Mărturisesc sincer că nu știam
nimic de doamna Cleo Nassef sau Preduț, cum o chema înainte de a pleca din
România. O prietenă comună, Adela Moldovan, mi-a vorbit de ea și de ce
minunății face tocmai în Maroc. Mi-am zis: iată un subiect care prezintă interes.
Despre români care au succes în Europa sau America, mai auzisem, știm cu toții,
despre păpușari care au întemeiat teatre de păpuși în Egipt, Siria sau în alte
părți citisem, dar, în ultimul timp,nu prea aveam vești. Despre doamna
Cleopatra Preduț Nassef m-am documentat, am întrebat (mulțumesc Cuța Gornic
pentru ajutor) și am aflat lucruri deosebit de interesante. O conversație
virtuală a avut loc și așa s-a legat interviul următor.
Raluca Tulbure: Citindu-vă cv-ul,
materialele puse la dispoziție, curiozitatea mi-a fost stârnită de activitatea
dvs., de parcursul personal. Născută la Baia Mare, bacalaureat dat la Craiova, absolventă
a Institutului de arte plastice “Nicolae
Grigorescu” din București, angajată la Teatrul „Merlin” din Timișoara, cu
perioade estivale petrecute la Cluj-Napoca, dar trăitoare în Maroc. Doamnă
Cleopatra Iuliana Preduț Nassef, povestiți-ne un pic acest drum desprins dintr-o
poveste. A fost un drum lin sau sinuos?
Cleo Nassef: Nu
m-am gândit niciodată că aș fi avut un parcurs de poveste, dacă mă g#ndesc acum
la ce mi –ați spus, s-ar putea să fie așa, m-am cam mișcat. Tatăl meu era din
Craiova, oltean, ajuns în Ardeal și rămas acolo, mama din Mănăștur, lângă Baia
Mare, copiii trimiși la școală la Craiova ca să ''învețe'' românește bine. Am
avut în permanență această dublă apartenență Oltenia -Maramureșul de care sunt foarte mândră și care mi- a dat,
probabil, și facilitatea adaptării la locurile atât de de diferite pe unde
viața m-a purtat. După absolvirea facultății la București am luat post la
Teatrul de Păpuși din Timișoara, cea mai bună alegere din cele câteva posturi
prezentate. În afară de o piesă în care am jucat rolul unui cățel care nu avea
nimic de spus și de câteva spectacole văzute la Teatrul de papuși din Craiova,
nu prea știam despre ce este vorba. Încurajată de Eustațiu Gregorian, care
peste ani a devenit unul din cei mai prețiosi prieteni ai mei, am luat postul
de la Timișoara, fără să reușesc să mă atașez de acest loc -motivele le las
deoparte. Am revenit în ''leagănul ''Craiova, la Teatrul de Operă[atunci
Teatrul Liric], unde visul meu de ''teatru mare''a început să prindă contur, cu
spectacole de operă, operetă, balet, comedii muzicale, colaborare cu Teatrul
Național pentru spectacole pentru copii și, mai ales, costume. O perioadă frumoasă care a culminat cu
spectacolul Traviata la Teatrului Liric
,realizat de regizorul Hero Lupescu, într-o viziune cu totul diferită de cele
anterioare: Traviata... in blugi''. Pot
spune că aceasta a fost anticiparea plecării mele în Maroc și au început
navetele mele între Romania și țara mea de adopție. Au urmat stagii în Franța, Spania, Dubai...
R.T.: Ce amintiri
aveți din vremea când ați lucrat la Teatrul „Merlin”?
C.N: Teatrul “Merlin” a însemnat pentru mine întâlnirea cu
o lume pe care nu o cunoșteam și, mai ales, cu doamna Florica Teodoru, directoarea,
regizoarea și creatoarea acestui teatru. Nu a fost simplu. Condiția unui tânăr
aterizat într-o structură foarte bine definită, cu reguli destul de stricte, nu
era ușoară. Șansa mea a fost că am fost înconjurată de prietenia și
solicitudinea Cuței Gornic și a soțului său, reușind să depășesc o ''integrare''mai complicată. Primul
specatcol a fost Baiatul și vântul, cu păpusi ''plate'', o reușită se pare. Au urmat: De ce a furat zmeul mingea?,'Cine va păzi
clopoțeii?, 'Rochița cu figuri,
Sus,sus,tot mai sus, Iarmarocul
piticului Clip. Am avut șansa de a lucra cu oameni deosebiți la ateliere,
aspect important, am învățat mult și am reușit să depășesc handicapul lipsei de
experiență. Pe măsură ce s-au mai adăugat spectacole, am reușit să am ceva mai
multă încredere in mine, dar până
la urmă am plecat la Craiova, păstrând însă pentru
totdeauna descoperirea făcută la Timișoara: păpușa.
R.T. :
Ați amintit ceva mai devreme despre
colaborarea cu Teatrul de Operă din Craiova și ați colaborat și cu
Teatrul Național “Marin
Sorescu”? Ce v-a rămas în memorie din acea perioadă?
C.N.:
Perioada mea ''craioveană'' a fost minunată, am fost înconjurată
de oameni minunați, de artiști minunați. Pe lângă
Teatrul Liric, unde am realizat spectacole de genuri diferite, am colaborat
destul de regulat cu Teatrul National „Marin Sorescu”, m-am bucurat de
apreciere și am învătat mult. Să lucrez alături de regizoarea Georgeta Tomescu,
de scenograful Viorel Penișoară Stegaru au fost experiențe
extraordinare,spectacole ca: Don Carlos,Un lup mâncat de oaie ,Singur în
paradis, Cine se teme de crocodil?, Marion Delorme, Patetica'77, au fost
satisfacții și lecții. Am avut mereu alături oameni minunați, Eustațiu Gregorian,
Elisabeta și Ion D. Sârbu și mulți alții. Am participat în fiecare an la expozițiile
filialei UAP, am ilustrat câteva cărti pâna când ...a apărut
Marocul. Am fost cooptată într-o echipă condusă de regizorul Hero Lupescu
pentru realizarea spectacolului de deschidere a Jocurilor Mediteraneene (cum se
făceau la vremea aceea la noi) și așa a început aventura mea marocană, așa mi
s-a schimbat viața, pentru că a fost marea schimbare.
R.T. :
Înainte de a ne povesti despre ISADAC (Institutul Superior de Artă Dramatică
și Animație Cuturală) de la Rabat, unde ați predat scenografie și istoria
costumului, fiind prima profesoară din istoria instituției, v-aș întreba despre
teatrul de păpuși din Maroc. Cum era când ați venit dvs.? Am înțeles că ați
desfășurat o activitate de pionierat.
C.N.: Nu aș putea spune
că mi-era foarte clar ce aș fi putut face în Maroc odată ajunsă acolo, când am
spus ''aventură'', nu cred că am
exagerat .Teatrul era reprezentat de una sau două ''figuri'' cu care nu prea
aveam legatură, în rest ceva trupe de teatru de amatori. Mă gândeam serios să mă
orientez spre altceva, modă, pictură,depusesem un dosar la Ministerul Culturii,
când destinul parcă
și-a spus din nou cuvântul. A fost creat Institutul Superior de Artă Dramatică
și Animație Culturală,o mare noutate pentru Maroc și o adevarată
''oportunitate'' pentru mine. Am fost chemată pentru a preda cursul de istoria
costumului în franceză. Nu voi inceta niciodată să aduc un omagiu doamnei Adina
Nanu pentru cursul dânsei de Istoria Costumului, care mi-a fost ''carte de căpatâi”. După câteva luni mi- a fost încredințat cursul de
scenografie, de fapt, a fost vorba de o adevarată ''construcție''. A trebuit să
conving despre necesitatea unor cursuri specifice formării în scenografie a
unor tineri care de multe ori nu aveau nici cea mai elementară idee de artă
plastică sau citiseră una sau două piese de Molière. Mi s-a acordat încredere
și sprijin și secția de scenografie a început să semene cu ceea ce făcusem eu
la București. Chiar și recrutarea unor profesori care să accepte o formare
specifică, departe de arta abstractă cu care erau obisnuiți, nu a fost o misiune ușoară și a luat ceva
timp. Teatrul de păpuși în Maroc, ce să spun?
Auzisem că ar fi existat o trupă alcătuită din ceva funcționari amatori
de artă, pe lângă Ministerul
tineretului, am văzut un spectacol cu papuși bibabo în curtea unui club de tenis,
opera unui comic pasionat, și cam atât. Mi- am zis că trebuie să fac ceva și am convins direcția institutului de
necesitatea unui stagiu de păpuși cu studenții. Așa a venit pentru prima oară
Eustațiu Gregorian la ISADAC, așa a început ''aventura''păpușilor''. Cu
păpusile realizate în stagiul cu Eustațiu Gregorian am montat un spectacol
inspirat de un basm marocan, Haina, cu
care am participat la un festival în Liban, am avut succes și demarajul s-a
făcut. Împreună cu foști studenți am creat o asociație culturală
Khamia(Cortina) și o trupă Hajitkoum(A fost odată) cu care am început să montam
spectacole, am început să facem turnee, să facem parte din peisajul cultural
marocan. Alți foști studenți temerari au creat câteva trupe și povestea
continuă. Suntem sprijiniți de Ministerul Culturii și de Teatrul National
Mohamed V-lea din Rabat. Între timp, Eustațiu Gregorian a mai făcut un stagiu
aici și, prin el, am cunoscut-o pe Adela Moldovan, care a devenit una din minunatele
mele prietene. A venit și ea pentru un stagiu la ISADAC, unde i-a încântat cu măiestria și dăruirea ce o caracterizează, atât pe studenți, cât și pe profesori. Am
invitat-o apoi pentru a realiza împreună spectacolul Cenușareasa,una din mândriile trupei noastre. Împreună cu Adela Moldovan am realizat apoi două
spectacole la Teatrul de păpusi din Szeged ,în Ungaria, Omul de zăpadă care voia să intâlnească soarele și Sperietoarea de păsări, momente de complicitate de neuitat.
R.T.: Fiind vorba de o
altă lume, de o altă cultură și altă civilizație, de alte tradiții și cutume,
cum v-ați adaptat la lumea arabă?
C.N.: Mă întrebați cum
m-am adaptat in Maroc, o țară cu alte valori, obiceiuri, etc ,etc. Sigur că nu
a fost simplu, dar de la început trebuie să vă spun că Marocul e deosebit de
ceea ce înțelegem noi prin ''țară arabă''. Este o țară cu oameni toleranți,
deschiși, respectuoși față de cei care vin din alte țări, mai ales atunci când vin cu întelegere și
deschidere. Am avut intotdeauna sprijin deschis pentru ceea ce fac, iar în relația cu familia mea marocană am
simțit întodeauna respect și
considerație. Deci , nimic nu a fost complicat din acest punct de vedere.
Familia și prietenii mei din Romania au fost și sunt întotdeuna bineveniți
aici.
R.T.: În 2019, în
cadrul Festivalului Internațional al Școlilor Superioare de Artă Dramatică, ați
fost omagiată. „O mare doamnă, o profesoară ieșită din comun, prietena Marocului, figură de seama a teatrului
contemporan.”
O recunoaștere unanimă, dar dataliați puțin activitatea didactică și cea de scenograf.
Ați lucrat cu multe trupe marocane, la Teatrul Național Mohamed al V-lea, ați
creat o trupă de marionete.
C.N.: Da, în 2019 am avut parte de un omagiu deosebit, la care nu mă prea
așeptam. Sigur că mi-a făcut plăcere să
văd că munca mea, persoana mea au marcat generații de artiști,că am reuși să
transmit o fărâmă din ceea ce am
primit în țara mea. Momentul de imensă emoție al acestui omagiu a fost când am urcat pe scena
Teatrului National în sunetele unui cântec popular românesc. Nu e un secret în toată aceasta poveste,ceea ce dai din suflet cu onestitate și respect îți revine amplificat. Sunt mândră să numar printre
foștii studenți și colaboratori prieteni adevărați.
R.T.: Numiți
câteva spectacole la care ați mai lucrat în Maroc?
C.N.: Am colaborat cu câteva trupe de teatru marocane, poate nu atât cât aș fi dorit, din lipsă de timp sau alte rațiuni. Cu Teatrul National
Mohamed V-lea am colaborat la realizarea costumelor pentru o Epopee Natională
(prilej de a cunoaște mai îndeaproape istoria și cultura acestei țări), am
făcut costume pentru opera Cavalleria
Rusticană, cu soliști de la Teatrul Bolșoi, am făcut prototipuri de costume
pentru Istoria Cavaleriei în Maroc și
aceasta o investigație exceptională și un contact de mare bogăție cu artizanii
marocani. Am mai lucrat cu câteva trupe de teatru marocane, dar marea
majoritate a timpului am dedicat-o spectacolelor mele de păpuși, am scris
texte, am făcut regie, adică am învățat.
R.T.: Am
citit câteva cronici elogioase la adresa unora dintre spectacolele dvs. din Maroc,
am văzut mici secvențe, fotografii, toate vă recunosc meritele de deschizător
de drumuri. Cum vă vedeți acum viața? Privind în urmă aveți vreun regret?
C.N.: Cum îmi văd viața? Ce să
spun? Ca toate viețile, cu bune și cu mai puțin bune, cu încercări, cu
satisfacții și decepții, altfel nu se poate, dar am avut o viața plină, nu m
-am plictisit niciodată, am avut mereu dorința de a mai descoperi ceva nou, de
a mai învața ceva și sunt recunoscatoare ''naturii''mele de persoană
''harnică''. Le spuneam mereu studenților mei că sunt privilegiați pentru că ei
pot crea LUMI...Iti poți dori mai mult?
Dacă aș putea să o iau de la început cred că tot asta aș face, adică sunt sigură.
R.T.: Unde
este acasă pentru dvs.?
C.N.: Acasă? Acolo unde trăiesc, unde simt că trăiesc. În fiecare an am nevoie de aerul din Romania pentru a
putea respira bine în Maroc.Cam asta e pentru mine ''acasă''!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu