De ce are clovnul nasul roșu?

 

Nu cred că se întâmplă foarte des ca glasuri vesele de copii să răsune pe coridoarele și în sala 3D de la UNATC. La examenul de licență al absolvenților secției de animație, micuții spectatori au “animat” atmosfera. Cine știe? Poate unii dintre ei vor deveni actori? Spectacolul prezentat: Povestea regelui supărat pe clovn.  Autor: Matei Vișniec. În ultimii ani, cel mai jucat autor român și-a îndreptat atenția spre literatura pentru copii. A scris piese de teatru (Omul de zăpădă care voia să întâlnească soarele, Capra, iedul cel mic și Cumătra Lupoaică, Cu vaporul printre stele, Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama) care abordează subiecte sensibile, prezentate cu umor, cu sensibilitate, îmbrăcate în metafore, poezie, mister, pe înțelesul celor mici. Dar și  micro romane (Consulatul lunii sau Addina și crocodilii de mlaștină, Zuza sau povestea poemului care a fugit din carte, Misterioasa dispariție a unui pitic de grădină, Klikel și furnicuțele multicolore, etc.). Marea majoritate a pieselor pentru copii s-au montat în mai toate teatrele de profil din România, devenind rapid spectacole cu succes de public, jucându-se stagiuni la rând. Unul dintre subtitlurile folosite pentru a ilustra o piesă, “poveste de adormit copiii și de trezit, ușor, părinții” se potrivește la multe dintre textele scrise de Matei Vișniec pentru cei mici. Nădăjduiesc că părinții se trezesc plini de întrebări, iar copiii adorm liniștiți după ce văd și spectacolul.

Liliana Gavrilescu, actriță a Teatrului Țăndărică și conf. univ. dr. la UNATC, nu a ales întîmplător textul. In principiu, este un text care tratează teme precum puterea, opresiunea, rezistența relațiilor dintre un rege autoritar și un clovn. Clovnul, bufonul vrea să-și păstreze libertatea, demnitatea, omenia în fața tiraniei noului rege, “înarmat” cu umor și inteligență, Este o critică subtilă a regimului totalitar, a modului în care spiritul uman poate rezista și, uneori, poate învinge, dar “învelită” într-o formă poetică de o mare sensibilitate. În același timp, “este o declarație de dragoste pentru actor, indiferent cum este „categorisit” de ceilalți: bufon, clovn, saltimbanc….Este o pledoarie pentru starea lui „a fi actor”… un actor ale cărui cuvinte biciuie sau te determină să reflectezi la adevăr, sens, libertate, un actor ale cărui strâmbături, grimase, țopăieli stârnesc râsul, ale cărui emoții declanșează lacrima.” La întrebarea de pe scenă “Știți de ce au clovnii nasul roșu?”, spectatorii au dat răspunsuri care mai de care mai hazlii și neașteptate. “Nasul clovnului este roșu pentru că roșul este culoarea preferată a regilor și a împăraților. Întotdeauna puterea a abordat culoarea roșie. Și atunci clovnul, ca să arate că puterea e derizorie, recurge la un nas roșu”, vine concluzia autorului. “Clovnul e normal să fie/Zgubilitic, fanfaron/Regii însă nu au voie/ Să devină clovni pe tron” ar putea fi replica finală.

O scenografie semnată de lector univ. dr. Raluca Aioanițoaie funcțională (păpuși la masă, fiecare având trăsături distincte fizionomice și de îmbrăcăminte), o muzică compusă de Vlad Costandache care creează un ambient ritmat. Ca întotdeauna, o mare atenție a acordat Liliana Gavrilescu, mânuirii. Fiecare gest, fiecare mișcare a fost studiată în amănunt, motivate . Am putea spune: unul pentru toți și toți pentru unu. Emilia Ivașcu, Alexandra Maxim, Alexandru Orbean, Crina Parasca, Adina Răducă, Maria Simulescu, studenții de azi, sunt actorii de mâine. Cu siguranță, de unii dintre ei vom mai auzi.