Aseară am fost la teatru… pe piciordeplay, în streaming. Am văzut un spectacol al Teatrului “Nottara”, La doi pași de Mullingar de John Patrick Shanley, scriitor, scenarist și regizor american de origine irlandeză. Laureat al premiilor Tony și Pulitzer, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat, John Patrick Shanley și-a dorit să scrie o piesă “despre ferma familiei și despre iubire”, a cărei acțiune se petrece în Irlanda, într-un orășel din Midland, cu nimic ieșit din comun. O poveste de familie și iubire, despre relația părinți copii, plină de sinceritate, emoție, umor negru, ironie. Pe undeva, gândul m-a dus la Eugene O’Neill și a sa “patimă de sub ulmi”, la curgerea lentă a timpului, la locul unde nu se întâmplă nimic.
Un decor (semnat de Carmencita Brojboiu) auster,
sărăcăcios, niște fâșii din plastic, negre, în fundal, în față, găleți care
adună ploaia, o ploaie rece și care nu se mai oprește, propice unei stări de
depresie și care îți pătrunde în oase. Jocul se prelungește pe lateralele
scenei, loc de confesiune și mărturisiri, atât de aproape de tine, încât simți
răsuflarea și tensiunea personajelor. În
centru, Tony Reilly (Ion Haiduc) și vecina sa, Aioffe Muldoon (Victoria Cociaș)
discută la o ceașcă de ceai, la gura sobei despre moarte și viață, întorși de
la înmormântarea soțului lui Aioffe.”M-am născut doar pentru a îngropa și a fi
îngropată?”, pentru că cei doi se gândesc la moarte, la ce se va întâmpla după
dispariția lor. Copii, Anthony (Andi Vasluianu) și Rosemary (Cerasela
Iosifescu), se alătură discuției care atinge cote maxime când se aduce în
discuție tema unei bucăți de pământ pe care familia Muldoon a cumpărat-o de la
familia Reilly, cu mult timp în urmă. Descoperim că între Anthony și Rosemary
este o poveste de iubire ciudată, aspră, nemărturisită, zbuciumată, dar profundă.
Au mocnit, au ars, au trăit cu speranțe deșarte, înrobiți de depresii,
singurătate, crize, conflicte, prejudecăți, defecte, până când apare eliberarea
și mărturisirea.
Regizorul Cristi Juncu știe să-și aleagă interpreții,
să îi conducă în labirintul de sentimente, emoții, gesturi, mimică, mișcare sau
frazare cu multă știință, din umbră, discret. La doi pași de Mullingar este un spectacol-lecție de actorie,
predate exemplar de cei patru interpreți. Chiar dacă am fost în fața
televizorul, mi s-a făcut pielea de găină, mi s-a tăiat respirația.
Ion Haiduc este credibil în rolul arțăgosului
irlandez, bolnav, dur cu fiul său pe care îl iubește și căruia îi reproșează că
nu stă pe pământ și nu ia din duritatea lui, deci, nu merită să moștenească
ferma. Actorul exprimă foarte subtil zbuciumul, lupta care se dă între
dragostea pentru fiul său, neîncrederea în forța lui de a se descurca, iubirea
pentru pământul familiei. O scenă emoționantă, dar bine dozată emotional este
cea de pe patul de moarte, când tatăl îi cere iertare fiului.
Victoria Cociaș, bătrâna care “are inima și plămânii
praf și are nevoie de niște șolduri noi”, îndoliată, cu mersul greu, cu cadru,
conferă personajului naturalețe, are un umor negru, emite judecăți bine
temperate, o filozofie proprie.
Andi Vasluianu, dincolo de personajul, plin de
îndoieli, depresii, stângăcii, neliniști, ofertant, are un arsenal de gesturi,
expresii faciale, mâini frânte, ticuri și grimase, pași mărunți, priviri
pierdute în gol, replici tăiate care dau dimensiunea unui tip traumatizat de
drame și coșmaruri, frustrări, secrete, vulnerabil, cu o poveste de iubire neîmpărtășită,
alta nemărturisită.
Cerasela Iosifescu creează un personaj plină de forță,
perseverent, pasional, plină de voință, iertător
cu bărbatul iubit, vulnerabil în același timp, care și-a ținut iubirea ascunsă,
mocnită, marcată de viața searbădă, de doliul din familie. Jucată între lacrimă
și duioșie, banala Rosemary capătă în interpretarea Ceraselei Iosifescu valențe
tragi-comice.
Teatrului “Nottara” prin platforma piciordeplay- La doi pași de Mullingar de John Patrick Shanley. Traducere: Bogdan Budeș. Regia: Cristi Juncu. Scenografia: Carmencita Brojboiu. Distribuția: Andi Vasluianu, Cerasela Iosifescu, Ion Haiduc, Victoria Cociaș. Data vizionării:18 f
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu