A doua cea mai veche capitală a
Europei, după Atena, Lisabona şi-a păstrat nealterat farmecul timpurilor de
demult, o frumuseţe caldă şi simplă la care-ţi vei dori cu siguranţă să te
reîntorci și în care ritmurile lente ale cântecelor Amaliei Rodrigues sau ale
binecunoscutei Maritza te urmăresc, parcă, la fiecare pas.
Dacă
m-ar întreba cineva care este cuvântul cu care aș descrie Lisabona, acela ar fi
libertate. O poți găsi în parfumul din
inima centrului vechi, pe străduţele care urcă şi coboară abrupt, în balcoanele
vechi, păstrate fără niciun fel de
“machiaj”, doar îmbrăcate în perdele de
flori muticolore. Lisabona e pitorească, simplă, autentică, veselă, încărcată
de istorie, romantică şi vie, cu oameni calzi, gata să te ajute cu o informație.Un oraș venit din alt
timp!
La propunerea Institutului Cultural
Român de la Lisabona și cu sprijinul necondiționat al ICR de la București, Teatrul
de animație Țăndărică a fost invitat să participe la ZILE FRANCOFONIEI,
organizate de Institutul cultural francez. Spectacolul ales a fost Candid, o adaptare liberă după nuvela
lui Voltaire. O privire plină de umor, de grotesc, de firesc semnată de
Cristian Pepino. Un spectacol modern, alert, plin de
culoare şi ritm, jucat într-un soi de esperanto, lucru care dă o deosebită
savoare şi care pe lângă mijloacele clasice ale animaţiei foloseşte tehnica
proiecţiei digitale. Esenţa fiecărei întâmplări sintetizează de fapt ideile
umaniste despre putere, libertate, iubire, război. Un spectacol pentru adulţi în care păpuşile
pe lângă faptul că sunt mânuite cu talent şi cu dexteritate de actorii
teatrului (Mihai Dumitrescu, Liliana Gavrilescu, Roxana Vișan, Geo Dinescu și
Marin Fagu) au o expresivitate deosebită subliniind caracterul fiecărui
personaj.
Spectacolul
s-a jucat la Teatrul Meridional din Lisabona care anul acesta va aniversa 25 de
ani de la înființare.UN prim bilanț: 54 de spectacole din dramaturgia originală,
texte din patrimoniul universal, texte dramatice după lucrări neteatrale sau
nonverbale. O clădire de la sfârșitul secolului XX, recondiționată dintr-un
fost depozit, situată într-un cartier mai îndepărtat de centru, nu departe de
port. O sală mică, cochetă, cu 80 de locuri, extrem de potrivită pentru
spectacolul nostru. Un hol prietenos care te întâmpină cu elemente de decor din
spectacolele teatrului și care fac ca atmosfera să fie extrem de familiar și
unde, poți servi un ceai sau o cafea. O să fac o paranteză, necesară, ca să
puteți înțelege disponibilitatea acestui teatru, care s-a oferit în ultimul
moment să ne găzduiască. Dacă vremea ar fi permis, Candid s-ar fi jucat la lumina lunii și a stelelor în Parcul
Estrella din centrul orașului. Anul trecut, Teatrul Meridional a jucat cu mare
succes Lecția lui Eugène Ionesco. Am
stat de vorbă cu regizorul spectacolului și interpretul Profesorului, Miguel
Seabra, care mi-a spus despre cum au perceput portughezii mesajul ionescian,
despre succesul obținut și prezența în Festivalul de la Almada din 2016 (unde a
fost prezentă și Adunarea păsărilor a
Teatrului Țăndărică).
Dar,
să revenim la spectacolul Candid! O
sală plină ce a reacționat cu aplauze între scene, a apreciat finețea
interpretării și a mânuirii și a reușit să insufle actorilor o energie bună deși
reprezentația a început în jur de nouă și jumătate seara. Și în cartea de
onoare a teatrului opiniile au fost extrem de pozitive. Trebuie să mulțumesc
Ritei Conduto producătoarea executivă care mi-a furnizat datele despre teatru
și despre piesa lui Ionesco și care ne-a primit cu căldură.
Dar,
cel mai mare sprijin a venit din partea directorului și directorului adjunct
ICR Lisabona, Daniel Nicolescu și Gelu Savonea care în scurtul timp petrecut la
lusitani au fost și șoferi, la ore imposibile, ghizi, translatori și gazde.
Ce
ar mai fi de spus? Că Lisabona m-a cucerit definitiv. Am avut inspirația să fac
un tur organizat al orașului în cele 5 ore libere. Am văzut locuri “clasice”: Turnul
Belem, Piața Națiunilor, Monumentul descoperirilor (doar eram în țara lui Vasco
de Gama!), cartierul Alfama, cel mai vechi și care a rezistat cutremurului,
tsunami-ului și incendiului din 1755, Castelul Sao Jorge, Mănăstirea Dos
Jeronimos și Muzeul trăsurilor
( care
adăpostește o colecție unicat de trăsuri regale şi de accesorii care datează
din secolele XVII- XIX. Bogata colecție cuprinde trăsuri folosite de către
familiile regale portugheze, precum și unele exemplare provenite din Anglia și
din Spania). Farmecul discret al plimbării l-a dat, la final, o terasă unde am mâncat
un pește, care nu era “bacalhau”, adică cod, stropit cu un pahar de Porto. Cum
altfel?
Întotdeauna impresiile de
turneu se împletesc cu magia locului. Atunci când găsești oameni care se
străduiesc ca totul să iasă bine, dai de români
inimoși cu care ai copilărit și pe care nu i-ai mai văzut de un ”veac”
și care s-au bucurat de succesul spectacolului tău, atunci dispar ca prin
farmec orele nedormite. Rămâne amintirea unui oraș, a unui spectacol jucat la
intensitate maximă, a unui public cald și a unor oameni care au făcut ca totul
să meargă ca uns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu