La Teatrul “Regina Maria” din Oradea, Secția Arcadia, au văzut lumina rampei două noi spectacole: Pasărea albastră și Degețica. Dacă primul titlu este mai rar parte din repertotiul teatrelor pentru copii, al doilea este prezent aproape în fiecare stagiune într-unul din teatrele de animație. Să le luăm pe rând.

 Maurice Maeterlink (1862-1949), autorul piesei Pasărea albastră, este un scriitor flamand de expresie franceză, laureat al Premiului Nobel pentru literature, în 1911. A fost adeptul unui teatru poetic sau al absurdului, simbolic, în care reveria joacă un rol esențial, la fel ca și libertățile de gândire, Pasărea albastră a fost scrisă în 1908. Interesant este faptul că premiera a avut loc la Moscova, la Teatrul de Artă “Konstantin Stanislavski”. Este povestea a doi frați, Mytyl și Tyltyl, care pornesc într-o călătorie alegorică în căutarea păsării albastre, simbolul fericirii absolute, la rugămintea Zânei Beryluna. Drumul lor străbate tărâmuri fantastice, locuri populate de ființe de neimaginat, fiind un drum al descoperirilor, al cunoașterii de sine. Regizorul Ciprian Huțanu a imaginat un scenariu coerent, în litera originalului, sensibil, scoțând în evidență filozofia de viață despre ce înseamna fericirea. Pasărea albastră simbolizează „marea taină a lucrurilor şi a fericirii", idealul spre care omul năzuieşte de milenii”. 

Decorul imaginat de Oana Cernea amintește parcă de căsuța mea de păpuși din copilărie: de mici dimensiuni, atent gândit. Pătuțurile copiilor, colivia, fereastră prin care se vede interiorul vecinilor bogați, cu bradul de Crăciun și masa plină, ferestre mari, coloane din palatul Maicii Noapte, arborii bătrâni cu crengile uscate, stejarul, etc. Păpușile la masă, cu gabit, poartă semnătura lui Tomos Tünde și sunt bine definite. În opinia mea, pariul câștigat de Ciprian Huțanu este faptul că spectacolul este un one-woman show. Eliza Atofanei, absolventă a Universității de Arte “George Enescu” din Iași, specializarea Actorie/Păpuși/ Marionete, trece cu bine peste piedicile pe care le ridică interpretarea și mânuirea mai multor personaje. Are sensibiliate, își dozează vocea în funcție de fiecare personaj, transmite emoție, subliniind prin interpretare poezia textului.

A doua premieră este Degețica, adaptare de Toma Hogea după Hans Christian Andersen (1805-1875). O poveste iubită de generații de copii, scrisă în 1835. O femeie simplă primește în dar de la Zâna bună și de la Căluțul Năzdrăvan, fetița pe care și-o dorea demult, ceea ce strânește supărarea Cotoroanței. Degețica pornește pe un drum al cunoașterii de sine la granița dintre copilărie și maturitate, al pretuirii prieteniei adevărate, al curajului, al învingerii greutățilpr prin încredere în forțele proprii, etc.

Regizorul Toma Hogea, totodată autor al dramatizării, își folosește imaginația și creează personaje noi sau le reinterpretează (Cotoroanța pare mai simpatică, e plină de energie, Calul năzdrăvan are ceva din magia basmelor românești, Zâna bună are mult farmec), într-o manieră accesibilă copiilor de azi. De fapt, îmbogățește și împrospătează povestea. În plus, un element important al spectacolului este aspectul de musical, realizat prin implicarea compozitorului Cári Tibor. O muzică fresh, plină de vioiciune, cantabilă, care, alături de coregrafia lui Levente Dimény dau aerul de prospețime al versiunii de la Oradea. Scenografia este creată de Emese Csüri, iar Răzvan Chendrean a conceput elementele de butaforie și păpușile (la masă, cu gabit), integrându-se în ansamblul spectacolului. Interpreții: Ștefana Tărniceru, Florian Silaghi, Zentania Lupșe, Armanca Serac, Igor Lungu, Alexandru Crefelean, Andrei Fazecaș crează personaje  pline de farmec, mânuite bine, se mișcă elegant. Degețica de la Oradea este un spectacol antrenant, amuzant. Mica trupă Arcadia a Teatrului “Regina Maria” din Oradea se dovedește curajoasă prin abordarea repertorială, prin “îmbrăcarea” poveștilor clasice în haine noi, pe măsura copiilor de azi.

 

 

 

 

 

  

De ce are clovnul nasul roșu?

 

Nu cred că se întâmplă foarte des ca glasuri vesele de copii să răsune pe coridoarele și în sala 3D de la UNATC. La examenul de licență al absolvenților secției de animație, micuții spectatori au “animat” atmosfera. Cine știe? Poate unii dintre ei vor deveni actori? Spectacolul prezentat: Povestea regelui supărat pe clovn.  Autor: Matei Vișniec. În ultimii ani, cel mai jucat autor român și-a îndreptat atenția spre literatura pentru copii. A scris piese de teatru (Omul de zăpădă care voia să întâlnească soarele, Capra, iedul cel mic și Cumătra Lupoaică, Cu vaporul printre stele, Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama) care abordează subiecte sensibile, prezentate cu umor, cu sensibilitate, îmbrăcate în metafore, poezie, mister, pe înțelesul celor mici. Dar și  micro romane (Consulatul lunii sau Addina și crocodilii de mlaștină, Zuza sau povestea poemului care a fugit din carte, Misterioasa dispariție a unui pitic de grădină, Klikel și furnicuțele multicolore, etc.). Marea majoritate a pieselor pentru copii s-au montat în mai toate teatrele de profil din România, devenind rapid spectacole cu succes de public, jucându-se stagiuni la rând. Unul dintre subtitlurile folosite pentru a ilustra o piesă, “poveste de adormit copiii și de trezit, ușor, părinții” se potrivește la multe dintre textele scrise de Matei Vișniec pentru cei mici. Nădăjduiesc că părinții se trezesc plini de întrebări, iar copiii adorm liniștiți după ce văd și spectacolul.

Liliana Gavrilescu, actriță a Teatrului Țăndărică și conf. univ. dr. la UNATC, nu a ales întîmplător textul. In principiu, este un text care tratează teme precum puterea, opresiunea, rezistența relațiilor dintre un rege autoritar și un clovn. Clovnul, bufonul vrea să-și păstreze libertatea, demnitatea, omenia în fața tiraniei noului rege, “înarmat” cu umor și inteligență, Este o critică subtilă a regimului totalitar, a modului în care spiritul uman poate rezista și, uneori, poate învinge, dar “învelită” într-o formă poetică de o mare sensibilitate. În același timp, “este o declarație de dragoste pentru actor, indiferent cum este „categorisit” de ceilalți: bufon, clovn, saltimbanc….Este o pledoarie pentru starea lui „a fi actor”… un actor ale cărui cuvinte biciuie sau te determină să reflectezi la adevăr, sens, libertate, un actor ale cărui strâmbături, grimase, țopăieli stârnesc râsul, ale cărui emoții declanșează lacrima.” La întrebarea de pe scenă “Știți de ce au clovnii nasul roșu?”, spectatorii au dat răspunsuri care mai de care mai hazlii și neașteptate. “Nasul clovnului este roșu pentru că roșul este culoarea preferată a regilor și a împăraților. Întotdeauna puterea a abordat culoarea roșie. Și atunci clovnul, ca să arate că puterea e derizorie, recurge la un nas roșu”, vine concluzia autorului. “Clovnul e normal să fie/Zgubilitic, fanfaron/Regii însă nu au voie/ Să devină clovni pe tron” ar putea fi replica finală.

O scenografie semnată de lector univ. dr. Raluca Aioanițoaie funcțională (păpuși la masă, fiecare având trăsături distincte fizionomice și de îmbrăcăminte), o muzică compusă de Vlad Costandache care creează un ambient ritmat. Ca întotdeauna, o mare atenție a acordat Liliana Gavrilescu, mânuirii. Fiecare gest, fiecare mișcare a fost studiată în amănunt, motivate . Am putea spune: unul pentru toți și toți pentru unu. Emilia Ivașcu, Alexandra Maxim, Alexandru Orbean, Crina Parasca, Adina Răducă, Maria Simulescu, studenții de azi, sunt actorii de mâine. Cu siguranță, de unii dintre ei vom mai auzi.