Actor, regizor, cadru didactic la Universitatea de
arte “George Enescu” din Iași,
Toma Hogea a publicat o nouă carte intitulată Amintiri dintr-o poveste. VIAȚĂ
ȘI TEATRU. Scrisori pentru Toma. Și-a dorit să fie o carte inedită, mai
specială, și a gândit-o ca pe o înșiruire de scrisori trimise de prieteni către
un “adrisant” cunoscut (el). Cine
mai scrie azi scrisori? Propunerea lui Toma Hogea a fost și un fel de exercițiu
de a reînvăța să scriem scrisori,
chiar și la calculator, să transmitem gânduri și sentimente, să ne întindem la
povestit.
Cartea, apărută la Editura Sedcom Libris din Iași, în
condiții grafice deosebite (hârtia, fotografii color, corp de literă ce poate
fi deslușit ușor), are 660 de pagini. Pentru o viață de om petrecută pe scenă,
interpretând zeci de personaje, regizând alte câteva zeci de spectacole,
cochetând cu filmul, petrecând ore și ore la catedră, participând în festivaluri
și în jurii, e puțin, e mult? Bănuiesc că multe fotografii și amintiri au rămas
deoparte, selecția fiind și subiectivă, și obiectivă. O muncă titanică, într-un
timp scurt, care se ilustrează perfect cu motto-ul de început semnat de William
Penn (scriitor și gânditor englez, 1644-1718): „Doar o singură dată voi trece
prin viață/. De aceea, dacă voi putea dărui puțină blândețe,/ ori să fac un
bine cât de mic, unei ființe asemenea mie,/ promit s-o fac acum, fără zăbavă,/
pentru că altădată, nu voi mai trece pe aici”.
După o prefață scrisă de Oltița Cîntec, critic de teatru
și director artistic al Teatrului pentru copii și tineret Luceafărul, care consideră scrisoarea ca o
formă a memoriei, urmează primul capitol „Amintiri dintr-o poveste”, adică din viața lui Toma Hogea, urmat
de fotografii de familie. Apoi, un curriculum vitae foarte detailat: roluri,
filme, proiecte, activitate radio-tv, spectacole regizate, lucrări publicate.
Aici trebuie făcută o mențiune. Toma Hogea este autorul unei monumentale
lucrări de istorie a teatrului de animație, Despre arta păpușarilor români.
Dialoguri cu maeștrii scenei, în cinci volume. Datele biografice se încheie
cu o listă lungă de premii și distincții. O activitate bogată, plină de
satisfacții care va fi pusă în lumină de epistolele confraților, prietenilor,
cunoștințelor.
Dar, înainte de toate, sunt câteva pagini cu poezii
scrise de Toma Hogea despre destin, dezamăgiri, lacrimi, amintiri, care
descoperă o altă latură a sa: „Ce-i actorul dacă nu un poet al scenei”, scria
Bogdan Ulmu. Un capitol consistent este dedicat cronicilor, interviurilor,
gândurilor despre elaborarea spectacolului de teatru și a personajelor trăite.
Un actor cu noroc, dar etern nemulțumit și pentru care „teatrul înseamnă iubire,
comunicare, emoție, schimb de idei, de gânduri, de sentimente, iar păpușa
emblema teatrului pentru copii”. Următorul capitol conține scrisorile multor
prieteni care în cuvinte calde, pline de emoție, de prietenie, de admirație, de
recunoștință se adresează cu „Dragă Toma” și, uneori, cu „Domnule”. Toate
scrisorile scot în evidență pe lângă calitățile profesionale, calitatea umană a
celui care are vocația prieteniei. Capitolul al patrulea este dedicat afișelor
de spectacole jucate sau regizate, imagini de suflet pentru creator, fotografii
alb negru și color care dovedesc cât de meticulos, strângător, grijuliu și
păstrător este Toma Hogea. Capitolul al
cincilea este dedicat festivalurilor la care a participat ca actor, regizor sau
membru în jurii în fotografii color. Capitolul al șaselea intitulat Prieteni
dragi este alcătuit dintr-un alt set de fotografii cu prieteni de suflet,
inclusiv cu Figaro și Missi ( prietenii necuvântători).
Cum viața sa este o poveste, ea nu se termină la ultima
filă a cărții , ci va continua. O “carte cât o viață de
om”, cu bune, cu rele, cu împliniri, cu neîmpliniri, dar trăită intens pentru
teatru și prin teatru.
Toma Hogea- Amintiri dintr-o poveste.VIAȚĂ ȘI TEATRU.
Scrisori pentru Toma. Editura SEDCOM LIBRIS, Iași, 2022, 660 pag.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu