Un extraterestru cu suflet de copil

Matei Vișniec, cel mai jucat dramaturg român la nivel național, dar și internațional este, în ultimul timp, foarte căutat și de teatrele de animație. De ce? Pentru că simțul poetic al autorului crează o lume aparte, în care fantezia circulă liber, sensibilitatea mesajelor este în contrast cu lumea în care trăim sau cu cea virtuală care cucerește copilul. Gingășia și poezia sunt lucruri din ce în ce mai rare în epoca rigidă a digitalului. În repertoriul oricărui teatru, numele lui Vișniec este o garanție care trebuie dublată neapărat de talentul și creativitatea regizorului sau al scenografului, al actorilor mânuitori. Textele lui nu sunt păpușărești, dar oferă posibilități de folosire a mijloacelor speecifice animației. Omul de zăpadă care voia să întălnească soarele (București, Botoșani, Chișinău), Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama (Ploiești, Timișoara, Suceava), Regele supărat de claun (Alba Iulia), Degetul poznaș(Teatrul Municipal Baia Mare- secția păpuși sau Capra cea bună, lupul cel rău, iedul cel mic și cumătra caprei (Chișinău) sunt dovada că textele bine scrise, cu subiecte interesante care hrănesc imaginația regizorilor, dar și a copiilor pot constitui baza unor repertorii care să cultive limba română literară, fără trivialități sau o actualizări forțate, fără didacticismul de care suferă multe din spectacolele teatrelor de animație.Textele lui Matei Vișniec se adresează și părinților, dându-le posibilitatea de a bate din nou la porțile copilăriei, dar și al unui joc de-a râsu’plânsu’, al unei reflecții profunde.

Spectacolul Teatrului Merlin din Timișoara cu Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama, pus în scenă de Bérés László are un ritm alert, energia interpreților personajelor copii este debordantă. Textul este o radiografie poetică despre relația copii- părinți, despre copleșitorul dor după părinții plecați spre alte zări să muncească, despre responsabilitatea bunicilor. “O poveste de adormit copii și de ...trezit ușor părinții”, măcinați și ei de dor, dar conștienți că sacrificiul lor nu este în van. Este actualitatea crudă a zilelor noastre, a copiilor care adorm plângând de dor, a părinților care se trezesc cu gândul la acel unic „acasă”. Scenograful Bajko Attila a imaginat un extraterestru haios, chiar prietenos, în două dimensiuni (păpușă și actor), cu fel de fel de lumințe, cu trei mânuțe “una ca să pot arăta spre trecut, alta ca să pot arăta spre prezent şi alta ca să pot arăta spre viitor…”, un decor ce recompune o cameră de copii, cu rafturi pline de zeci de jucării unde Eliza, Adrian și Manuela au lumea lor și aranjate ordonat de o bunică depășită de responsabilități, ușor tristă și care se străduiește să vegheze asupra poznașilor nepoței.Un perete este dominat de o hartă a orașului Torino care se va transforma într-o scenă în care personajele marionete vor evolua la fel ca și ecranul cu casa neterminată în care se va muta familia reunită atunci când va fi gata (altă imagine). Scenografia atent concepută conturează acel univers al copilăriei care poate ascunde în spatele jucăriilor, secrete doar de copii știute și este completată de costumele semnate de Szélyes Andrea. Extraterestrul află o mulțime de lucruri despre lumea în care a pătruns, are puteri magice, le poate îndeplini dorințele deloc copilărești. În lumea lui nu există părinți, el nu știe ce înseamnă căldura mamei sau grija bunicii și singura lui dorință este să ia ca amintire o banală...pijama. Un alt element important al spectacolului este muzica lui Cári Tibor plină de vitalitate, exuberanță antrenând și copiii din public,de altfel, participanți activi la acțiune.Cei trei copii sunt interpretați de Jasmina Mitrici, Victoria Rusu, Ștefan Roman, care cântă, dansează, mânuiesc. Regizorul a îmbinat jocul actorilor cu mânuirea marionetelor și păpușilor, îmbinând în mod fericit atuurile teatrului tradițional cu mijloacele moderne, folosite cu moderație. O mențiune specială pentru momentul dansului bunicii, foarte bine punctat de Maria Gornic. Alături de cei amintiți mai apar Marko Adzic, Corina Dohanici.

Extraterestrul pleacă în lumea lui, copiii vor dormi fericiți vegheați de căldura mamei, iar noi, adulții, ne vom trezi ușor, cum zice autorul, dorindu-ne în sinea noastră un extraterestru care să ne ofere vise, povești.

Spectacolul a fost prezentat în cadrul Festivalului Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ImPuls organizat de Teatrul de Animație Țăndărică București în perioada 12-19 septembrie 2019 și a obținut:Premiul pentru interpretare: Jasmina Mitrici, Ștefan Roman și Victoria Rusu, Premiul pentru regie: Béres László. 

PS. Vreau să cred că a fost un accident comunicarea greoaie avută cu teatrul. Am înțeles „avalanșa” de evenimente dintr-o perioadă scurtă de timp, am avut răbdare și eram la un pas să renunț, dar m-am gândit că ar fi păcat!