La Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău, la secția de
animație, lucrează de zeci de ani un cuplu de artiști plastici, Liliana și
Eduard Lașoc. Au terminat un liceu de arte plastice, unde s-au și cunoscut,
s-au angajat la teatru, au lucrat și lucrează încă în echipă. Au o fișă de
creație extrem de bogată, cu titluri variate pentru diverse vârste. Dintre ele
spicuim la întâmplare: Aladin, Oblio, Prâslea cel voinic, Serenadă pentru
Cervantes, Dumbrava minunată, Vreau să număr stelele, Făt Frumos și
vrăjitoarea, etc. Munca lor a fost răsplătită cu premii la festivalurile de
tradiție din țară (Galați, Cluj-Napoca, București, Botoșani). Împreună au
participat la diferite expoziții de arte decorative sau scenografie . Am
realizat un interviu fulger cu doamna Liliana Lașoc, care și-a însușit rolul de
purtător de cuvânt al familiei de artiști.
R.T.: Când
și cum ați realizat că joaca cu păpuși este drumul pe care vreți să pășiți în
viață? A fost dragoste la prima vedere?
L.L.: În timpul liceului de arte plastice
am mers la un spectacol la teatrul de păpuși, cu o colegă al cărei unchi era
actor păpușar. După spectacol, am mers în spatele scenei am văzut
păpușile, măștile, costumele,
decorurile, parcă erau într-o lume de vis. Și da, a fost dragoste la prima vedere.
În liceu făceam măști din lână, din sfoară, din alte materiale. Am
făcut și tapiserii, iar Edi se ocupa de sculptură.
R:T.: Când porniți să sculptați o păpușă care este primul gând?
L.L.: Că o să dau viață unei schițe care o să bucure copiii.
R.T.: Cât
este de greu să fiți asemenea lui Geppetto, să însuflețiți o bucată de lemn, de
buret sau de material?
L.L.: Când faci ceva cu drag, nimic nu
este greu.
R.T.: Aveți
un material preferat din care să sculptați?
L.L.: Polistirenul , dar și buretele.
R.T.: Doamnă Liliana, între
măști, tapiserii și sculptură păpuși ce vă place mai mult?
L.L.: Toate îmi plac. Fac parte din mine. Dar dacă ar fi să aleg, mai mult și mai mult îmi place să sculptez păpuși.
R.T.: Cum
se împarte munca artistică într-o familie de creatori?
L.L.: Eu fac sculptura în polistiren și burete, iar Edi se ocupă de
mecanismele papusilor si de decoruri.
R.T.: De
ce credeți că se găsesc atât de greu sculptori sau constructori de păpuși?
L.L.:
Copiii din ziua de astăzi și absolveții de facultate vor câștiguri
imediate și salarii mari sau vor să lucreze numai pe calculator. Nu ca noi care
ne-am legat cu sufletul de păpușărie, chiar dacă partea materială era
neglijabilă. Putem spune că este o meserie care se fură pentru că nu
există o școală pentru sculptură păpuși.
Trebuie să înveți, să te perfecționezi, să deții secretul unor tehnici diverse.
R.T.:
În afară de talent, ce credeți că îi trebuie unui artist pentru a desăvârși
o păpușă sau o marionetă, un décor sau un mecanism de mânuire?
L.L.: Să pună mult, mult suflet în ceea ce face.
R.T.:
Cât de importante sunt premiile în viața voastră?
L.L.: Ele sunt încununarea muncii și contează pentru suflet.
R.T.:
Dacă ar fi să faceți un bilanț, cam câte spectacole ați realizat, câte
păpuși au ieșit din mâinile voastre?
L.L.:
Cred ca este vorba de vreo 400 de spectacole și peste 4000de păpuși.
R.T.:Un
părinte își iubește copiii în egală măsură, dar voi aveți o păpușă preferată?
L.L.:
Toate mi-au plăcut, fiecare are sufletul ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu