David Zuazola: Mesajul este: nu căuta mesaje, uită pentru o oră de lumea ta, intră în a mea.

David Zuazola este un artist păpușar complex: constructor de păpuși și mecanisme, scenarist, compozitor, scenograf, interpret. Și,mai e ceva, scrie articole, cronici, eseuri în reviste de specialiate (Titeresante), ține conferințe. S-a născut în Chile, s-a stabilit la Madrid, dar și în Italia. E carismatic, jovial, plin de idei, cu alură de sportiv. Nu are un repertoriu foarte vast, dar fiecare spectacol a făcut înconjurul lumii, a luat premii, a făcut să se vorbească de el. Nu am putut să-l ocolesc și a răspun promt la întrebări.

Raluca Tulbure: Ne-am cunoscut în București, la festivalul organizat de Teatrul Țăndărică în 2018, unde ai avut un spectacol și ai ținut și o conferință. Anul acesta ești invitat în cadrul festivalurilor de profil de la Timișoara, Arad și Cluj Napoca. Se poate vorbi de „dragoste la prima vedere”? Ce știai despre teatrul românesc de animație înainte de prima ta vizită?

David Zuazola: Am venit pentru prima dată în România, în urmă cu câțiva ani la Festivalul Euromarionete de la Arad. Atunci făceam parte din Compania Jordi Bertran. Aradul m-a fermecat, mai ales berea rece și centrul orașului. Oamenii sunt foarte amabili și asemănători cu cei din Chile. A doua oară când am vizitat România, a fost așa cum spuneai, anul trecut la Festivalul ImPuls de la Țăndărică în București. Orașul e halucinant, festivalul minunat. Mi-a plăcut, în timpul liber, să evadez prin oraș și să mă plimb pe străzi. Seara, urmăream festivalul, mă întâlneam cu colegi din lumea întreagă. Am amintiri plăcute legate de munca extraordinară pe care o fac Narcisa și Călin Mocanu, Miruna Simian. Atenți la toate detaliile, reușind să facă șederea noastră cât mai plăcută. Despre România știam multe lucruri, destre teatrul Țăndărică, despre festivalurile de la Arad, Timișoara și Cluj Napoca. Mereu a fost o țară cu o tradiție importantă în păpușărie și, asta se vede în spectacolele companiilor sau păpușarilor cu care mă întâlnesc prin lume.

R.T.: Când ajungi într-un loc nou, înainte de spectacol, ce-ți place să faci?

D.Z.: Îmi place să gust mâncarea locală, berea, să stau de vorbă cu oamenii. De câte ori pot, o pornesc pe străzi, fară hartă, încercând să descopăr colțișoarele speciale ale orașului respectiv.

R.T.: Cum a început pasiunea ta pentru teatrul de păpuși? De copil?

D.Z.: De mic îmi plăcea să construiesc lucruri. Făceam păpuși mici și jucării și inventam mici istorii. Mai târziu, am învățat să lucrez în lemn de la bunicul meu care era tâmplar.  La un moment dat, m-am apucat de muzica și am făcut Comunicare la universitate. Când am plecat din Chile, am ajuns la Barcelona, m-am pus pe studiul teatrului, l-am avut ca profesor pe Jordi Bertran. El m-a invitat să fac parte din compania lui și, așa a început totul.

R.T.: Vorbește-mi un pic de copilăria din Chile. Pentru fiecare artist anii de început sunt importanți nu numai în formarea ca profesionist, ci și ca om.

D.Z.: Am copilărit într-un cartier sărac, unde trebuia să inventezi și jocurile și jucăriile. Nu existau jocuri electronice, nici calculatoare așa că jocurile principale erau cele cu prietenii din cartier. Prieteni adevărați din carne și sânge. Nu ca cei de azi, virtuali. Jucam fotbal, prindeam insecte, mergeam cu bicicleta. Îmi amintesc că aveam și multe perioade de singurătate când mă uitm la televizor la desene animate sau mergeam în curte și mă jucam cu figurinele din plastic. Mereu am fost un singuratic, am descoperit în timp muzica și scrisul. Am început pe la 13 ani să cânt la chitară, am făcut-o mulți ani, să compun muzică, să scriu versuri. Am făcut asta toată adolescența. Nu prea îmi plăcea să ies, preferam să stau în camera mea. Acum, e la fel, ies numai când călătoresc, altfel, toată ziua stau în atelier exersând. Copilăria mi-a influențat modul de a fi, m-am schimbat foarte puțin. Am rămas același băiețel, doar cu mai puțin păr și multe riduri.

