O idee excelentă pe care Elisabeta Pop a avut-o, o carte
despre secretariatul literar, despre ce este și ce înseamnă el, s-a
materializat de curând. Ariel din spatele scenei a văzut lumina tiparului la Presa Universitară Clujeană a
Universității “Babeș- Bolyai”,la coordonarea căruia și-a adus
contribuția și Raluca Sas Marinescu, conferențiar la Facultatea de Teatru din
Cluj-Napoca. Meritul apariției cărții îi aparține și regretatului dramaturg
Mircea Bradu, fost director al Teatrului „Regina Maria” din Oradea, care a
îmbrățișat ideea cu entuziasm, oferindu-se să o publice la propria editură. Din
păcate însă, moartea lui Mircea Bradu a făcut ca, pentru un moment , editarea
cărții să stea pe loc. Alți entuziaști au continuat munca asiduă și visul celor
două doamne, Elisabeta Pop și Raluca Sas Marinescu, s-a îndeplinit.
Am în față un volum consistent, de aproape 500 de pagini,
la care și-au adus contribuția mulți secretari literari din diverse generații,
care au încercat să răspundă la întrebarea Ce este un secretar literar?
Cronicari de teatru, dramaturgi, regizori (George Banu, Matei Vișniec, Ion
Vartic, etc.) și-au exprimat părerea, încercând să lămurească “misterul”
unei meserii pe cale de dispariție. Un ultim capitol este dedicat unor portrete
de oameni care au însemnat ceva pentru breaslă (Ion D. Sârbu, Ion Vartic, Doina Modola, Florin Faifer). Există în carte un portofoliu de fotografii color, iar
fiecare opinie este însoțită și de un curriculum vitae al autorilor.
Voi încerca să
creionez un posibil portret al secretarului literar, spicuind din ceea ce au
scris colegi de ai mei de breaslă, fără a
avea intenția să fac o fișă a postului,
oricum destul de săracă față de munca reală. Mulți dintre autori au povestit experiențele
proprii trăite, cum au ajuns să lucreze într-un teatru, au descris atmosfera,
au vorbit despre oamenii care le-au marcat trecerea prin instituțiile de
spectacol. Am citit mărturii emoționante ale unor oameni care au trebuit să
învețe din mers, care nu au făcut teatrologie, din generații diferite, din
epoci diferite. Oameni care și-au făcut meseria în vremuri în care secretarul
literar nu era confundat cu un simplu secretar, avea un cuvânt de spus, opinia
lui era luată în seamă. Generațiile mai tinere trebuie să găsească răspuns la
întrebarea aproape hamletiană “a fi sau a nu fi”...secretar literar.
Secretarul literar apare azi ca un simplu executant,
pentru că managerul este cel care trasează conceptul artistic sau strategia
unui teatru. Nu prea mai are timp să creeze, să propună, să citească piese, să
asiste la repetiții pentru că se pierde în referate, rapoarte, statistici,
tehnoredactare, îmbogățire conținut Facebook,
site-uri. Pe de altă parte, unii dintre
noi au trăit “experieța zilnică a unor acumulări profesionale
fascinante, inedite dominate de o dorință de cunoaștere de nestăpânit”(Ovidiu
Cornea, fost director și secretar literar la Teatrul Clasic “Ioan Slavici”din
Arad).
Pentru unii, hazardul, destinul, întâmplarea au jucat
un rol important în traiectoria profesioanlă, la care s-a adăugat pasiunea,
dăruirea, dar și întâlnirea cu regizori, dramaturgi, actori importanți de la
care se putea învăța. Putem spune că facem și noi parte din lumea miraculoasă a
teatrului sau nu? Ne ocupăm de afișe, de caiete program, de drepturi de autor,
de relația cu presa, de arhivare, suntem legați de birou și tastatură și din ce
în ce mai departe de scenă, de relația cu actorii. “Este adevărat că s-au
păstrat o parte dintre atribuțiile secretarului literar, chiar dacă s-au
modificat, poate, metoda și forma.
Fondul e același. Dar, și exită mereu un dar, unele lucruri s-au schimbat
destul de mult”. (Florina Dometi,Teatrul Regina Maria din Oradea).
O altă opinie susține că un secretar literar ar trebui să
fie „principalul colaborator, sfătuitor, consultant al directorului, dacă
acesta crede în el și-l vrea alături în această ipostază” (Zeno Fodor, Teatrul
Național Liviu Rebreanu, Tg. Mureș).
În zilele noastre, asistăm la transformarea secretarului
literar din strateg artistic în funcționar bun la toate. Claudiu Groza, care a
lucrat în mai multe teatre, susține că
ar trebui ca în teatrele de limba romănă să apară dramaturgul de spectacol, secretarul
literar să fie producător executiv, selecționer, manager de proiect. Ana Maria
Narti, scrie că „ar trebui să refuzăm hotărât încercările de a înlocui
secretariatul literar cu un soi de birou de marketing și comunicare”.
Altcineva, Ramona Nemeș (Teatrul „Regina Maria” din Oradea) susține ideea că un
“secretar literar este un liant între departamente, între
instituții și public”.
Unii
secretari literari au “aterizat”
în teatre și au făcut un fel de penitență înainte de ’89, luptându-se cu
cenzura, delațiunea, securitatea. Pentru alții munca într-un teatru a însemnat
și crearea unor legături de prietenie pe viață, a unei contopiri cu viața de
familie, dusă până la amestec, a unor renunțări, sacrificii.
O
altă opinie, Adriana Popescu (Teatrul Mic, Teatrul Național “I.L.Caragiale”) spune că “secretarul literar este omul din
umbră care ridică la plasă textul dramatic, regizorului,
actorilor. Un Ariel care îndeplinește dorințele lui Prospero pe tărâmul magic
al Teatrului…!?”
Altă
trăsătură: “este o meserie de cursă lungă, fluidă, sensibilă deopotrivă la
oscilația internă a teatrului și la vibrația societății; de acolo și
neliniștile și frustrările privind decăderea secretarului literar“ (Codruța Popov, Teatrul
Național “Mihai Eminescu”, Timișoara).
Secretarul
literar ar trebui să fie primul critic al spectacolelor instituției, dar ce te
faci când cine trebuie nu prea dă doi bani pe părerea ta? Și el ar trebui să se
adapteze condițiilor impuse de însăși evoluția teatrului.
Păreri interesante sunt consemnate în articolul scris
de secretariatul literar al Teatrului “Szigligeti” din Oradea. “Noi, secretarii
literari ai secoului XXI, am fost socializați într-un sistem în care
vulnerabilitatea teatrului nu s-a diminuat câtuși de puțin. În cadrul acestuia,
instituția secretariatului literar a fost extrem de expusă. Motivele sunt
extrem de complexe.”
Am încercat să adun câteva trăsături pentru un portret
al secretarului literar, pentru că la întrebarea: dacă avem nevoie de el e greu
de răspuns. Cu mâna pe inimă susțin că Ariel din spatele scenei este o
carte necesară, care a necesitat un volum mare de muncă și chiar dacă a
întâmpinat unele greutăți până să ajungă în raft, le-a învins și datorită
dorinței, ambiției, luptei celor două coordonatoare Elisabeta Pop și Raluca Sas
Marinescu.
Ariel din spatele scenei, volum coordonat de Elisabeta Pop și Raluca Sas
Marinescu, Presa Universitară Clujeană, 2021, 416 pagini cu ilustrații.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu