Pinocchio merge la școală

Sâmbătă de dimineață. UNATC. Sala Ileana Berlogea. Copii, agitație, flori. Ce se întâmplă? Păi, Pinocchio merge la școală! Oare nu toți copiii merg la școală? Se pare că nu. Statisticile spun că procentul de abandon școlar este foarte mare, chiar îngrijorător. Sigur că nu este locul să analizăm în profunzime cauzele, efectele însă sunt pe termen lung și destul de vizibile. Dar, putem vorbi despre un proiect cu caracter social-educațional propus de Asociația CREAS. Inființată în 2011 de doi artiști  tineri, entuziaști și cu experiență în artele spectacolului (Victor Bucur și Daniel Burcea), CREAS își propune dezvoltarea și încurajarea unor noi tendințe în artele spectacolului, dezvoltarea valorilor umane. De asemenea, se dorește crearea și dezvoltarea unor programme educaționale prin cultură pentru a contribui la combaterea discriminării sociale, etnice, de gen și pentru prevenirea abandonului școlar. Asociația CREAS are la activ o serie de proiecte și spectacole de teatru de păpuși: Cenușăreasa, Crăiasa Zăpezii, Frumoasa din Pădurea Adormită, Rapunzel, Anastasia prezentate în spații neconvenționale și cu success la public. Prezentul proiect este finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. În comunicatul primit  se spune că: “Numărul total de beneficiari direcţi ai proiectului este de 1500 de elevi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani, 30 de cadre didactice participante la atelierele de tehnici actoriceşti şi minimum 1000 de familii ale elevilor vizaţi de proiect. Impactul social al proiectului este creşterea motivaţiei elevilor pentru frecventarea şcolii şi pentru învăţare, creşterea stimei de sine – le este transmis mesajul că indiferent din ce mediu provin, este dreptul lor să urmeze şcoala, să înveţe şi să devină ceea ce îşi doresc în viaţă - şi încurajarea profesorilor să folosească metode moderne, axate pe nevoile individuale ale fiecărui elev - teatrul ca metodă non-formală de educaţie - pentru a transforma şcoala într-un mediu mai prietenos. De asemenea, proiectul facilitează accesul la evenimente culturale şi combate excluziunea socială la care sunt supuşi copiii din mediile defavorizate”.

Proiectul Pinocchio merge la școală este format din spectacol urmat de ateliere de tipul Teatru Forum, ateliere de formare în educație prin teatru și, într-o primă etapă se desfășoară în 15 școli din București, Timiș, Ilfov, Călărași și Giurgiu. La UNATC am asistat doar la premiera spectacolului ce are la bază celebra carte scrisă de Carlo Collodi și pe care o cunoaște orice copil. Povestea clasică este păstrată, accentul căzând pe partea cu dorința lui Gepetto ca Pinocchio să meargă la școală cu orice risc și sacrificiu, cu momentul în care eroul nostru năzdrăvan se duce la teatru, apoi face cunoștință cu Vulpea și Motanul și ajunge să își salveze tatăl din burta balenei, faptă care îl transformă într-un băiat în carne și oase. Scenariul este curat, evită orice derivație lingvistică deși, momentul de la teatru este expediat, iar marionetele așa cum apar, așa și dispar.  Văzut din afară, spectacolul este bun și se simte că este făcut de oameni care știu bine regulile jocului, cu experiență în domeniu, are ritm, culoare. Construcția păpușilor îi aparține lui Vlad Tănase, iar scenografia este semnată de Florica Burcea și Vasile Lazăr. Nimic de spus, păpușile sunt frumoase, haioase și se deosebesc radical de cele pe care le vedem în spectacolele de an ale studenților de la UNATC lipsiți de fonduri și care și le fac singuri cu ce au la îndemână. Sunt ca la teatru! Luat la bani mărunți, spectacolul “scârțâie”, în opinia mea, tocmai la capitolul mânuire. Celor doi actori amintiți mai sus li se alătură și Andra Mirescu. Unul din primele lucruri care mi-au atras atenția a fost apariția Zânei a cărei construcție îl dezavantajează pe mânuitor, îngrădindu-i posibilitățile de a diversifica mișcările ei, iar cele trei apariții fiind aproape trase la indigo. Apoi, în unele momente, păpușile cam zboară, nu ating pământul, elementele de decor ar trebui să intre și să iasă paralel cu suprafața de joc. Lipsește o relație clară între personaje, fiecare pare pe cont propriu. Dacă ar fi mișcat capul (doar Gepetto are această posibilitate), ochii nu ar fi fost ficși, picioarele s-ar fi putut controla, atunci am putea vorbi de un alt tip de relație.  Momentul cu balena mi s-a părut neclar și cam expediat. Din fericire, sunt lucruri care se pot remedia. Trebuie menționată muzica lui Dan Bălan, care nu a mai folosit liniile melodice cu care ne obișnuise, ci a creat solouri și duete pentru personaje, bine interpretate vocal. O altă mențiune pentru Victor Bucur, a cărui experiență atât în teatrul de păpuși, cât și în cel dramatic și muzical se remarcă. Dar, așa cum am mai spus, Pinocchio poate merge la orice școală fără grijă, poate aduna copiii în jurul lui, îi poate asculta, îi poate lăsa să schimbe povestea, poate convinge. “Imperfecțiunile” sunt vizibile doar cu ochelari de Mangiafocco-păpușar și sunt perfectibile.