Iepurașul fără ceas

După ce am văzut câteva numere din spectacolul Iepurele Alb la Teatrul Țăndărică în cadrul Festivalului SALT, la Slam Puppetry, curiozitatea m-a împins să văd reprezentația integrală. Într-o sâmbătă frumoasă, am pornit spre Teatrul de Artă. Mărturisesc cu rușine că nu i-am trecut pragul niciodată, dar am aflat că este un teatru independent, înființat în 2010 de un inimos actor, George Constantinescu. Din 2012 are propria sală, cochetă, micuță cu vreo 70 de locuri și o activitate bogată și, ce este mai important, se susține din resurse proprii. În decembrie 2018 a fost lansat Teatrul de artă junior cu Iepurele Alb, un spectacol la care Ana Crăciun Lambru și Lavinia Pop Coman au realizat conceptul, scenografia, costumele. Ana semnează și mișcarea scenică, ilustrația muzicală și regia. Amândouă sunt absolvente UNATC, Ana  la arta mânuitorului de păpuși și marionete, iar Lavinia la secția de actorie.  Au masterate și sunt în căutare de idei noi, de tehnici noi, de forme noi de expresie. Proiectul Teatrul de artă junior este născut din dorința de a “oferi copiilor un început sănătos în cariera de spectator de teatru prin producții delicate, educative, emoționante” se spune pe site-ul teatrului.

Ana Crăciun Lambru declara că: „Îmi place să mă joc! M-am jucat toată copilăria, inventând personaje și scenarii. Apoi am descoperit că și la Facultate te poți juca! Mai serios, cu mai multe reguli și cunoștințe, însă tot joacă era.(...) Cred cu tărie că teatrul de păpuși poate face lumea mai bună”. Colega ei, Lavinia Pop Coman mărturisea  că: «Păpușile m-au fascinat încă din facultate, așa că, în 2016, cu ajutorul unui prieten, am confecționat primele mele păpuși. Erau 2 marionete din eșarfe, Eva și Alfred, cu care am reușit să fac un street performance. Așa a început călătoria mea în lumea „păpușăritului”. Un an mai târziu, am ajuns în Siberia, unde, maestrul Vladimir Zakharov m-a învățat să construiesc o păpușă cu un sistem unic în lume și așa, cu ajutorul, lui am făurit-o pe Zaharashka. Următorul spectacol sper că va fi cu ea. Primul meu gând, când am început să fiu păpușar, a fost dorința de a-i face pe oameni să zâmbească atunci când nici măcar nu se așteaptă. Astăzi, scopul meu este ca oamenii să ajungă să vadă în viața unei păpuși sufletul păpușarului și să se regăsească în poveștile pe care le spunem. Ceea ce mă mulțumește cel mai mult este atunci când aud pe cineva spunând „Wow, e vie!”».

Iepurele Alb sau povestea iepurașului care a jucat alături de Alice și apoi a dispărut este o succesiune de numere în care simpaticul iepuraș este protagonist. De la agitatul iepure care striga în Alice în țara minunilor „Am întârziat, am întârziat”, uitându-se mereu la ceas, nu a mai rămas decât drăgălășenia și farmecul clasicului personaj. Iepurele nostru nu mai este agitat, nu mai are ceas, are alte povești de spus. Fără cuvinte. Doar din gesturi, din mișcare, ajutat de muzică și de îndemânarea celor două actrițe. Pentru că, ce merită subliniat este tocmai mânuirea, exactă, precisă, studiată în amănunt. Două momente vin să întărească ceea ce spun: cel în care iepurașul de pluș patinează pe rotile, cu mișcările unui adevărat patinator și cel pe muzica lui Michael Jackson, unde dacă faci abstracție de aspect, ai senzația că e însuși super starul american. Plin de sensibilitate este și momentul când se îndrăgostește. Personajul călătorește prin lumi diferite, spune prin gest, mișcare povestea sa. La început, sfios, temător ca orice copil care nu știe la ce să se aștepte, iepurașul cel năzdrăvan descoperă lumea, prietenia, iubirea, partea frumoasă a vieții și la final se împrietenește cu copiii din sală, face poze cu ei. Ana Crăciun Lambru și Lavinia Pop Coman s-au completat reciproc, nu s-au încurcat una pe alta, au respectat prim planul uneia sau a alteia, s-au coordonat.

            Chiar dacă Iepurele Alb nu este un mare spectacol, el se joacă cu sala plină, iar eu am ținut să-l văd pentru că, actrițele stăpânesc tainele mânuirii, care în ultimul timp, în spectacolele de animație este din ce în ce mai absentă, expediată (nici nu vreau să aduc vorba de un spectacol de marionete, fie ele, pe fire lungi sau scurte!).