La editura clujeană Ecou Transilvan, a apărut o nouă carte-interviu ce poartă semnătura lui Ion Moldovan, dedicată lui Constantin Dinulescu. Pasionat de teatru și de oamenii lui, Ion Moldovan a mai publicat dialogurile avute cu Draga Olteanu, Simona Bondoc, Carmen Stănescu și Damian Crâșmaru, Valeria Gagialov, Virginia Rogin. Despre Mimi Enceanu a adunat documente, puse la dispoziție de Georgeta Filitti, mărturii ale unor colegi, cronici, aducând în memorie o actriță uitată.
Cartea Viață și Teatru, Teatru și Viață este rezultatul multor ore de lungi discuții, a unei documentări serioase despre activitatea scenică a lui Constantin Dinulescu, Bobsi, pentru prieteni. Nonagenar (19 martie 1933), Constantin Dinulescu face parte din galeria actorilor care poartă pe umeri “dulcea povară” a scenei de aproape 60 de ani, având o longevitate de invidiat. Un om care a traversat epoci istorice, teatre, directorate, a jucat mult, roluri mici, roluri mari, pe care le-a conceput cu migala unui ceasornicar (pasiunea lui de o viață).
S-a născut la Alexandria, în familia unui professor de limba română, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1955 (clasa lui Alexandru Finți), pentru vreo 20 de ani a jucat la Teatrul Național din Iași, iar din 1970 a devenit actor pe prima scenă a țării. A mai jucat la Teatrul Evreiesc de Stat, la Teatrul de revistă “Constantin Tănase”, la Metropolis, a înregistrat zeci de roluri pentru radio sau televiziune, dar a făcut puține filme. Despre toate astea i se confesează lui Ion Moldovan, care are abilitate în a pune întrebări, îl face să răspundă și la un chestionar Proust, are răbdare să asculte. De fapt, cartea este o mărturie despre mari actori, partenerii ideali pentru Constantin Dinulescu, despre regizorii cu care s-a înțeles (Crin Teodorescu, Sorana Coroamă Stanca, Mihai Berechet, Ion Cojar, Sanda Manu) sau cu care nu a prea rezonat (Horea Popescu). Nu vorbește cu ranchiună, dar cum în fiecare meserie există și tristeți, ele fac parte din viață. Confesiunea este asemenea unei “valize” cu comori “în adâncuri îngropată”, dar pe care le descoperim pas cu pas.
Constantin Dinulescu a trăit frumos, decent, înconjurat de iubire, vorbește cu mâna pe inimă, “Am fost un actor foarte disciplinat și am găsit întotdeauna puterea să depășesc micile sau marile neajunsuri, ca să nu zic conflicte, care, firesc, n-au cum să nu apară în munca noastră.”
Cartea este împărțită în capitole, așezate aproape cronologic. În afara dialogului, mai putem citi cronici, mărturii ale unor colegi de scenă, o foarte minuțioasă teatrografie, listă cu piese radiofonice, o bogată selecție de fotografii. Într-un scurt cuvânt înainte, actorul spune: “Am scris din dorința de a lupta cu uitarea, de a lupta cu nepăsarea și sunt conștient că e ceva donquijotesc în ce fac, dar oricît de mică, de neînsemnată ar fi părerea mea, sunt convins că nu e totul în zadar.”
A rămas în legendă zicala că “un actor trebuie să aibă statură, gură și figură”, dar cred că trebuie să mai aibă o mare dragoste pentru teatru, pentru oamenii lui, pentru public, o mare capacitate de extrovertire, de generozitate, de respect. Constantin Dinulescu le-a întruchipat pe toate astea.
Pe actorul Constantin Dinulescu îl știam, citind cartea am descoperit și pe omul Constantin Dinulescu sau, mai simplu, pe Bobsi.
Ion Moldovan- Constantin Dinulescu-Viață și Teatru, Teatru și Viață. Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2022, 493 p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu