Convorbiri teatrale

 

Prima ediție a cărții lui Leny Caler, Artistul și oglinda (editura Universal Dalsi, 2002) am văzut-o în biblioteca Floricăi Ichim. Am vrut s-o împrumut, dar de fiecare dată intervenea ceva și uitam de ea sau nu o mai găseam în “marea” de tomuri din bibliotecă. Cum am aflat că a apărut o nouă ediție, am comandat-o. Eram fascinată de legendele pe care le știam despre ea, auzisem povești, citisem jurnalul lui Mihail Sevastian și, curioasă din fire, am citit cartea cu nesaț.

Leny Caler (1904-1992), actriță și cântăreață celebră, a fost una dintre frumusețile Bucureștiului interbelic. “Are ceea ce se numeşte stil, diversitatea cea mai mare în unitatea de ton cea mai strictă. De aici şi contagiunea irezistibilă a jocului d-sale”, spunea Camil Petrescu.

Absolventă a Conservatorului particular de artă dramatică al lui Alexandru Mihăilescu, încurajată de Maria Ventura să se dedice scenei, remarcată la începuturi de Mihail Sebastian și Mircea Ștefănescu, Leny Caler a jucat pe multe scene având parteneri celebri. A făcut parte din trupa Luciei Sturdza Bulandra la Teatrul Regina Maria, apoi la treatrul lui Sică Alexandrescu, Teatrul Nostru, a jucat la Teatrul Barașeum, a înființat cu George Vraca Teatrul Victoriei, a jucat și la Teatrul Municipal, iar în 1957 a plecat în Israel, pentru ca apoi să se stabilească la  Berlin.

Peste graniță, Leny Caler a scris cartea de memorii, Artistul și oglinda-repertoriu, roluri și parteneri de neuitat, un fel de radiografie a societății interbelice.  La publicare s-a adăugat un interviu luat de Mihail Sebastian, o addendă care cuprinde niște inserturi biografice, file de corespondență, un articol intitulat Treptele afirmării alcătuite de Geo Șerban. Cartea se deschide cu un articol semnat de Tudor Arghezi și un cuvânt înainte al lui B.Elvin, cel care a primit jurnalul de la Leny Caler. Cartea în sine este scrisă simplu, cu limite pentru că actrița nu avea cine știe ce studii, vorbind fără emfază de cariera ei, de colegii ei de scenă, regizorii cu care a lucrat. A realizat târziu că meseria pe care a iubit-o este una efemeră, că “de pe urma unui actor nu rămâne nimic”.

A avut norocul unor roluri care i-au asigurat notorietate, a fost remarcată de critică de la început. “Mi-am văzut, pentru prima oară în viașp, numele tipărit într-o gazetă, unde erau scrise cuvinte de apreciere, neașteptat de măgulitoare la adresa mea. Nebună de fericire, am citit și recitit acele câteva rânduri atât de dulci pentru mine, până le-am învățat pe dinafară”.Cine le scrisese? Camil Petrescu, cel de care a legat-o o mare prietenie, unii spun că și o mare iubire. Că ea ar fi fost prototipul Elei din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război sau al Emiliei, al Domnei T din Patul lui Procust.

Atunci când scrie despre Camil Petrescu, Leny Caler păstrează un ton liniștit, nu insinuează nimic legat de vreo pasiune mistuitoare. Un tânăr mic de statură, bine legat, păr blond-șaten, ondulat și doi ochi albaștri, vii, inteligenți. Se vedeau zilnic, el îi citea din cărțile sale, încerca să-i umple golurile de cultură, să o ajute să-și perfecționeze maniera de joc, a încurajat-o să scrie micile povești pe care I le spunea.”Prezența lui în viața mea nu era întotdeauna suportabilă. Tiranic, pretențios, extrem de sensibil.”

Despre Mihail Sebastian scrie că înainte de a-l cunoaște a fost atrasă, fascinată de scrisul lui. I-a legat o prietenie tandră, o admirație și respect reciproc. Aveau discuții aprinse despre teatru, despre muzică, mergeau la concerte. Nu reiese din portretul făcut de Leny Caler că ar fi fost vorba de iubire. De iubit, l-a iubit pe soțul ei, jurnalistul Scarlat Froda.

Alte portrete schițate de actriță au fost cele ale Luciei Sturdza Bulandra, Gheorghe Timică, George Vraca, Ion Iancovescu, Victor Ion Popa, Soare Z. Soare, Elvira Popescu, Tudor Mușatescu, etc.

În afară de aspectele artistice, putem citi în carte despre interdicția de a juca pentru că era evreică (1940), bombardamentul din aprilie 1944, despre venirea comuniștilor la putere, despre accidentul vascular care a dus la sfârșitul carierei ei.

Există și un capitol în care povestește despre seri de teatru la Berlin. Nu s-a putut obișnui cu noile forme de teatru, făcea parte dintr-o generație care purta respect tradiției, considerând că “toate aceste manifestări și inovații spectaculoase sunt o răsturnare de valori.”

Interviul luat de Mihail Sebastian în 1935 completează cartea. Printre rânduri se poate descifra iubirea pe care Sebastian i-a purtat-o lui Leny Caler, ideala lui Corina din Jocul de-a vacanța.

Scrisorile adresate lui B.Elvin, din perioada 1982-986, cel care a primit manuscrisul cărții, cele dedicate unei prietene, un portret semnat de Dorel Dorian încheie “romanul”. Așa scrie pe copertă.

Fără mari virtuți literare, cartea este o mărturie a unei epoci demult apuse,

 

 

Leny Caler- Artistul și oglinda. Biblioteca secolului 20. Editura Publisol, București, 2022, 336 pg.