărâme construcțiile.
Sunt
multe eseuri despre păpuși în inițiere, spiritul pereche, statuiete în magia
neagră sau altele “vorbitoare” care ajută la exorcizare, la vrăjile din
dragoste. Este păpușa o jucărie sau un obiect sacru? Iată o întrebare pe care
ne-o punem mulți și la care și exemplele găsite de autorul cărții (figurina de
lemn, biiga din Burkina Fasso sau akua ma, din zona Lacului Ciad,
transformările miraculoase ale unor păpuși din lemn în om, la români și până la
Carlo Collodi și al său Pinocchio) sunt tot atâtea argumente că sacrul este la
baza teatrului care în timpuri moderne a fost denumit și de animație. Apoi, se
face o trecere în revistă a teatrului sacru în China, Japonia, India, la
amerindieni, în teatrul de umbre din Asia. Toată această “călătorie” este
însoțită de argumente, citate, exemple, dar și de un set de planșe, precum și o bibliografie foarte bogată.
“Teatrul
de animație s-a perpetuat peste secole datorită credinței în eficiența sa
magică, dar și pentru că mijloacele sale de expresie au încântat generații de
spectatori. Misterul animării este foarte puternic și astăzi, și chiar dacă
mișcările personajelor nu mai sunt considerate profetice și nu mai sunt
folosite în divinație, arta animației creează spectatorului o stare special, de
uimire, de prezență a unui mister și un gând ascuns despre originea divină a
artei. Pe parcursul unui spectacol, păpușa animată este încă privită ca o
ființă magică, vie, iar spectatorul de orice vârstă are momente în care uită că
este un obiect”, scrie Cristian Pepino. De aici, se subînțelege și ideea că teatrul de animație nu este numai
pentru copii, de la începuturi el fiind adresat adulților, iar magia vine din
trecut, fascinația din prezent.
Cartea lui Cristian Pepino oferă o imagine cuprinzătoare,
elaborată și este scrisă din dragoste de teatru, din pasiune mistuitoare pentru
arta pe care o slujește de atâția amar de ani cu credința sacră de care
vorbește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu