Ariel 70

la înființare. Asemeni lui, multe teatre din țară au făcut, fac sau vor face șapte decenii de activitate continuă în acest an. Vivat,  crescat, floreat!

Căldură mare, monșer la Târgu Mureș, dublată de valuri de emoții, lacrimi, râsete, surprize, spectacole, aplauze, clinchet de pahare. Un program aniversar dens, dar deloc festivist sau politizat. ARIEL este o familie mare în care domină buna înțelegere, prietenia, plăcerea de a fi împreună, de a munci, de a juca, de a împărtăși.

Se impune o scurtă incursiune în istoricul teatrului. In 1947 trupa particulară Rândunica roşie, alcătuită din câţiva entuziaşti (sculptorul Révés Endre, scriitoarea Hertha Ligeti, regizorul Pál Antal) prezenta spectacole în Tg.Mureş şi în localităţile limitrofe. Această trupă a precedat şi a condus în cele din urmă la înfiinţarea Teatrului de păpuşi din Târgu-Mureş în 1949.Teatrul de păpuşi din Targu-Mures are doua secţii, română şi maghiară. Secţia română a luat fiinţă în anul 1963. Primele spectacole au fost regizate de Antal Pàl, unul dintre întemeietorii Teatrului de Păpuşi din Târgu-Mureş şi regizorul titular al secţiei maghiare până în 1999. Au regizat apoi, la secţia română: Mihai Raicu (1963 - Capra cu trei iezi, 1964 - Katia şi crocodilul, Prietenii Mihaelei); Claudiu Cristescu (1966 - Cenuşăreasa), reputatul şi regretatul Harag György, în 1967 (Patru pagini din istoria râsului de Valentin Silvestru.) Între anii 1968-1999 regizoarea titulară a secţiei române a fost Maria Mierluţ.Repertoriul a cuprins toate valorile literaturii române şi maghiare clasice şi contemporane:  Ion Creangă, Petofi Sàndor, Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu, Gellu Naum, Alecu Popovici, Valentin Silvestru, Mihai Sin, Mihaly Vorosmarty, Arany Jànos, Jozsef Elteto, Fodor Sàndor, Gyorgy Menes. De numele acestui teatru este legată prodigioasa activitate a regizorului Pàl Antal şi a scenografului Haller Jozsef, autori a numeroase montări remarcabile ale acestui teatru care şi-a câştigat un loc de frunte în ierarhia valorică a teatrelor de păpuşi din România. Au mai realizat creaţii interesante în acest teatru şi scenografii Ambrus Imre, Krausz Erzsèbet şi T. Foldes Edith, precum şi regizoarea Maria Mierluţ.În anii de după 1990, Teatrul Ariel a fost prin directorul său, Gavril Cadariu, unul dintre promotorii unor programe interesante pentru diversificarea mijloacelor tradiționale ale teatrului de animație, pentru atragerea adolescenților și a adulților prin spectacole de seară sau semnate de nume importante ca Gigi Căciuleanu, Horațiu Mihaiu, Radu Afrim, prin tenta socială a propunrrilor repertoriale. Un moment important a fost crearea programului Underground în colaborare cu Fundația Dramafest, înființată de dramaturgul Alina Nelega și care și-a propus să dezvolte o nouă dramaturgie autohtonă, să facă loc experimentului și căutăriilor cauzate de schimbările de după 1989.

Nu vom putea face referire în detaliu la toate activitățile desfășurate pe durata a șapte zile, dar voi spicui câteva la care am luat parte. Cum spuneam programul a fost foarte dens (ateliere, târg de povești cu vânzare de carte, concert pentru copii, activități artizanale și concurs de îndemânare, lansare de carte – Albumul Teatrul românesc de animație și ediția în limba engleză a Dicționarului teatrului de animație). În holul teatrului a fost vernisată o expoziție dedicată lui Haller József și Lukácsy Ildikó,nume ce au marcat istoria teatrului, cu păpuși și schițe din cele mai importante spectacole semnate de cei doi. Tot în holul de la intrare, a fost dezvelită o placă în memoria lui Pál Antal. Au fost invitate să prezinte spectacole trupe din Ungaria (Teatrul Bóbita din Pécs,Teatrul stradal pe picioare de barză TeatRum TrappTop, Teatrul de păpuși Vaskakas din Györ, Teatrul de păpuși Griff din Zalaegerszeg, Teatrul Kolibri din Budapesta, Teatrul de păpuși Harlekin  din Eger, Teatrul de păpuși Ciróka din Kecskemét), din Slovenia (Puppet Theater of the Crossroads), România (Teatrul Puck, Teatrul Țăndărică, Teatrul Merlin), precum și teatrul gazdă.

Sigur că Muzicanții din Bremen al Teatrului Țăndărică, Albă ca zăpada al Teatrului Ariel, Strada cu îngeri de la Teatrul Puck, Motanul încălțat al Teatrului Merlin sunt spectacole despre care am făcut referiri și cu alte prilejuri, de aceea mă voi opri la câteva producții ce au ieșit din sfera obișnuiă a poveștilor sau basmelor. Voi începe cu două reprezentații ale Teatrului Ariel adresate publicului adolescent: Laika. Numele meu e Căine și Protejat/Neprotejat, rezultate ale unei colaborări  între Teatrul Ariel și Universitatea de Arte din Tg. Mureș. Primul titlu a fost un spectacol lectură, organizat sub egida proiectului european Fabulamundi. Playwriting Europe. Beyond Borders, scris de dramaturgul ceh David Koštiák și regizat de Alexandru Macrinici. Probabil că unii își mai aduc aminte de cățelușa Laika,primul animal trimis să orbiteze în jurul Pământului în cadrul unui experiment sovietic și care a murit datorită supraîncălzirii capsulei. Spectacolul ne prezintă perioada de pregătire a maidanezei găsită pe străzile Moscovei, alături de alte două cățelușe. Laika se adaptează la toate experimentele, este veselă, tonică, iubește ca oamenii. Piesa este o pledoarie pentru grija și dragostea față de animale, care datorită schimbărilor de tot felul, a lipsei spațiilor verzi se simt alienate într-o lume gri-asfaltată. Am remarcat dintre actori pe Carmen Ghiurco (Laika) și Alice Bratu. Al doilea spectacol a fost Protejat/Neprotejat de Olga Macrinici și Adriana Radu, un proiect de teatru document, o invitație la dialog despre un subiect tabu: educația sexuală așa cum este percepută de adolescenți, de școală, de părinți. Folosind teatrul ca și mijloc de învățare și scena drept spațiu de reflecție privind nevoia, dar și necesitatea  tinerilor de educație sexuală în școlile din România. O dezbatere publică fără inhibiții, directă, la care cei șapte studenți-actori au contribuit și cu poveștile lor personale.Teatrul de păpuși At the Crossroads din Banská Bystrica (Slovenia) a oferit un spectacol nonverbal The Tactilees, pentru copii între 15 luni și 3 ani. Două actrițe s-au jucat cu hârtie, plastic, pungi, materiale textile, apă, făcând, desfăcând, împăturind, dansând printre copiii și părinții așezați pe perne, pe jos. Măini micuțe întinzându-se pentru a atinge ce era în jur, ochi atenți și copii cuminți în ciuda vârstei foarte fragede. Un experiment interesant! Același teatru a prezentat o versiune incitantă a textului Alinei Nelega, Amalia respiră adânc, povestea unei femei în diverse etape din viața ei tristă în perioade istorice pline de transformări,  trăită cu resemnări, umor, candoare. Teatrul Kolibri din Budapesta a prezentat spectacolul Minden Dolgok Könyve(Cartea tuturor lucrurilor), adresat unui public mai răsărit (12+) și care spunea povestea unui băiat de 9 ani care are un jurnal în care scria tot felul de întâmplări, reacții, gânduri. Scrisul îi dădea puterea de a merge mai departe, de a trece  peste autoritatea și violența tatălui și de a deveni un copil ca toți copii.  Trei actori, o scenografie simplă formată din lăzi care serveau ca spațiu de joc și păpuși artizanale, ușor adaptate. În general,  spectacolele trupelor invitate din Ungaria au adus tematici diferite, adresate unui public divers ca vârstă, cu păpuși sau obiecte.

Am lăsat special la urmă un fapt care a rezonat în inimile multora, dedicat unei “restituiri”: povestea spectacolului Fabule?...Fabule?..., interzis în mai 1989. În sala Studio s-au adunat mulți dintre cei care au fost protagoniștii  acelui spectacol și care au împărtășit din amintirile lor, încropind adhoc și lectura unor fragmente din text. Scenariul scris de Smaranda Enache la propunerea și imboldul Mariei Mierluț avea la bază texte de Gheorghe Asachi, Grigore Alexandrescu, I.L.Caragiale, George Ranetti, Marin Sorescu, Marcel Breslașu și arăta ca o satiră politică la adresa regimului și a conducerii de atunci a țării, „învelită” însă dibaci, subtil și, aparent,total inofensivă. Urechile cenzurii s-au ciulit atent și s-a decretat:”ori se schimbă câte ceva prin părțile esențiale, ori...” nu se mai joacă. Atât Smaranda Enache cât și Maria Mierluț (regizoarea spectacolului) și Zeno Fodor au povestit despre ”odiseea” vizionării dinaintea premierei, despre succesul singurului spectacol jucat la Constanța într-un festival, despre atmosfera de lucru din timpul repetițiilor. Au adus completări compozitorul Csiki Boldizsár  dar și soția scenografului Haller József, doamna Haller Ildikó. Și-au dăruit exemplare după partitură, după o variantă de text, s-au depănat amintiri legate de păpușile fiecărui interpret, s-a fredonat câte un fragmențel de cântec, s-a citit, s-a aplaudat. Au fost prezenți actorii: Rudolf Moca, Georgeta Lozincă, Valentin Lozincă Mandric, Andi Brânduș, Mariana Ivașcu, Iuliu Pop Andrieș, Mioara Topor, Dorina Lupu, Alexandrina Bucur.

Și a mai fost ceva! Unul dintre actorii teatrului a fost sărbătorit pentru cei 40 de ani dedicați scenei: Valentin Lozincă Mandric. Un moldovean hâtru ajuns la Tg. Mureș, pasionat de meseria sa, de pantomimă, cu premii de interpretare, cu roluri multe și diverse. Ca semn de prețuire și aducere aminte a primit din partea teatrului și a colegilor cadou o păpușă, tort, șampanie și multe felicitări și aplauze. Teatrul Ariel este o mare familie (are două secții:română și maghiară) și când ești acolo, ai impresia că nu există nori, că cerul e mereu senin.