Cu mască sau cu baghetă

 

 

Festivalul internațional de animație „Sub masca lui Merlin”, organizat de Teatrul pentru copii și tineret “Merlin” din Timișoara, a început în sală și s-a terminat online, din cauza situației pandemice. De azi pe mâine au trebuit timișorenii să se reorganizeze, să regândească agenda pentru a vedea ce se poate transmite în streaming sau online.

Anunțul inițial: “Festivalul internațional de animație „Sub masca lui Merlin”, ediția ultimă sperăm”, m-a nedumerit. O formulare ambiguă, pe care nu am înțeles-o decât după ce am vizionat primul spectacol,  când prezentatoarea a precizat că este ultima ediție cu această denumire. Altfel, cum să te bucuri că e ultima ediție?!

Deci, cuminte, mi-am luat locul central, nepăstrând distanța reglementară, fără mască, pe canapea pentru a vedea primul spectacol: Robot. Un concept realizat de David Zuazola (Chile) și Unia Teatr Niemozliwy (Polonia) și regizat de Marek b. Chodaczyński. David Zuazola nu este un necunoscut în Romania, spectacolele sale au fost prezentate în festivalurile de la București, Cluj-Napoca, Timișoara. Este actor, marionetist, scenarist, regizor, compozitor, ține ateliere, conferințe, este un adevărat globetrotter. Spectacolul Robot  (nonverbal) a poposit la Timișoara după ce a participat la festivalurile de la Sarajevo (unde a luat Marele Premiu), Frankfurt, Gaudalajara (Spania), Bialystock (Polonia), Opole (polonia, Premiul special al juriului), Muntenegru, Albania și în diverse turnee. Robot ne spune cum, într-un viitor nu prea îndepărtat, roboții vor conviețui cu noi,  oamenii. Cum vor ajunge să ne domine, să ne controleze sau să ne ajute. Ei nu sunt pe placul conducătorilor, care ordonă distrugerea lor (un gard de sârmă ghipată sugerează o închisoare sau un lagăr de concentrare) . Ar mai fi și o poveste între un robot, probabil ultimul rămas pe pământ, și o fată în scaun cu rotile. Nu spun mai mult, dar spectacolul este plin de simboluri, de trimiteri, o pledoarie împotriva intoleranței, a injustiției, a diferențelor sociale, a comportamentului inuman, a dictaturii în toate formele ei. Are și multă candoare și sensibilitate. Când se deschide cortina, ești întâmpinat de o scenografie futuristă (semnată de Zuazola), instalații complicate din materiale reciclabile, păpuși mici la masă, butoane, leduri, sârme, șuruburi, fire. Totul calculat la milimetru și pentru ca să funcționeze fără cusur îți trebuie un mânuitor abil. David Zuazola este singur în scenă și fiind un bun păpușar, posedând  o mare dexteritate și putere de concentrare, ține în frâu tot arsenalul scenic. Ca un exemplu ar fi scena în care fata vrea să se mute din pat în scaunul cu rotile, executată cu  finețe înterpretativă, fiecare mișcare a ei, tremurată, nesigură, este atent studiată. Un spectacol care te urmărește și după ce ai terminat de vizionat.

Teatrul „Prichindel” din Alba Iulia a prezentat spectacolul Regele supărat pe clovn, un text de Matei Vișniec, regizat de Radu Dinulescu. Ca orice text semnat de Matei Vișniec, trebuie să îl citești printre rânduri. Nu e un simplu text, ci o parabolă despre legătura dintre putere și artă. Cum se supără regele pe artiști? Vedem cu ochiul liber în fiecare zi, pâine și circ pe scena vieții, când puterea vrea să-și impună punctul de vedere, ignorând arta. Subtilitatea poetică a lui Matei Vișniec aduce în prim plan și condiția artistului, locul lui în societate. Ce mai ușor să fii rege sau clovn? Orice rege poate fi clovn sau orice clovn poate fi rege? “Clovnul e normal să fie? Zgubilitic, fanfaron./ Regii însă nu au voie/ Să devină clovni pe tron.” În regatul Alandala, regele se face că moare pentru a-l pune la încercare pe fiul său, pasionat de jocurile pe calculator. Sigur că vrea să fie rege, ca să poată face ce vrea, adică mai nimic, doar să se joace. Clovnul este singurul care are toate drepturile din lume, e singurul lui stăpân. Are voie să sforăie, să stea pe tron, să imite, să-l contrazică pe rege. Clovnul are puterea.”Nu mai înțeleg nimic. Cine conduce în țara asta? Clovnul sau regele?- sună o replică din piesă. Una dintre concluzii ar fi că un rege mai găsești, dar un clovn, ba. Un personaj simpatic, pe gustul celor mici, este Clovnița Lița (Teodora Popa, exuberantă, plină de umor, creionează un personaj simpatic), care vrea să afle de ce are clovnul nasul roșu. Răspunsuri dintre cele mai amuzante, dar pertinente dau copiii într-un filmuleț proiectat. “Nasul clovnului e roșu/ Întrucât nu vrea să mintă/ Și clocește adevăruri/ Care merg direct la țintă”. Un final fericit, o nuntă, ca în orice poveste. Radu Dinulescu a creat un spectacol plin de umor și ironie, simpatic, amuzant cu actori la vedere, păpuși, bine construite, mânuite cu dexteritate, o muzică adecvată, folosește tehnica 3 D (noi, acasă, l-am văzut însă fără ochelarii speciali), care îi este atât de familiară (grafică Armand Richelet-Kleinberg). Actorii Mădălin Costea, Irina Melnic,Viorica Boda, Ramona Benchea- Mincu crează personaje bine conturate, expresive, mânuite corect.

Teatrul pentru copii și tineret “Colibri” din Craiova ne-a adus o poveste simplă, cu accente amuzante, intitulată Buna dimineața, noapte bună. Un spectacol mai vechi, inspirat după o carte scrisă de Donald Bisset (1910-1995), actor, scriitor, ilustrator de carte pentru copii), și pus în scenă de Joro Ivanov. Un recital susținut de două actrițe Adriana Ioncu și Alla Cebotari care cântă, dansează, mânuiesc, încercând să rezolve o mare dilemă: cine poate fi declarat câștigător în războiul dintre noapte și zi. Joaca propusă de cele două actrițe este interactivă, bazându-se pe energia și buna lor dispoziție.

Vrăjitorul din Oz al Teatrului Gulliver din Galați este o nouă interpretare a celebrei cărți scrisă de Lyman Frank Baum (1856-1919) datorată lui Laurențiu Budău (scenariu) și Dan Mirea (regie). Este păstrat firul poveștii, accentuându-se mesajul de prietenie, ajutor reciproc, încredere, dragoste de familie. Fascinația universului lumii lui Oz, simplitatea și sinceritatea lui Dorothy, care, parcă, face parte din noi, prietenia și dragostea pentru animale sunt alte idei ce răzbat din spectacol.” Atunci când creezi un spectacol, nu creezi din dorința de a arăta ceva, ci din dorinţa de a pune întrebări spectatorului", mărturisește regizorul Dan Mirea. Lumea lui Oz poate fi egală cu lumea noastră? Răspunsul, cu siguranță, este dat de spectatorii, mari sau mici. Față de ultimele versiuni văzute în ultima perioadă, unde în afara lui Dorothy, mare parte din personaje erau păpuși, aici, scenograful Vlad Tănase i-a “înnobilat” pe actori cu capete și costume specifice caracterelor pe care le au de interpretat. Dacă ar fi să-l aleg pe cel mai reușit, atunci aș spune că Omul de tinichea a fost cel mai creativ. Cel mai puțin reușit mi s-a părut leul. Scenografia s-a bazat pe practicabile transparente care lăsau să se vadă niște mecanisme de ceas, eficient folosite, elemente de decor colorate, stilizate. Distribuția cuprinde actori din diverse generații: Nicoleta Miru, Ramona Păuc, Cosmin Cosma, Andrei Ciugulea, Adina Ariton, Gina Geru, Elena Marin, Nicole Lungu, Marian Sterian, Aurelin Iorga, Andrei Dombrovschi. Fiecare se străduiește să “traducă” cât mai bine esența personajelor lor. Un spectacol agreabil pentru copii, chiar dacă nu iese din tiparul obișnuit al reprezentațiilor pentru copii.

Teatrul pentru copii “Arlechino” din Brașov l-a adus pe Mateiaș Gâscarul, o adaptare după cartea lui Fazekas Mihály, semnată de Sebestyén Rita. Este a doua montare, după cea de la Teatrul “Țăndărică”din ultimul an, total diferită. O poveste frumoasă și destul de puțin cunoscută de copiii de azi, ca oricare alta. Un băiat sărac și cam leneș, cu suflet mare, pleacă la târg să-și vândă gâștele. Boierul cel hain îl pedepsește, luându-i tot. Ca în orice basm care se respectă, binele învinge răul, spre ușurarea micuților spectatori. Regizorul Béres László a gândit spectacolul ca pe unul de bâlci, cu multă veselie, antrenant, plin de umor, Scenografia (Bajkό Attila) este funcțională. Corpul boierului, supradimensionat, este silueta unei case cu motive ungurești, în ferestrele ei având loc diverse momente ale piesei, mâinile sunt uriașe, se folosesc păpuși bibabo, se exploatează ideea de paravan, actori sunt și la vedere, mânuiesc, cântă, dansează (muzica aparține lui Cári Tibor). Alexandru Dobrescu, Erika Mihaly, Adrian Dobrescu, Marius Stroe, Cecilia Negru, Adrian Iuga dau viață personajelor lui Mihály, contribuind la crearea unei atmosfere antrenante.

Programul online a mai cuprins și alte reprezentații, unele comunicate în ultimul moment și pe care nu am avut cum să le urmăresc. Oricum, important este că Teatrul “Merlin” a găsit soluția  pentru a depăsi situația inedită în care s-a aflat și am putut să ne bucurăm, nu de faptul că a fost ultima ediție, cu baghetă sau cu mască, ci de continuitatea unei manifestări tradiționale.