La Editura Polirom, în colecția EGO-grafii, a apărut
volumul “Niciodată singur. Fragmente dintr-o galerie de portrete”,
semnat de regizorul Andrei Șerban. După ce, cu ani în urmă, a publicat o
biografie care s-a bucurat de un mare succes, acum crează o frescă cu portrete ale unor oameni care i-au marcat
existența creatoare sau pe care i-a întâlnit în viață pe diversele meridiane,
români sau străini, fie ei prieteni, colaboratori sau parteneri.
Un artist nu este singur, nu poate crea în singurătate,
are nevoie de colectivitate, de anturaj, dar în ultimii doi ani viața ne-a
schimbat cursul tuturor. Probabl că lui Andrei Șerban i-a fost dor de oameni și,
ca să-și aline dorul, le-a făcut portretele așa cum a simțit el. Înzestrat cu
talent narativ, cu un spirit de observație, cu păreri critice sau discreție, el
a realizat că, scriind, nu era singur. „Și că, de fapt, niciodată nu am fost
singur. Cred că unul dintre motivele pentru care din adolescență m-a atras
teatrul a fost că doream să fiu împreună cu alții, să fac parte dintr-o
comunitate. Lucru știut, teatrul e una din activitățile umane în care e
imposibil să fii singur. Creionând aceste portrete, vrând să vorbesc despre
ceilalți, realizez că am ajuns să vorbesc tot despre mine. Printre portrete am
descris și gândurile mele despre teatru în vremurile în care trăim”.
Prin
portretele pe care le creionează, autorul își exprimă recunoștiința, admirația
față de cei care l-au ajutat să-și construiască cariera. Este vorba despre 30 de personalități din
lumea teatrului (Radu Penciulescu, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Ellen
Steward, Peter Brook, Meryl Streep, Aureliu Manea, Lev Dodin, etc), a dansului
(Pina Bausch, Merce Cunningham), a operei (Placido Domingo, Roberto Alagna), a filmului (Ingmar Bergman,
Andrei Tarkovski) și de mici schițe de portret ale unor actori care ne-au
părăsit (Emil Botta, Leopoldina Bălănuță, Florian Pittiș, Gina Patrichi, George
Constantin, Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică, Carmen Galin, Ovidiu Iuliu
Moldovan, Ruxandra Sireteanu, Alexandru Darie, Ion Caramitru). Sunt portrete
pline de căldură, de obiectivitate, “desenate” cu măsură, cu umor, Chiar dacă
unele “personaje” nu i-au devenit prieteni din diverse motive, Andrei Șerban
știe să le scoată în evidență acele calități care i-au fost lui de ajutor,
ocolind cu diplomație aspectele cu care el nu a fost de accord. În postfață mai
amintește și alții creatori care ar putea face parte dintr-o viitoare galerie.
Portretele
le-a creionat din linii sigure, concentrate, accentuând esența personajului,
evitând să se lanseze în “tirade”lungi, încercând să ne facă să înțelegem rolul
jucat de fiecare dintre subiecți în viața
regizorului Andrei Șerban. Primii pași în teatru i-aufost îndrumați de
Sanda Manu și Radu Penciulescu. Dacă Sanda Manu “ putea fi dură, chiar crudă
uneori. (...) Pentru devotamentul și competența ei, pentru duritatea și
sensibilitatea cu cares-a ocupat de toți studenții, generații întregi care s-au
succedat au adorat-o, la fel ca noi.” Penciulescu l-a încurajat să dea frâu
liber imaginației, fără să nu țină seama și de problematica lumii în care
trăiește.
Întâlnirea
cu Ellen Steward, fondatoarea celebrului teatru La MaMa, a fost providențială
pentru tânărul de 25 de ani, deschizându-i drumul spre cariera internațională.
Peter Brook a fost și este ca un părinte, mentor, prieten, camarad de
călătorie, coleg și “știe poate mai mult, că oricine că arta teatrului e arta
prezentului”.
Pentru
Șerban, Liviu Ciulei “este artistul care a schimbat fața teatrului românesc”,
Lucian Pintlie “este un geniu cinic cu suflet pur”. Pe Aureliu Manea, colegul
său de generație, l-a admirat sincer. “A rămas special pentr ființa sa
sângerândă. Esența artistului pur se contopește cu imaginea omului sută la sută
adevărat și sincer, care a trăit, a suferit și a creat în condiții inuman de
grele și umilitoare, fără să accepte compromisuri, fără să fie atras de forța
banilor, fără lăcomii și ambiții de succes, făr[ capricii și ranchiune
competitive. Și-a acceptat soarta. A plătit scump.”
În
carte sunt trei capitole care se abat aparent de la regula portretului. Aici,
Andrei Șerban își exersează spiritul de întrospecție, de analiză fină a
filozofiei artistice a lui Andrei Tarkovski, la care se întoarce din când în
când pentru a găsi sprijin. Despre celebrul disident Kiril Serebrennikov, scrie
că este un “regizor multitalentat, curajos, novator, (...), exilat și prizonier
în propria țară” (“calități” cu care s-a confruntat însuși Șerban, o perioadă
de timp). Al treilea capitol este dedicat filozofului rus G.I. Gurdjieff, ale
cărui cărți au însemnat o întâlnire esențială și care i-au “schimbat atitudinea
pe care o am când lucrez în teatru”.
Ca
o concluzie, cartea lui Andrei Șerban este o lectură plăcută, la îndemâna
oricărui iubitor de teatru din cauza stilului simplu, a limbajului direct, al
sincerității nefardate, a unei doze de nostalgie după oamenii care i-au
traversat viața.
Andrei Șerban- Niciodată singur.
Fragmente dintr-o galerie de portrete. Editura Polirom, București, 2021. 240
pagini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu