Teatrul Național
Radiofonic a prezentat, în premieră absolută, piesa lui Dumitru Radu Popescu, Biserica
dintr-un lemn. Scrisă cu mulți ani în urmă, monodrama adaptată radiofonic
de Attila Vizauer, care asigură și regia artistică alături de Mihnea Chelaru,
ne prezintă figura domnitorului Constantin Brâncoveanu, martir al neamului, una
dintre marile personalități istorice, religioase și culturale ale României.
Domnitor al Țării Românești între 1688 și 1714, timp în care țara a cunoscut o
perioadă de pace, de înflorire economică și culturală, Constantin Brâncoveanu a
avut un sfârșit tragic. Dus cu toată familia la Constantinopol, torturat și
executat împreună cu cei patru fii ai săi și unul dintre gineri. Despre această
ultimă perioadă din viața sa face referire textul lui D. R. Popescu, despre
gândurile și frământările care îl macină pe domnitor, aflat în închisoarea
Edicule, cea cu șapte turnuri, cu câteva zile înainte de moarte, dar și
trăirile omului Constantin Brâncoveanu, soț și tată care își va vedea și fii
omorâți alături de el. Vinovați fără vină, posesori ai unui destin tragic,
martiri ai neamului, Brâncovenii sunt
dovada vie a unui popor chinuit, îndurător, iertător, credincios.
Personajul creat de D. R. Popescu are forță, tărie de caracter, este lucid până
la capăt, demn, mândru în fața morții, nu pleacă capul. Trece în revistă
întreaga viață: „am ridicat biserici, am avut 11 copii, ne-am slujit neamul cum
am putut, trebuie să plătesc cu capul pentru că am fost fericiți”, i se
adresează în gând Mariei, soția sa. Domnitorul
vorbește cu Dumnezeu- „Doamne, tu mă auzi, nu strig, vorbesc în șoaptă”, se
confesează, își amintește de oameni și fapte, cu bucurie sau cu regrete,
„fusesem trădat de toți ai mei, totul fusese pus la punct în țară și-nfăptuit
apoi la Constantinopol”. Așteptând în
celulă să i se taie capul, în zi de mare sărbătoare, de Sfânta Maria
Mare, Brâncoveanu pare resemnat în fața morții, regretând că a tras după el fii
și ginerele. Se gândește la ceilalți copii ai săi, având un gând pentru
fiecare.
Adaptarea radiofonică este concentrată, riguroasă și i se
adaugă o puternică, emoționantă și discretă ilustrație muzicală, care
subliniază accentele dramatice ale discursului teatral.
Monologul imaginat de D. R. Popescu este interpretat de
actorul și cunoscutul interpret de muzică ușoară Sergiu Cioiu. Este o partitură
grea, plină de semnificații și nuanțe, concepută cu minuțiozitate, elaborată cu
atenție la fiecare cuvânt, cu inflexiuni ale vocii grave, ample, pline de
forță care să accentueze dramatismul,
sau cu dulce glas, plin de căldură, pentru momentele lirice. Simți, în lectura
lui Sergiu Cioiu, multă durere, iubire, revoltă, împăcare cu soarta, resemnare,
bine dozate, fără excese,
transmițându-ne emoție, tulburare, compasiune.
Spectacolul radiofonic, ca și piesa, reprezintă o
meditație profundă asupra unui destin
uman, asupra vieții și a morții “în deșertul de cenușă”, o privire scrutătoare asupra istoriei, politicii sau credinței,
vorbește despre trădare, patriotism, curaj. Înregistrarea îți dă senzația că te afli
într-o biserică și asculți confesiunea unui condamnat la moarte, dispus să se
spovedească în fața ta, singur fața-n față cu moartea.
Teatrul Național Radiofonic- Biserica dintr-un lemn de D. R. Poepscu. Adaptare radiofonică: Attila Vizauer.
Regia artistică: Mihnea Chelaru și Attila Vizauer. Muzica: Andrei Miricescu.
Distribuția: Sergiu Cioiu. Premieră:22-23 iunie 2022.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu