Teatrul
pentru copii și tineret Ariel, Târgu Mureș și-a înscris în repertoriu un text
original, Prințul roșcat sau băiatul fără nume, semnat de actrița Alice
Bratu, care îți asumă și regia, scenografia, creația păpușilor, coregrafia și
interpretarea unui rol în spectacol. Îmi amintesc de Alice Bratu într-un one-woman
show, Frida alas para volar, unde
îmbina arta animației cu coregrafia, a doua mare pasiune a ei și cu desenul în
nisip. Mai știu și de alte încercări de texte, deci vorbim de o „recidivă”
artistică pe mai multe planuri creative.
Revenind la spectacolul Prințul roșcat sau băiatul fără nume, după o introducere
coregrafică pe o muzică veselă, învăluită în fum, începe derularea poveștii
despre un băiețel cu părul roșu ca focul,” o
ciudățenie de muzeu de care unii oameni făceau glume proaste pe seama lui, ca
și cum asta le făcea ziua mai bună”, copiii
îl strigau în toate felurile, iar cei bătrâni își făceau cruce de parcă
ar fi văzut o cometă. Ca o paranteză, există multe superstiții legate de cei cu
părul roșu, cum că ar fi oameni însemnați, damnați. Persoanele roșcate erau
temute și venerate, urâte și adorate, denigrate sau admirate. Și eroul nostru
era tratat cu dispreț de cei din jur, fie mari sau mici. “Roșul
meu e o rană, e o rușine care a învățat să stea dreaptă”, spune personajul
principal. Pentru a scăpa de “ocară”,
băiatul fără nume pleacă de acasă. Începe un fel de călătorie inițiatică pentru
găsirea unui nume și al unui drum în viață, străbătând văi și munți, păduri,
lanuri de grâu, ape învolburate. Și, ca-ntr-un basm, eroul nostru dă peste tot
felul de personaje care mai de care: o cârtiță oarbă, un vulpoi roșcat ca toți
vulpoii, dezordonat, cu blana zburlită, un cal înaripat. De la toți învață câte
ceva, cu bune, cu rele. O mențiune specială pentru păpușa principală, băiatul
fără nume. Textul este curat, simplu, pe înțelesul celor mici și vorbește
despre toleranță (nu toți suntem la fel!), despre frici, despre curaj, despre
găsirea drumului drept. Nu am să divulg finalul.
Lui Alice Bratu, în spectacol i se alătură colegii ei
Georgiana Bighescu, Claudiu Ardelean, Claudiu Banciu și Cristi Bratu. Prințul
roșcat sau băiatul fără nume,
este un spectacol sensibil, plin de poezie, simplu, direct și care promovează
valori educative.
A doua premieră a Teatrului Ariel se adresează publicului
tânăr și adulților, este vorba de Mareșala.
Textul pleacă de la romanul Marioara
Voiculescu. Mareșala teatrului românesc, scris de Alina Nelega și publicat
la Editura Polirom în 2022. Marioara Voiculescu, o mare actriță, acceptată cu
dispensă la Conservatorul de Artă dramatică la 14 ani, elevă a Aristizzei
Romanescu și a lui Constantin Nottara, o profesoară dăruită și foarte iubită,
prima femeie din România care a condus o companie de teatru, a înființat și o
companie de film, prietenă cu Regina Maria, “a fost o
campioană a teatrului independent, a libertății artistice, a noilor
interpretări, reinventându-se mereu, dominând scena românească în prima
jumătate a secolului trecut “ (Liternet), refuzând compromisuri. Prin acest
spectacol. Alina Nelega care și-a asumat și regia, aduce un omagiu actorului în general, muncii lui,
dăruirii, condiției sale, inserturile din viața Marioarei Voiculescu
împletindu-se și completându-se.
O scenografie minimalistă (autor: Clara Ștefana
Dumitrescu- Iftodi), scenă aproape goală, cu câteva elemente de decor: două
cuiere pentru costume, un scaun, un radio, un “povestitor”
care ne introduce în atmosfera de spectacol pornind de la experiența lui de
prezentator de nunți. Nunta ca spectacol de teatru, cu lume îmbrăcată elegant,
cu “scenografii” tematice, butaforie, muzică, etc. Apoi, personajele apar pe
rând, spunând povestea Actriței, presărată cu adevăruri despre meserie, despre
contexte sociale (Dosarul Melania, în care Marioara Voiculescu era acuzată de
spionaj), despre umilință, sărăcie, dar și hotîrârea de a sta dreaptă în fața
nedreptăților, evitând compromisurile. Actorii: Andreea Ajtai, Claudiu
Ardelean, Claudiu Banciu, Emilia Banciu și Alice Bratu dau viață unor personaje
viabile care vorbesc despre teatru, despre actor, despre munca și viața lui,
pornind de la exemplu primei dive a teatrului românesc, Marioara Voiculescu.
Doar o vorbă să mai spun. Am reușit să văd GGWorld, un spectacol de teatru dans,
semnat de Gigi Căciuleanu. Revenit pe scena Teatrului Ariel după mulți ani de
la valorosul spectacol Jungla X, la
rugămintea regretatului Gabi Cadariu (a fost ultimul său proiect în calitate de
manager), Gigi Căciuleanu creează o lume a lui, plină de simboluri, de
metafore, de imagini, de o sensibilă poezie, o lume în pași și mișcări de dans.
“Pentru al său univers specific, GGworld,
precum orice spectacol, își reinventează nu numai o limbă dar și mecanisme
anume. În limba internațională în care “WORLD” înseamnă “LUME”, în sensul de
”univers”, întâmplarea face ca “GG” să se pronunțe: GiGi ca și prenumele meu,
al autorului. Precum o semnătură pusă, ca pe un tablou, pe propriul vis.”Scenariul, regia, coregrafia,
desenele sub formă de poiecții sau pe panouri sunt rodul imaginației bogate a
lui Gigi Căciuleanu. Muzica extrem de modernă aparține tinerei compozitoare
Cristina Uruc. O cromatică în care predomină negrul (costumele) cu mici accente
roșii, alb cu roșu (desenele, cele două păpuși-pisici, semnate de Eugenia
Tărășescu Jianu) sau alb simplu, cu foarte puține elemente scenografice
(realizate de Erika Iszlai). Noapte,
sânge, puritate. Distribuția reunește actori de la ambele secții, română și
maghiară, într-o comuniune perfectă. Andreea Ajtai, Claudiu Ardelean, Claudiu
Banciu, Emilia Banciu, Deszö Bonczidai, Alice Bratu, Cristi Bratu, Ágnes Gáll,
Éva Halmágyi, Cornel Iordache, Nagy Timea, Dániel Szabó, Cristina Ungureanu
dovedesc reale calități de dansatori, mișcându-se cu multă dezinvoltură, dar și
actoricești.
Trei spectacole
pentru publicuri diferite, trei viziuni regizoraleși opțiuni repertoriale
pentru Teatrul Ariel din Târgu Mureș, care anul acesta va aniversa 77 de ani de
activitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu