Cum ați
reacționa dacă partenerul/partenera, soțul/soția v-ar propune, nitam-nisam, o
„relație deschisă”? Nu știți ce este o relație deschisă? Am găsit următoarea
definiție:”o relație deschisă este una în care ambii parteneri au libertatea
de a-și da întâlnire cu oricare altă persoană care le place, iar acest lucru
implică chiar și relațiile fizice.” Sigur că este posibil, nu e simplu de
acceptat, implicațiile pot fi traumatizante, dezastruoase. Despre sentimentele pe care le încearcă o
femeie la auzul propunerii soțului și, apoi, despre reacția bărbatului când
află că și ea îi plătește cu aceiași monedă, este vorba în piesa O relație deschisă de Dario Fo (1926-2016,
laureat al Premiul Nobel pentru literatură) și Franca Rame
(1929-2013), jucată la Teatrul de Artă și vizionată pe platforma piciordeplay,
în streaming.
Piesa este scrisă
în 1983 și cenzura italiană a interzis accesul
celor sub 18 ani pentru că Franca Rame a introdus ca prolog un monolog,
intitulat Violul,
inspirat dintr-o experiență proprie.
Eroina noastră ajunge în pragul sinuciderii, exasperată de
mult prea desele aventuri ale soțului ei în cei 2o de ani de căsnicie.
Nemulțumit de viața sexuală din cuplu, bărbatul vine cu propunerea unei realții
deschise, dar, ce să vezi, soția se
îndrăgostește de “relația ”ei,
Domnul Perfect. Ca și în viață. Numai una dintre variante (a lui) e acceptată,
macho man-ul se simte lezat când află că se poate și invers. Să facem un joc de
imaginație și să vedem cum am reacționa noi în situația dată. Urlete, țipete, injurii, amenințări,
divorț?
În principiu, piesa este, în cea mai mare parte, un monolog
al Antoniei, personajul interpretat de Andreea Bibiri, care ne vorbește despre
căsnicia ei aproape distrusă, ne arată dezamăgirile, frustrările femeii
înșelate. Actrița trece cu ușuriță de la starea de femeie înșelată, în prag de
depresie, cu idei sinucigașe, la cea de femeie răzbunătoare, înzestrată cu un
deosebit simț al umorului (negru!), expansivă, care a învins prejudecățile,
frica, temerile, eventualele complexe. Andreea Bibiri aduce personajului și o
doză de tristețe ascunsă în cinismul replicilor
care nu-l menajează pe partenerul ei
(nici el, de altfel!). Lucian Pavel este soțul adulter, care devine extrem de
deranjat când soția mărturisește că are o relație, că s-a îndrăgostit. Pentru
el relația deschisă ar fi trebuit să fie unilaterală, gelozia îi dă târcoale,
neacceptând că în jocul de-a șoarecele și pisica a pierdut. Personajul lui
Lucian Pavel are o mare doză de aroganță, se simte stăpânul lumii, este când
dominator, când măcinat de îndoieli, indifferent sau revoltat. Nu poate suporta
cu ușurință că propunerea lui indecentă se va întoarce împotriva lui.
Anca Ioana Macaria, regizoarea acestui spectacol, i-a
dirijat cu discreție pe cei doi actori, bazându-se pe puterea lor de seducție,
pe farmecul lor, pe talentul lor.
Teatrul de Artă prin platforma piciordeplay- O relație
deschisă de Dario Fo și Franca Rame. Regia: Ana Ioana Macaria. Scenografia:
Adrian Pitica. Distribuția: Andreea Bibiri, Lucian Pavel. Data vizionării: 10
aprilie 2022.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu