duminică, 21 octombrie 2018

Maria Gornic: Da, meseria se poate fura –totul e să ști ce să furi, ca mai apoi să faci cu crez, pasiune și suflet!





De când mă învârt și eu în lumea păpușilor, au fost oameni pe care îmi doream să-i cunosc, nu, doar să-i văd de la distanță. Parcă, degajau un mister, dar timpul nu era de partea mea niciodată. Un astfel de om este Maria Gornic, actriță cu vechime la Teatrul pentru copii și tineret Merlin din Timișoara, peste 50 de ani. Un argint viu pe scenă și în afara ei, preocupată de tot și toate, veselă, energică. Despre ea regizorul Cristian Pepino spunea în Dicționarul teatrului de păpuși și marionette din România:Foarte talentată mânuitoare şi actriţă, interpretă excelentă a unei palete vaste de roluri, s-a impus ca una dintre cele mai bune artiste de gen din ţară”. Dacă în discuția noastră ea amintește spectacole de suflet în care a jucat, ca regizor este autoarea unor reprezentații ca O poveste de iarnă, Zâna Lacului, Noua poveste a Scufiței Roșii, a ținut și cursuri pentru actorii teatrului. Veți descoperi un om frumos, pentru care profesia a fost totul.
Raluca Tulbure: Cine este Maria Gornic, zisă și Cuța? Cum te-ai caracteriza pe scurt?
Maria Gornic: Cine sunt? Un Capricorn de ianuarie, din Timișoara care și-a ales o profesie pe care o face cu pasiune și suflet! Sunt o fire ordonată,  dublată de o sinceritate debusolantă. Defect: orgolioasă (ca toți actorii, chiar dacă nu recunosc) și ambițioasă! Orice realizare-pe orice plan-vine doar prin multă muncă și luptă.              
R.T: Când erai copil, te jucai cu păpuși, bănuiesc. Te gândeai că vei face o meserie din asta?
M.G: Când eram copil nu aveam păpuși și nici vorbă de a mă gândi la ce voi face în viitor. Ca majoritatea copiilor de atunci, doream să fiu medic, să ajut și să pansez răni! Nu știam atunci că și păpușarul poate “pansa răni”. Am aflat mult mai târziu când am lucrat cu 4 copii autiști! Atunci, păpușile mele erau gheme de lână sau știuleți de porumb –din gradina bunicilor (spre disperarea lor!)  
R.T: Cum ai ajuns la teatrul de păpuși?
M.G: Am jucat teatru la liceu cu profa de română –așa era în acea perioadă: profesorii de română inițiau cerc de teatru cu elevii, iar cea mai bună trupă mergea la Cântarea Romaniei. Ei, noi nu eram de Cântarea României! Dar, eram fericiți că învățam lucruri noi, care ne și plăceau.  Citeam mult și de toate, răsfoiam albume de artă, ascultam muzică clasică, mergeam la expoziții – totul pentru a ne documenta –spunea profa Margineanțu. Deveniseram interesați de cultură! Apoi, am mers la Școala.populară de artă – secția teatru, doar să asist (nu m-am înscris, nu-mi plăcea atmosfera-toți erau mai mari, cu alte preocupări...).  Acolo preda istoria teatrului secretarul literar de la Teatrul de Păpuși: “ai o figură făcută pentru teatrul de păpuși” mi-a spus într-o zi și, curând aveam să dau concurs pentru un post! S-a întâmplat să fie în același timp cu examenul de la medicină. Dar, reușind la teatru, nu m-am dus la ultimul examen!
R.T: Și nu ai avut probleme acasă? 
M.G: S-au rezolvat, pentru că aveam părinți ce credeau în mine. Știau că dacă vreau să fac ceva, voi face bine! Stai! Întrebarea era, dacă eram pregătită pentru asta? De unde era să știu eu atunci!? Începeam o nouă parte a vieții –puteam să mă joc cu păpușile și eram și plătită pentru asta! Nu era grozav? Dar, dacă nu mi-ar fi plăcut, nu rămâneam –așa făceam mereu! 
R.T: Se spune că e o meserie care se și fură, tu de la cine ai “furat”?
M.G: Da, meseria se poate fura –totul era să ști ce să furi, ca mai apoi să faci cu crez, pasiune și suflet! Nu poți face ce face altul-pe care îl admiri! Directoarea, Florica Teodoru, m-a trimis la București să mă specializez! Timp de 2 ani m-am hrănit  cu păpușărie, marionete, actorie, estetica, istoria teatrului, mișcare scenică, dicție...UAU! Eram feeericită!! Îmi plăcea tot ce făceam, plus că puteam merge să vedem spectacole, la ce teatru doream!  
R.T: Ce calități trebuie să aibă în plus un actor mânuitor fața de un actor de dramatic?
M.G: Păi, păpușarii sunt doi în unu! Mânuiesc și interpretează, să nu mai vorbim de atenția distributivă necesară în scenă, baletul” pe care îl faci să treci peste trepiedele cu decor, să nu te împiedici de picioarele colegilor,etc. Păpușarul ține mâna sus cu o păpușă sau la nivelul taliei sau jos cu marioneta, iar vocea și interpretarea trebuie să fie aceiași!   Am văzut un spectacol de operă cu Traviata, la Stockholm,  în care cântăreața-care făcuse și studii de actorie și dans, avea o voce perfectă, aceiași, așa cum trebuia –deși, sărea  fericită pe canapele, dansa, suferea întinsă pe spate, iar emisia vocală  era la fel!(nu se simțea că face effort!) Condiție fizică, antrenament, experiență, muncă, exerciții...Cam asta e și la păpuși!   
R.T: Care este etapa care îți place cel mai mult când lucrezi la un spectacol? Din punct de vedere al actorului, dar și al regizorului?
M.G: Cea de concepere a păpușii –de la desenul scenografului  până la forma crudă  a întregii păpuși, pentru că îmi place să particip la nașterea ei (ca apoi să-i dau viață, trebuie să știu defectele, ce mișcări pot face și cum, etc). Apoi, îmi place când se alege muzica, e foarte importantă pentru spectacol. Cu riscul de a supăra pe unii, spun că în spectacolul de animație important este în această ordine: scenograful, muzica, actorul ,regizorul și, apoi, multi, multi alții. Atunci, când încerc o păpușă (viitoare păpușă!) fredonez ceva, bag onomatopei, lălăi-pe sec, pentru că, nu știi ce ai în mână! Sufletul păpușarului trece prin mâna lui în păpușă și o face să trăiască. Cel mai bun păpușar este copilul. Ceează o lume, o poveste cu ce are la îndemână-jucarii, lego, obiecte din bucătarie! 
R.T: Cel fel de actor ești în raport cu regizorul?
M.G:  Sunt un actor cuminte! Ascult regizorul, îl aprob și fac ce știu eu mai bine. E OK! Nu am avut reclamații! Se pare că ne completăm.  
R.T: Ce relație ai cu actorii, atunci când ești regizor?
M.G:  În general (mai sunt si exceptii..) sunt ca o cloșcă care își adună puii să îi învețe să mănânce, să piuie, să nu se calce pe picioare unii pe altii! (eu, în teatru, sunt Cuța –bunicuța!) Mai strig, dar cred că atunci sunt supărată pe mine că nu știu să le cer ce vreau și atunci iau păpușa și le arăt. E simplu!  
R.T: În pielea cui te simți mai confortabil? Actriță sau regizor?

M.G:  Bineințeles că-mi place să fiu actor,pentru ca asta știu să fac cel mai bine. Regia  este-pentru mine-încununarea experienței ca păpușar.
R.T: Cum vezi teatrul de păpuși în viitor?
M.G:  Eu nu știu care e viitorul meu săptămâna asta,  cu atât mai mult, habar nu am care e  viitorul teatrului de păpuși. Oricum, păpușa va exista mereu, poveștile la fel, dar actorii păpușari...?!Vor fi doar actori minunați, talentați! Dacă, măcar la 5 ani odată, ar  apărea un actor capabil să iubească păpușa, să-i insufle viață, inocență, să facă totul cu pasiune și credință, cu sigurnță, va exista un viitor luminos pentru teatrul de păpuși (animație,pentru copii și tineret, mă rog, cum s-o fi mai chemând..). Arta păpușăriei  nu înseamnă artificii regizorale(știu eu care artificii,dar nu le spun), tehnici moderne, spectaculoase, ci înseamnă măiestria de a da viață unei cârpe, material, care respiră, oftează, privește spre sală, își apleacă capul pe umăr și se uită în ochii unui copil ,râde și dialoghează. Și asta o fac actorii dăruiți sau talentați și muncitori (ambele la un loc!).  Ce vorbesc eu? Despre ce vorbesc eu?  Că doar trăim într-o societate atât de superficială, încât ...Stop!    
R.T: Cât de greu este să joci pentru copii?
M.G: Nu e greu.! Îmi place! Cel mai sincer cronicar este copilul (de asta nu prea vin cronicarii!) Lui îi place sau nu și spune clar de ce! Atenție: nu întreba niciodată un copil care iese de la spectacol dacă i-a plăcut.Va spune –aproape –întotdeauna că i-a plăcut! Greșit! Este sub influența orei petrecute în sala de spectacol. Ai răbdare!  Întreabă-l, mai târziu. Îți va spune și de ce.  Aduceți copii la repetitii generale și la avanpremiere  (măcar pe cei ai angajaților) și, veți vedea reacția lor. Atunci, se mai poate schimba ceva! Din experiență știu că, atunci când se vorbește în sală (comentarii, plictis, oboseala, lipsa de concentrare) nu trebuie să  te chinui să vorbești mai tare (ca să-i acoperi) pentru că vor vorbi și ei mai tare. Din contra, vorbești din ce în ce mai șoptit și reacția lor o vei vedea imediat. Dacă nu, înseamnă că acolo, la acea scenă ,e o problemă ce trebuie rezolvată.  
R.T: Ce crezi că s-a schimbat în mentalitatea copilului de azi ,față de cel care erai tu?
M.G: Foarte multe s-au schimbat, dar inocența, puritatea și sinceritatea au ramas aceleași. Copiii sunt mult mai deștepți, mai informați, dar teatrul ii aduce împreună, se simt, aplaudă, se privesc, reactionează, râd, strigă, fac totul împreună. Deci,  ce s-a schimbat? Spectacolele trebuie să se schimbe, ca să-și dorească să vină la teatrul de papusi. Trebuie să-l implici pe copil în actul artistic, să vorbească cu păpușa (mânuitorul). Copilul, și pe vremea mea și acum, se plictisește repede, deci,  trebuie să-l atragi cu ceva nou (rupere de ritm în vorbire, să-i ceri părerea).
R.T: Care ar fi definiția ta despre teatru?
M.G: Spus simplu de un copil de 3- 4 ani:”teatrul este unde merg duminica cu tata și unde vedem povești, păpuși și muzică”.  De fapt,  este o manifestare culturală, o trăire colectivă a reactiilor spontane –emoție, râs, tristețe. E muzică, artă plastică, dans, e un dialog între sală și scenă     
R.T: Ce le-ai  spune  tinerilor care vor să facă această meserie?
M.G: Dacă iubiți copiii,vă plac papușile și jocul și doriți să faceți teatru, treceți pe la teatrul de păpuși să vedeși niște spectacole. Sunt convinsă  că o să doriși să fiți și voi pe mica scenă, dar,  e mult mai greu să fii păpușar decât actor la dramatic. Dacă nu te sperie asta, vino,te așteptăm cu brațele deschise!         
R.T: Dintre zecile de spectacolele în care ai jucat, pe care le ai la suflet?
M.G: Toate mi-au fost dragi și nu știu dacă aș fi refuzat vreodată un rol. Dar, puiul de cocor din spectacolul recital,  Lecție de cor și zbor pentru puiul de cocor ,în regia lui Cristian Pepino, unde am jucat alături de Ionuț Brancu, mi-a rămas în suflet cu regrete, pentru că a trebuit să mă operez la corzile vocale si, am lipsit o perioadă, iar Ionuț  a plecat și el spre București. Apoi, Ivan Turbincă, scenografia (cabinet alb) a Cristinei Nagy, regia Victor Cârcu, unde Moartea era fascinantă! Sau croitorașul cel viteaz din piesa cu același nume (regia V.Cârcu), care era singura marionetă, restul personajelor erau manechinele de croitorie, călcătorul cu jar,  alte accesorii din atelierul de croitorie. Au fost roluri dragi cu care m-am format ca păpușar, iar, apoi,  sute de personaje de toate felurile, bune, rele(în mod special, cele negative îmi plăceau) și care mi-au umplut viața!   
R.T: Ai avut și experiența de a juca într-un teatru particular, teatru de garaj și curte? Cum a fost această experiență.
M.G: Mi-a plăcut la nebunie faptul că, imediat după ce m-am pensionat, viața profesională a devenit tot mai plină de surprize și oferte. Am trecut pe la Teatrul Maghiar din Timișoara- sectia de papusi – unde am întâlnit actori fabuloși și iubitori de joc și joacă! Apoi,  la un teatru particular, ”Teatrul Iulia”, unde la început erau doar 2 oameni, apoi, tot mai mulți actori dramatici  care doreau să joace și păpuși. Textele le scrieam singuri, decorul îl făceam singuri, montam, demontam, jucam , mânuiam, iar seara aveam party-uri cu copii. Ne-am sudat  și format ca personalități împreună! În parallel,  am început și colaborarea cu Teatrul de curte si garaj “Aualeu”,unde idea actorului și regizorului  Ovidiu Mihăiță de a monta un one puppet show pe un text al  regizorului Ion Sava Paricidul m-a  obligat să fac ce nu mai făcusem de ani buni,  să mânuiesc o  marionetă! Problema nu era asta, ci faptul că în spectacolul de 1 h, mânuiam un lemn, cu trăiri, emoți, dorințe, revolte (textul savuros, plin de umor și tensiune citit de Ovidiu Mihăiță) și nimeni nu se plictisea! Era viu! (nu credeam că o să reușesc să mânuiesc o marionetă pe vocea live a altui actor, alta personalitate, alt rim interior!).  Atunci, am mai învățat ceva, ceva de la un mult mai tânăr coleg,  că totul se poate dacă vrei sși ești dispus să muncești, să repeți iar și iar, la un banal gest! Marioneta aceea spunea lucruri serioase despre condiția actorului și a artei sale.Dramatic de-a dreptul! 
R.T: De ce este nevoie în meseria asta: talent, șansă,muncă?
M.G: E nevoie de histrionism! Dacă ești deschis spre joc, iubești copiii, și dorești să faci această meserie, totul e perfect pentru că munca care se adaugă la toate acestea, te va ajuta să te perfecționezi  și să  devii păpușar. Cred că se mai poate adauga câte ceva: să cânți, să ai condiție fizică (dacă practici un sport e minunat!) și să ai spirit de echipă Spectacolul  îl face o echipă! 
R.T: Dacă ai avea posibilitatea de a lua viața de la capăt ai merge pe același drum sau ai apuca-o în altă direcție?
M.G: Aș merge tot pe acest drum și, nu pentru că îl cunosc deja, dar ,chiar, sunt fericită că l-am urmat. La un moment dat, a trebuit să fac altceva, profesional vorbind și am făcut perfect ,dar cu bagajul  pe care îl aveam din teatru! M-a ajutat enorm, am înțeles oameni suferinzi, am încercat să ii fac să râdă, să spere  că mâine va fi mai bine. În teatru am învățat să ajut și mi-a fost de folos!  
R.T: Ai regrete?
M.G: Da, am un mare regret. Dacă aș putea  da timpul înapoi as vrea  să merg  pe acelasi drum. Regret că se termină așa repede  ceea ce îți place foarte mult!
R.T: Ce ai face dacă ai avea o baghetă magică?
M.G: Bagheta magică aș folosi-o pentru  copiii mei de acasă și pentru copiii mei din teatru:  fie fericiți așa cum am fost eu. În rest, sunt multumită că nu am trecut prin viață degeaba!

                                                                   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu