Dansul fulgilor de nea

“Nimeni nu e singur, dacă ai prieteni” este replica de final din spectacolul Zaharashka de la Unteatru. Un îndemn greu de înțeles în vremurile dificile prin care trecem când tocmai singurătatea casei tale este recomandată. Dar prietenii adevărați există, chiar și virtual sau telefonic.

Cine e Zaharashka? Este o fetiță care nu-și dorește nimic altceva decât să “prindă lucrurile mici care cad din cer”, să aibă ceva mic, foarte mic, dar nu neînsemnat, niște fulgi de nea, pe care noi, adulții nu-i mai vedem, nu ne mai bucurăm de ei, ne ferim. “Oamenilor le e greu să vadă lucrurile care cad din cer. Lucrurile mici se văd de cei care au o inimă mare”.

Zaharashka pornește într-o călătorie spre Polul Nord unde aflase ea că s-ar putea să găsească fulgii. Primește în dar un aparat de fotografiat ca să poată imortaliza fulgii de nea. Frunza de toamnă, melcii- comentatori care dansează (bine executat dansul pe celebra melodie Volare), copacul care trebuie udat cu lacrimi ca să nu moară, florea de cireș care era prietenă cu ploaia sunt elementele acestei povești imaginate de Lavinia Pop-Coman. O poveste sensibilă, emoționantă prin simplitatea ei, dar care are un mesaj clar: mici sau mari trebuie să iubim natura, să avem grijă de ea, să ne bucurăm de lucrurile mici ce, aparent, par fără importanță.

De ce  Zaharashka? De unde vine numele ei? De la numele unui celebru păpușar rus, Vladimir Zakharov născut în Siberia, la Tomsk unde a înființat un teatru de păpuși. Nimic extraordinar! Dar, artistul care a fost și la Festivalul internațional ImPuls, organizat de Teatrul Țăndărică, în 2018 și unde a ținut și un workshop extrem de interesant, a murit în 2019 într-un incediu izbucnit în atelier, încercând să-și salveze păpușile. El a inventat un sistem „wrist puppet” (păpușa la încheietura mâinii). Mecanismul de mânuire este la încheietură, o “încrengătură de fire atașate la cap și brațe” și păpușa, de dimensiuni mici, poate îndoi brațele, clipi, mișca degetele, deschide pumnul. Păpușa este construită din rădăcini de pin siberian. Așa e și Zaharashka!

Cele două mânuitoare, Lavinia Pop-Coman și Ana Crăciun- Lambru au și un teatru propriu Free Puppet Theatre, nu sunt la prima încercare (despre precedentul spectacol Iepurele Alb am scris mai pe larg într-un număr trecut) se dovedesc atente la detalii (restul păpușilor le aparțin), au inventivitate, dar și puterea de a merge mai departe pe un teren destul de nesigur, ca cel al independenților, de a se lupta pentru că iubesc ceea ce fac. Spectacolul Zaharashka este un exemplu în acest sens, fără mare montare sau decoruri sofisticate, este corect, simplu, păpușărește și transmite căldură prin simplitatea poveștii și mesajului ușor de descifrat.

Ana Crăciun Lambru declara că: „Îmi place să mă joc! M-am jucat toată copilăria, inventând personaje și scenarii. Apoi am descoperit că și la Facultate te poți juca! Mai serios, cu mai multe reguli și cunoștințe, însă tot joacă era.(...) Cred cu tărie că teatrul de păpuși poate face lumea mai bună”. Colega ei, Lavinia Pop Coman mărturisea  că: «Păpușile m-au fascinat încă din facultate, așa că, în 2016, cu ajutorul unui prieten, am confecționat primele mele păpuși. Erau 2 marionete din eșarfe, Eva și Alfred, cu care am reușit să fac un street performance. Așa a început călătoria mea în lumea „păpușăritului”. Un an mai târziu, am ajuns în Siberia, unde, maestrul Vladimir Zakharov m-a învățat să construiesc o păpușă cu un sistem unic în lume și așa, cu ajutorul, lui am făurit-o pe Zaharashka. Primul meu gând, când am început să fiu păpușar, a fost dorința de a-i face pe oameni să zâmbească atunci când nici măcar nu se așteaptă. Astăzi, scopul meu este ca oamenii să ajungă să vadă în viața unei păpuși sufletul păpușarului și să se regăsească în poveștile pe care le spunem. Ceea ce mă mulțumește cel mai mult este atunci când aud pe cineva spunând „Wow, e vie!”». Apropo de acestă frază, m-am uitat atent la mânuirea eroinei principale și s-a văzut, cum datorită mecanismului, a deschis pumnul să prindă fulgul de nea.

Am urmărit spectacolul live, dar de acasă. Deși nu sunt adepta transmisiilor de acest gen sau a teatrului înregistrat, dar ținând cont de condițiile speciale prin care trecem și a faptului că independenții trebuie să supraviețuiască într-un fel, am acceptat ideea celor de la Unteatru. Transmisia live este, evident, altceva decât o înregistrare ( practică folosită de multe teatre), este cu bilet de intrare. Sigur, lipsește emoția ta ca spectator direct, dar și legătura actorului cu publicul, cu reacțiile lui.