R.T.: Care este etapa cea mai importantă din procesul unui spectacol?

D.Z.: Etapa cea mai importantă este atunci când îți dai seama că și cel mai mic detaliu este important. Începuturile sunt mereu diferite. Îmi amintesc că prima mea încercare a fost doar o idée pe care am scris-o și apoi a devenit spectacol. Al doilea spectacol a pornit după ce am construit o păpușă. De la ea a pornit povestea și apoi am scris scenariul. Spectacolul s-a numit Aripă murdară. A fost primul spectacol ca solist, care mi-a definit stilul și m-a purtat în multe turnee. Ultima operă Jocul timpului a început de la un vis. Am visat că trebuie să lucrez cu 7 regizori din 7 țări diferite, 7 povești de 7 minute fiecare. Așa a început o muncă care a durat 4 ani de pregătire. Fiecare spectacol are etape diferite și viață proprie. Important este să trăiești o perioadă de deschidere creativă pentru a fi gata să începi altceva.

R.T.: Îți construiești singur păpușile. Știu că lucrezi cu materiale reciclate. Ce alte materiale preferi?

D.Z.: În principal folosesc materiale reciclabile și lemn. Îmi plac metalele și jucăriile stricate. Îmi place să creez mecanisme individuale pentru fiecare păpușă și altele ca scenografia să prindă viață. Dar, mereu descopăr materiale noi. Să-ți povestesc despre ultimul? Lucrez la un spectacol nou care se va numi Robot, împreună cu prestigioasa companie poloneză Unia Teatr Niemożliwy. Trebuia să obțin efectul de metal, cu un material ușor. Am descoperit că folosirea conservelor de băuturi și beri ar avea un efect metalic care a funcționat foarte bine pentru mine.

R.T.: Ce sisteme de mânuire folosești?

D.Z.: Cele pe care le pot folosi eu și numai eu.

R.T.: Să vorbim puțin de experiența ta cu Jordi Bertran, unul din marii marionetiști ai lumii, binecunoscut în România. Ce ai învățat de la el?

D.Z.: A fost o experiență minunată. Cu el am început în lumea asta, am avut posibilitatea de a călători peste tot, am participat la multe festivaluri, văzând spectacole din realități diferite. Așa am început să-mi caut un loc al meu și l-am găsit. Jordi Bertran este un prieten bun, suntem în contact și, din când în când, mai lucrez cu el. De la el am învățat să potrivesc muzica cu păpușile. Ritmul, timpii, umorul care caracterizează lumea păpușilor. Am făcut niște cursuri cu el în care am învățat să folosesc marionetele. Așa cum ai spus, este unul dintre cei mai importanți marionetiști din lume și sunt recunoscător pentru ocazia pe care mi-a dat-o.

R.T.: Spectacolul Jocul timpului pe care l-am văzut, mi s-a părut interesant din mai multe puncte de vedere:scenariu, păpuși, mesaj, dar și pentru numărul 7, așa cum aminteam mai sus. E numărul tău magic?

D.Z.: Spuneam că am avut un vis. Am vrut să trăiesc visul aevea și nu mi-am pus întrebări. S-a născut în mod natural, cifra 7 este un număr magic și cred că asta a ajutat la succesul spectacolului. Am avut norocul să călătoresc în peste 20 de țări, am obținut premii importante și asta, datorită magiei lui 7.

R.T.: Care este mesajul acestui spectacol?

D.Z.: Mesajul este: nu căuta mesaje, uită pentru o oră de lumea ta, intră în a mea.

R.T.: Ești un globe trotter, unde te simți cel mai acasă?

D.Z.: În atelierul meu