Cel care a iubit cu patimă

Recent, Editura Nemira a publicat în colecția Yorick, Scrisori către Génica Athanasiou de Antonin Artaud, în traducerea Irinei Cerchia. Este un volum extrem de interesant  care creionează mai pregnant portretul lui Antonin Artaud, unul dintre cei mai controversați reprezentanți ai avangardei, franceze din secolul al XX-lea, scriitor, poet, teoretician de teatru, actor, artist vizual, eseist francez (1896-1948). Un bărbat frumos, măcinat de boală, de droguri, de suferințe chinuitoare, de medicamente și tot felul de tratamente, un obișnuit al spitalelor de psihiatrie, având relații dificile cu femeile, dar care când iubea, iubea cu patimă. Așa a fost și povestea de iubire cu actrița franceză de origine română Génica Athanasiou (1897-1966), stabilită la Paris și cu care a trăit șase ani intenși, între 1921-1927.

       Puțini știu cine a fost Génica Athanasiou, născută Eugenia Tănase. La Paris, a studiat cu Charles Dullin și a făcut parte din trupa Teatrului  l'Atelier, unde îl întâlnește pe Artaud. Amândoi tineri, în căutarea celebrității, împărtășesc dragostea pentru teatru, se stimează unul pe altul.  Fermecat de frumusețea ei, se îndrăgostește nebunește, îi scrie aproape zilnic scrisori, (chiar și după ce s-au despărțit și ea a trăit cu regizorul de film Jean Grémillon) și poezii, ea fiind “iubirea perfectă, celestă, la care am visat mereu”, “singura ființă cu care pot să fiu eu însumi”. Incontestabil,  Génica a fost marea și singura iubire a lui Artaud, iar scrisorile care cuprind imensa suferința provocată de boală, pe care se pare că ea nu o înțelegea pe deplin, de chinuitoare dragoste, sunt unele dintre cele mai frumoase scrise vreodată. Chinul lui nu se sfârșește niciodată, iar fiecare scrisoare este o variațiune pe tema iubirii și ne ajută să creionăm și portretul artistei prin ochii lui. Subînțelegem printre rânduri reproșurile ei legate de consumul excesiv de opiu, el îi spune că are nevoie “de o femeie nu de o dădacă”. Citind scrisorile precum și unele scrieri ale lui Artaud ai senzația că poți pătrunde adânc în sufletul și corpul lui, că suferința și chinurile lui te dor visceral. Fiecare scrisoare are o sensibilitate aparte, când sunt miere, când sunt otravă.

       Pe lângă acestea, suntem purtați prin camere de hotel ieftine, garsoniere închiriate, dificultățile financiare sunt destul de dese, aflăm opinii despre spectacolele în care joacă, despre filmări, îi dă sfaturi Génicăi, spunându-i că este prea exigentă și prea selectivă, o sfătuiește să facă teatru de bulevard, să joace în filme de succes. Îi reproșează lipsa ei de empatie, răceala, lipsa răspunsurilor. În opinia mea, el a fost cel care a iubit cu patimă. În carte sunt incluse și două scrisori ale Génicăi, în care îi scrie plină de admirație: “Ce ființă fascinantă dăinuie în tine și cum o dezvălui tu acum!Îți mulțumesc că m-ai lăsat să trăiesc întotdeauna în tine, că mi-ai îngăduit întotdeauna să sorb de aici speranța și s-o gust, să-mi clădesc din ea viața și însuși temeiul existenței mele.”

“Chipul tău marmoreu/și-a ochilor tăi de topaz, dulce Génica, sufletul meu pe buzele tale, mieluț frumos, îngerul meu, dulce femeie, românca mea dulce, soția mea frumoasă, prietena mea” sunt doar câteva din multele alintături pe care le folosea. Se semna fie Antonin Artaud, fie Naki, fie Nanaqui.

       Legat  de calitățile ei dramatice, recunoscute de critica vremii pentru “expresivitatea ei, finețea jocului, o anumită fantezie inspirată, chiar și accentul ei discret”, Antonin Artaud scria despre interpretatrea ei în Antigona :” Niciodată nu voi putea uita vocea aceea de aur, misterioasă, plină de emoție.(…) Era cu adevărat vocea Greciei arhaice”.

Iubire, infern, chin, suferință, deznădejde, pasiune atât și nimic mai mult.

Volumul include și două poeme dedicate româncei, desene, ilustrații, poemul Sfântului Francisc de Assisi, dar și un capitol de note bine documentat.

Antonin Artaud- Scrisori către Génica Athanasiou. Traducere din limba franceză de Irina Cechia. Editura Nemira