marți, 25 martie 2025

Un pariu câștigat

 


 

Compania de Teatru Synchret împreună cu Universitatea ce Arte George Enescu” din Iași și-au unit forțele pentru realizarea unui proiect extrem de ambițios și de curajos, dar în același timp riscant, propus de regizorul și profesorul  Ciprian Huțanu: Majordomul. Scenariul are la bază romanul Rămășițele zilei al lui Kazuo Ishiguro- romancier, nuvelist, scenarist britanic, de origine japoneză, laureat al Premiul Nobel pentru literatură (2017), care a devenit celebru și datorită filmului cu același nume, regizat  de James Ivory, în 1993, având în rolurile principale pe Anthony Hopkins și Emma Thompson. Spectacolul este un proiect de cercetare care să servească nu doar ca o etapă superioară în creația noastră, ci și ca un ghid pentru studenți. Este esențial ca studenții să ne observe în activitate, chiar când suntem cadre didactice”, declara Ciprian Huțanu, referindu-se la faptul că distribuția este formată din profesori de la Facultatea de teatru. 

Obișnuit cu provocările, Ciprian Huțanu a gândit pentru teatrul de păpuși multe texte clasice, iar romanul lui Ishiguro a reprezentat o mare provocare, nu numai datorită complexității problematicii dar și al „luptei” cu filmul.  Povestea majordomului Stevens care și-a dedicat și sacrificat întreaga viață lucrând pentru lordul Darlington, stăpânul unul vast domeniu, l-a atras pe regizor prin complexitatea și profunzimea poveștii, prin oportunitatea de a face un scurt portret al societății britanice din perioada interbelică, cu schimbări semnificative, privind evoluția clasei de mijloc și declinul aristocrației.  Scenariul atinge o mare parte din problematica romanului, cum ar fi: loialitatea, simțul datoriei, regretul de a nu-și fi trăit viața, problema propriei identități, iubirea, lipsa de comunicare, trecerea timpului, nostalgia după vremurile apuse.  

Personajul majordomului este o  păpușă bunraku, singura din spectacol,  cu tije și gabit, mânuită de trei actori (Raluca Bujoreanu-Huțanu, Anca Ciofu, Giuseppe Torboli).  Te lași captivat de poveste, dar este interesant să le urmărești mișcările precise, calculate matematic, elegante, concentrarea, coordonarea perfectă, atenția distributivă, mimica (fața este pudrată în alb), machiajul, transferul de la o stare la alta, de la mânuitor la păpușă. Interpreții sunt costumați ca și personajele (frac, mănuși albe sau negre, papion) pentru ca identificarea să fie perfectă. În opinia mea, performerul spectacolului este Mihai Cornea, cel care asigură vocile majordomului, a lordului Darlington și a lui Miss Kenton (servitoarea de care era îndrăgostit Stevens), dar și unele efecte sonore. Plasat într-o parte a scenei, îți dă impresia că ești într-un studio de teatru radiofonic. Este o simbioză perfectă între el și actorii mânuitori. Schimbări de voce, de registru într-un ritm alert și în fracțiuni de secundă, modulația vocii împletită cu mixarea concomitentă a coloanei sonore (adecvată epocii respective) sunt doar câteva din reușitele “personajului” propus de Mihai Cornea.

Decorul este conceput de Tomos Tünde, foarte solicitată în ultimul timp de către teatrele de păpuși. Este un decor foarte british, elegant, elaborat la amănunt. „Am încercat să surprindem specificul epocii prin elementele de decor, creând o atmosferă care reflectă stilul de viață al vremii”, a declarat Tomos Tünde .O masă rotativă care face trecerea dintr-o cameră în alta, care dinamizează un pic acțiunea, cu mobilier din lemn mahon (uși, masă de ceai, balansoar, etajeră), gramofon, o fereastră vitraliu, un radio (se aud, din când în când, fragmente din discursurile Regelui George, tatăl Reginei Elisabeta a II-a), un bonsai, ghivece cu flori, candelabru, serviciu de ceai(cum ar fi putut să lipsească!).

Pariul pe care regizorul Ciprian Huțanu l-a făcut cu el însuși când a pornit la lucru este pe deplin câștigat.

Compania de teatru Synchret ,Universitatea ce Arte George Enescu, Iași- Majordomul,  scenariu după romanul Rămășițele zilei de Kazuo Ishiguro. Regia: Ciprian Huțanu, Scenografie: Tomos Tünde. Asistent scenografie: Vladimir Boca. Costume: Jeni Stănilă. Sculptură: Cosmin Iațeșen. Sound design: Mihai Cornea. Consultant artistic: Ioana Petcu. Distribuția: Raluca Bujoreanu-Huțanu, Anca Ciofu, Giuseppe Torboli, Mihai Cornea. Data premierei: 30 septembrie 2024.

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu